ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5637/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 159 din 21

aprilie 2005, a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 195/2005, a

fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului C.T. împotriva hotărârii

Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă

din cadrul Ministerului Justiției, prin care a fost respinsă cererea

sus-numitului, de acordare a calității prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999,

formulată în nume propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut: că tatăl reclamantului a fost arestat în anul 1961, pentru propagandă

împotriva regimului din România, dar la 18 aprilie 1962 a încetat procesul

penal, fiind pus în libertate; că, la rândul său, reclamantul a fost în

preocuparea fostelor organe de securitate, începând cu 30 iunie 1962, până la

27 iunie 1963 și că, în aceeași perioadă, reclamantul a adresat cerere

Ministerului Administrației și Internelor, pentru soluționarea situației

tatălui său, fiind trecut în rezervă din armată, la 18 mai 1963.

Față de această situație de fapt, a

considerat instanța, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției politice

pentru activitate în rezistența anticomunistă cu privire la propria persoană și

nici în privința tatălui său, faptele dovedite cu înscrisurile depuse

neîncadrându-se în dispozițiile art. 1, 2 și 3 din O.U.G. nr. 214/1999.

Împotriva acestei sentințe a

declarat în termen, recursul de față, contestatorul, cererea fiind legal

scutită de plata taxei de timbru.

În motivarea cererii, recurentul

critică greșita apreciere de către instanță, a actelor depuse în susținerea

plângerii, respectiv cele două scrisori pe care recurentul le-a adresat în anii

1961 și 1962, conducerii P.M.R., prin Ministerul Afacerilor Interne, iar nu

acestuia din urmă, cum greșit a reținut instanța.

Arată recurentul că cele două

scrisori dovedesc persecuția, prin arestarea abuzivă a tatălui său care a fost

anchetat și a stat în închisoare, timp de 8 luni, fără a se face vinovat.

Susține recurentul că exprimarea

protestului său împotriva dictaturii comuniste privind abuzul de putere

(exercitat prin arestarea tatălui său), constituie infracțiuni săvârșite din

motive politice conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 214/1999.

Arată recurentul că a fost

supravegheat și terorizat de organele fostei securități, timp de un an (30

iunie 1962 - 27 iunie 1963), pentru agitație cu caracter dușmănos împotriva

sectorului socialist din agricultură, situație dovedită cu comunicarea S.R.I.

nr. 33337 din 18 februarie 2003.

Că, urmare a arestării tatălui său

și a protestului său la conducerea partidului, recurentul a fost scos din

cadrul armatei (unde lucra ca ofițer într-o unitate militară de aviație).

Recursul nu se fondează.

214/1999, cererea pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența

anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri

administrative abuzive sau, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la

gradul al patrulea inclusiv.

În cererea sa la prima instanță,

reclamantul a invocat atât acte de persecuție politică exercitate împotriva

tatălui său, C.M., cât și pe cele exercitate chiar împotriva sa: arestarea

abuzivă timp de 8 luni a primului, respectiv urmărirea de către securitate și

scoaterea din armată, a celui de-al doilea.

Dat fiind imprecizia formulării

cererii, fără a arăta dacă este făcută în nume propriu ori ca descendent (rudă

de gradul I) al persoanei persecutate politic, instanța de fond a analizat

materialul probator pentru ambele ipoteze, neomițând nici unul dintre

documentele depuse, soluția fiind temeinică.

că pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă,

trebuie ca persoana solicitantă în nume propriu ori persoana persecutată

decedată să fi fost: fie condamnată pentru infracțiuni săvârșite din motive

politice, fie supusă unor măsuri administrative abuzive, conform art. 1 din

O.U.G. nr. 214/1999.

În prima ipoteză prevăzută de art. 1, prima condiție

este condamnarea, adică existența unei hotărâri judecătorești irevocabile. A

doua condiție este ca infracțiunea săvârșită din motive politice să fi avut

drept scop una dintre acțiunile enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) - e) din

ordonanță.

Cele două condiții sunt cumulative. Nu este

suficient ca, în privința unei persoane, chiar arestată, să se fi constatat

exercitarea de către ea a uneia dintre acțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1)

lit. a) - e), câtă vreme persoana respectivă nu a fost și condamnată penal

pentru săvârșirea acelei fapte.

Așa fiind, în speță nici arestarea

abuzivă a tatălui și nici exprimarea de către fiu a protestului împotriva

dictaturii (prin cele două scrisori adresate conducerii P.M.R.) nu au relevanță

juridică pentru recunoașterea calității de luptător, întrucât lipsește condiția

condamnării lor pentru acele fapte.

Pe de altă parte, pentru a doua

ipoteză prevăzută de art. 1, nici urmărirea recurentului, timp de un an, de

către organele de securitate și nici scoaterea sa din armată nu corespund

sferei de cuprindere a măsurilor administrative abuzive, astfel cum sunt ele

enumerate restrictiv, iar nu exemplificativ, de către dispozițiile art. 3 lit.

a) - e) din ordonanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul C.T. împotriva sentinței civile nr. 159 din 21 aprilie 2005 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 noiembrie 2005.