ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 217/2006

Din actele și lucrările dosarului, asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Prahova, reclamantul V.C. a chemat în judecată și personal la interogator pe pârâții G.K.C. și P.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului adițional autentificat la 12 februarie 2003 de B.N. E. și repunerea părților în situația anterioară precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În susținerea cererii reclamantul a arătat că se află în proces de divorț cu pârâta care este asociat unic și administrator al SC C.C. SRL că are creanțe față de societate iar actul adițional la actul constitutiv al societății a fost încheiat în dauna sa prin cesionarea societății către pârâtul P.I.

În baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei și susținerilor reclamantului, în lipsa apărărilor din partea pârâților Tribunalul prin sentința nr. 503 din 18 martie 2004 a admis acțiunea formulată și a constatat nulitatea absolută a actului de cesiune. Au fost puse părțile în situația anterioară în sensul că cedenta a redevenit asociat unic și administrator al SC C.C. SRL. Pentru a hotărî astfel Tribunalul și-a însușit susținerile din cererea introductivă considerând că înstrăinarea SC C.C. SRL, după declanșarea divorțului între reclamant și pârâta G.K.C. în contextul unor pretinse credite ale reclamantului asupra societății constituie elemente doveditoare ale înțelegerii frauduloase dintre cedentă și cesionar.

Împotriva sentinței au declarat apel pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod greșit s-a admis acțiunea în constatarea nulității actului de cesiune, acțiune introdusă de un terț față de societate, iar în ce privește creanțele pretinse acestea putând fi valorificate după regulile dreptului comun. Prin decizia nr. 775 din 5 noiembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul pârâtei, prin consecință a schimbat în tot sentința în sensul că a respins, ca neîntemeiată acțiunea reclamantului. S-a reținut în esență că divorțul, ca de altfel și partajul bunurilor comune ale foștilor soți nu pot constitui motive de nulitate absolută a actului de înstrăinare prin cesiune a unei societăți comerciale cu răspundere limitată, înființată înaintea căsătoriei și în care pârâta G.K.C.

deținea calitatea de asociat unic și administrator. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în esență cu mai multe argumente de fapt, reiterând susținerea că fiind creditor al SC C.C. SRL, actul de înstrăinare al acesteia este fraudulos. Printre altele se invocă faptul că a notificat O.R.C. spre a nu opera înregistrarea, a cerut unui expert să-i certifice existența creanței sale asupra societății, creanță stabilită de acesta la suma de 124.000.000 lei, că în mod nejustificat în societate, nu figurează ca înregistrate în natură bunuri cum ar fi autoturism, în fine că certificatul fiscal eliberat pentru autorizarea înstrăinării SC C.C.

SRL nu oglindește adevărata situație financiară a societății. Criticile, deși, în parte adevărate (cum este de exemplu creanța sa) sunt situații de fapt care ar confirma în totalitate, dacă s-ar dovedi, împrejurări de fapt de natură a contribui la valorificarea unor drepturi de creanță ale reclamantului care nu presupune constatarea nulității actului de cesiune. Aceasta din urmă referindu-se la transmiterea integrală a patrimoniului unui S.R.L., cuprinde atât drepturile cât și obligațiile cedentului către cesionar, și nu constituie, prin ele însele temei pentru constatarea nulității actului de înstrăinare la cererea unui terț cum de altfel în mod legal și temeinic a hotărât Curtea de Apel Ploiești prin decizia recurată.

Față de considerentele ce preced, Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul V.C. împotriva deciziei nr. 775 din 5 noiembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 24 ianuarie 2006.