ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 217/2006

Din actele și lucrările dosarului,

asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea adresată Tribunalului

Prahova, reclamantul V.C. a chemat în judecată și personal la interogator pe

pârâții G.K.C. și P.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se constate nulitatea absolută a actului adițional autentificat la 12

februarie 2003 de B.N. E. și repunerea părților în situația anterioară precum

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii reclamantul a

arătat că se află în proces de divorț cu pârâta care este asociat unic și

administrator al SC C.C. SRL că are creanțe față de societate iar actul

adițional la actul constitutiv al societății a fost încheiat în dauna sa prin

cesionarea societății către pârâtul P.I.

În baza înscrisurilor depuse la

dosarul cauzei și susținerilor reclamantului, în lipsa apărărilor din partea

pârâților Tribunalul prin sentința nr. 503 din 18 martie 2004 a admis acțiunea

formulată și a constatat nulitatea absolută a actului de cesiune. Au fost puse

părțile în situația anterioară în sensul că cedenta a redevenit asociat unic și

administrator al SC C.C. SRL.

Pentru a hotărî astfel Tribunalul

și-a însușit susținerile din cererea introductivă considerând că înstrăinarea

SC C.C. SRL, după declanșarea divorțului între reclamant și pârâta G.K.C. în

contextul unor pretinse credite ale reclamantului asupra societății constituie elemente

doveditoare ale înțelegerii frauduloase dintre cedentă și cesionar.

Împotriva sentinței au declarat apel

pârâții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând că în mod

greșit s-a admis acțiunea în constatarea nulității actului de cesiune, acțiune

introdusă de un terț față de societate, iar în ce privește creanțele pretinse

acestea putând fi valorificate după regulile dreptului comun.

Prin decizia nr. 775 din 5 noiembrie

2004, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul pârâtei, prin consecință a

schimbat în tot sentința în sensul că a respins, ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului.

S-a reținut în esență că divorțul,

ca de altfel și partajul bunurilor comune ale foștilor soți nu pot constitui

motive de nulitate absolută a actului de înstrăinare prin cesiune a unei

societăți comerciale cu răspundere limitată, înființată înaintea căsătoriei și

în care pârâta G.K.C. deținea calitatea de asociat unic și administrator.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în

esență cu mai multe argumente de fapt, reiterând susținerea că fiind creditor

al SC C.C. SRL, actul de înstrăinare al acesteia este fraudulos. Printre altele

se invocă faptul că a notificat O.R.C. spre a nu opera înregistrarea, a cerut

unui expert să-i certifice existența creanței sale asupra societății, creanță stabilită

de acesta la suma de 124.000.000 lei, că în mod nejustificat în societate, nu

figurează ca înregistrate în natură bunuri cum ar fi autoturism, în fine că certificatul

fiscal eliberat pentru autorizarea înstrăinării SC C.C. SRL nu oglindește

adevărata situație financiară a societății.

Criticile, deși, în parte adevărate

(cum este de exemplu creanța sa) sunt situații de fapt care ar confirma în

totalitate, dacă s-ar dovedi, împrejurări de fapt de natură a contribui la

valorificarea unor drepturi de creanță ale reclamantului care nu presupune

constatarea nulității actului de cesiune. Aceasta din urmă referindu-se la

transmiterea integrală a patrimoniului unui S.R.L., cuprinde atât drepturile

cât și obligațiile cedentului către cesionar, și nu constituie, prin ele însele

temei pentru constatarea nulității actului de înstrăinare la cererea unui terț

cum de altfel în mod legal și temeinic a hotărât Curtea de Apel Ploiești prin

decizia recurată.

Față de considerentele ce preced,

Curtea,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul V.C. împotriva deciziei nr. 775 din 5 noiembrie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 24 ianuarie 2006.