ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5025/2005

Asupra

recursului în anulare de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 72/D din 10 martie 2003, Tribunalul Satu-Mare a admis

acțiunea formulată de B.T., ș.a, personal auxiliar de specialitate la

Judecătoria Beiuș, împotriva pârâților Tribunalul Bihor și Ministerul

Justiției, care au fost obligați să le restituie sumele reținute din salariu în

procent de 7% cu titlu de primă de asigurare, începând cu data de 1 ianuarie

2000–1 martie 2001 cu aplicarea coeficientului până la executarea hotărârii.

Totodată, a fost admisă cererea de chemare în garanție formulat de Ministerul

Justiției împotriva C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și cererea de chemare în garanție

formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. împotriva C.N.A.S.

Prin

aceeași sentință, a fost admisă acțiunea formulată de B.T., ș.a.,, judecători,

pârâții fiind obligați să restituie fiecărui reclamant suma neachitată în

procent de 15% din salariu pentru perioada 1 noiembrie 2000–31 martie 2001,

reprezentând spor din salariul de bază brut pentru condiții vătămătoare de

muncă, cu aplicarea coeficientului de devalorizare de la date reținerii până la

executare.

Curtea

de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 516/R din 21 mai 2003 a respins ca

nefondate recursurile declarate împotriva sentinței de Ministerul Justiției și

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

Aceeași

instanță, prin decizia civilă nr. 668/R din 27 iunie 2003, a respins ca

nefondat recursul declarat de C.N.A.S.

În

esență, instanțele au reținut că sporul pentru condiții vătămătoare de muncă,

în cuantum de 15 din salariul brut este prevăzut de art. 48 alin. (1) din Legea

nr. 50/1996, care nu a fost abrogat sau modificat prin O.G. nr. 83/2000. plata

acestuia spor a fost întreruptă pe perioada 1 noiembrie 2000-31 martie 2001,

fără ca Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, să

fi făcut dovada că ar fi găsit sau ar fi căutat să identifice resursele

financiare pentru plata acestui spor.

Reținând

că nu au fost modificate condițiile de muncă ale reclamanților, s-a apreciat că

aceștia sunt îndreptățiți la plata acestui spor.

Totodată,

instanțele au considerat că, în mod nelegal, în perioada 1 ianuarie 2000-1

martie 2001, pârâții au reținut din salariul reclamanților cotă de 7% cu titlu

de contribuție la fondul asigurărilor sociale de sănătate, întrucât, potrivit

art. 99 din Legea nr. 92/1992, care reprezintă legea specială în raport de

legea generală, în materie de asigurări de sănătate, magistrații și personalul

auxiliar de specialitate, beneficiază de scutire de la plata contribuției

pentru asigurările de sănătate.

Împotriva

celor trei hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art.

330 pct.2 C. proc. civ., susținând că acestea au fost pronunțate, în parte, cu

încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Se

arată în esență că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea

prevederilor art. 1 alin. (2), 4, 6, 52, și 55 din Legea nr.145/1997, din care

rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu fac parte din

categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției pentru fondul

asigurărilor salariale de sănătate.

Recursul

în anulare este fondat.

Este

de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate

beneficiază în mod gratuit de asistența medicală, medicamente și proteze.

Condițiile

de acordare a acestora se stabilesc însă prin Hotărâre de Guvern.

În

acest sens, Guvernul a emis Hotărârea nr. 409/1998, care în art. 1 arată fără echivoc

că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale

de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, dispoziție

care se regăsește și în normele comune nr. 318/FB -64 – 807/C din 26 mai 1999,

emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998.

Actele

normative evocate prevăd că gratuitățile prevăzute de art. 99 și art. 141 din

Legea nr. 92/1992 operează în condițiile Legii nr. 145/1997, care stipulează în

art. 4 alin. (1) obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu

domiciliul în țară, alin. (2) al aceluiași articol arătând în mod imperativ că

„ asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de

sănătate”.

Categoriile

de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care

sunt scutite de această plată sunt prevăzute în art. 6 și art. 55 din aceeași

lege.

Potrivit

art. 52 din Legea nr. 145/1997, persoana asigurată are obligația plății unei

contribuții bănești lunare pentru asigurările sociale de sănătate, cu excepția persoanelor

prevăzute în art. 6 și art. 55.

Cum

magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu sunt menționați pentru

persoanele exceptate de la plata acestei contribuții, se constată că acțiunea a

fost admisă prin greșita aplicare a prevederilor legale susmenționate.

Pentru

considerentele ce preced, recursul în anulare va fi admis, vor fi casate în tot

deciziile pronunțate de Curtea de Apel Oradea și în parte sentința pronunțată

de tribunalul Satu Mare, iar pe fond se va respinge acțiunea formulată de

reclamanți având ca obiect sumele reținute din salariu în procent de 7% cu

titlu de primă de asigurare.

Pe

cale de consecință, vor fi respinse cererile de chemare în garanție, celelalte

dispoziții ale sentinței urmând a fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 668 R din 27 iunie 2003 a Curții de Apel

Oradea, a deciziei nr. 516 R din 21 mai 2003 a Curții de Apel Oradea și a

sentinței nr. 72 D din 10 martie 2003 a Tribunalului Satu Mare.

Casează în tot deciziile nr. 668 R

din 27 iunie 2003 și nr. 516 R din 21 mai 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Oradea și, în parte sentința civilă nr. 72 D din 10 martie 2003 a Tribunalului

Satu Mare și respinge acțiunea formulată de reclamanții A.M., ș.a., având ca

obiect sumele reținute din salariu în procent de 7% cu titlu de primă de

asigurare.

Respinge cererile de chemare în

garanție.

Menține restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

9 iunie 2005.