ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5637/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 159 din 21 aprilie 2005, a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 195/2005, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantului C.T. împotriva hotărârii Comisiei pentru constatarea calității de luptător în rezistența anticomunistă din cadrul Ministerului Justiției, prin care a fost respinsă cererea sus-numitului, de acordare a calității prevăzute de O.U.G. nr. 214/1999, formulată în nume propriu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut: că tatăl reclamantului a fost arestat în anul 1961, pentru propagandă împotriva regimului din România, dar la 18 aprilie 1962 a încetat procesul penal, fiind pus în libertate; că, la rândul său, reclamantul a fost în preocuparea fostelor organe de securitate, începând cu 30 iunie 1962, până la 27 iunie 1963 și că, în aceeași perioadă, reclamantul a adresat cerere Ministerului Administrației și Internelor, pentru soluționarea situației tatălui său, fiind trecut în rezervă din armată, la 18 mai 1963. Față de această situație de fapt, a considerat instanța, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției politice pentru activitate în rezistența anticomunistă cu privire la propria persoană și nici în privința tatălui său, faptele dovedite cu înscrisurile depuse neîncadrându-se în dispozițiile art. 1, 2 și 3 din O.U.G.

nr. 214/1999. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen, recursul de față, contestatorul, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea cererii, recurentul critică greșita apreciere de către instanță, a actelor depuse în susținerea plângerii, respectiv cele două scrisori pe care recurentul le-a adresat în anii 1961 și 1962, conducerii P.M.R., prin Ministerul Afacerilor Interne, iar nu acestuia din urmă, cum greșit a reținut instanța. Arată recurentul că cele două scrisori dovedesc persecuția, prin arestarea abuzivă a tatălui său care a fost anchetat și a stat în închisoare, timp de 8 luni, fără a se face vinovat. Susține recurentul că exprimarea protestului său împotriva dictaturii comuniste privind abuzul de putere (exercitat prin arestarea tatălui său), constituie infracțiuni săvârșite din motive politice conform art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 214/1999. Arată recurentul că a fost supravegheat și terorizat de organele fostei securități, timp de un an (30 iunie 1962 - 27 iunie 1963), pentru agitație cu caracter dușmănos împotriva sectorului socialist din agricultură, situație dovedită cu comunicarea S.R.I. nr. 33337 din 18 februarie 2003. Că, urmare a arestării tatălui său și a protestului său la conducerea partidului, recurentul a fost scos din cadrul armatei (unde lucra ca ofițer într-o unitate militară de aviație). Recursul nu se fondează. 1. Potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 214/1999, cererea pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă poate fi introdusă de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive sau, după decesul acesteia, de soțul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv.

În cererea sa la prima instanță, reclamantul a invocat atât acte de persecuție politică exercitate împotriva tatălui său, C.M., cât și pe cele exercitate chiar împotriva sa: arestarea abuzivă timp de 8 luni a primului, respectiv urmărirea de către securitate și scoaterea din armată, a celui de-al doilea. Dat fiind imprecizia formulării cererii, fără a arăta dacă este făcută în nume propriu ori ca descendent (rudă de gradul I) al persoanei persecutate politic, instanța de fond a analizat materialul probator pentru ambele ipoteze, neomițând nici unul dintre documentele depuse, soluția fiind temeinică. 2. Sub aspectul legalității hotărârii, se constată că pentru recunoașterea calității de luptător în rezistența anticomunistă, trebuie ca persoana solicitantă în nume propriu ori persoana persecutată decedată să fi fost: fie condamnată pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, fie supusă unor măsuri administrative abuzive, conform art. 1 din O.U.G.

nr. 214/1999. În prima ipoteză prevăzută de art. 1, prima condiție este condamnarea, adică existența unei hotărâri judecătorești irevocabile. A doua condiție este ca infracțiunea săvârșită din motive politice să fi avut drept scop una dintre acțiunile enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) - e) din ordonanță. Cele două condiții sunt cumulative. Nu este suficient ca, în privința unei persoane, chiar arestată, să se fi constatat exercitarea de către ea a uneia dintre acțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. a) - e), câtă vreme persoana respectivă nu a fost și condamnată penal pentru săvârșirea acelei fapte. Așa fiind, în speță nici arestarea abuzivă a tatălui și nici exprimarea de către fiu a protestului împotriva dictaturii (prin cele două scrisori adresate conducerii P.M.R.) nu au relevanță juridică pentru recunoașterea calității de luptător, întrucât lipsește condiția condamnării lor pentru acele fapte.

Pe de altă parte, pentru a doua ipoteză prevăzută de art. 1, nici urmărirea recurentului, timp de un an, de către organele de securitate și nici scoaterea sa din armată nu corespund sferei de cuprindere a măsurilor administrative abuzive, astfel cum sunt ele enumerate restrictiv, iar nu exemplificativ, de către dispozițiile art. 3 lit. a) - e) din ordonanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.T. împotriva sentinței civile nr. 159 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2005.