ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1523/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 11 ianuarie 2006 la Tribunalul Comercial Argeș, reclamantul M.D. a chemat în judecată pe pârâții SC G.I. SRL, M.V. ȘI M.G. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută privind actul adițional și contractul de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 24 mai 2005 și obligarea pârâților să cesioneze cota parte din ceea ce i se cuvine, aferentă celor 16 certificate predate (1840) acțiuni, precum și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii se arată, în esență că între reclamantul și pârâtul M.V.

a intervenit o convenție, prin care s-a predat acestuia un număr de 16 certificate pentru a fi valorificate la SC A. SA PITEȘTI iar pârâtul urmând să-i asigure avantajele ce rezultă din valorificarea acestor certificate, obligație ce a fost onorată până în luna aprilie 2005. Ulterior, pârâtul a cesionat SC G.I. SRL al cărui unic asociat și administrator era, către soția sa pârâta M.G., prin aceasta încetând să-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se cuveneau din valorificarea celor 16 certificate de proprietate. Pârâții M.V. și M.B. prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2006 au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de inadmisibilitate a acțiunii în baza Legii nr. 31/1990 și excepția lipsei de interes a reclamantului în promovarea acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât scopul pentru care i-au fost predate cele 16 certificate pârâtului M.V.

nu a fost acela de a le subscrie în cadrul privatizării de masă la SC A. SA, ci de a le vinde pe piața neagră. Prin sentința comercială nr. 365 din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâților M.V., M.G. și SC G.I. SRL PITEȘTI și a constatat nulitatea absolută a actului adițional și contractului de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 23 mai 2005, obligând pe pârâți să cesioneze reclamantului următoarele acțiuni și bunuri: 16 certificate + 115 acțiuni = 1840 acțiuni din care 1800 acțiuni corespunzător bunului în natură din Calea București, Bloc U2-U3 parter = 94.842.000 lei, o suprafață de 142,56 mp de la Societatea G.I.

SRL și un număr de 40 acțiuni + 75.654 lei/acțiune = 3.025.360 lei, reprezentând 11,66 suprafața construită = 2605508 lei x 10,75 mp suprafață teren = 419.852 lei de la SC C. SRL. A obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 757 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtul M.V. a intervenit o conveție prin care primul preda secundului 16 certificate de proprietate pentru a fi depuse în cadrul procesului de privatizare prin metoda M.E.B.O. la SC A. și astfel să-i fie asigurate beneficiile corespunzătoare. Până în luna aprilie 2005 pârâtul și-a îndeplinit obligațiile din convenție mai exact până când acesta a cesionat SC G.I.

SRL al cărui unic administrator și asociat era, către soția sa, pârâta M.G. conform contractului 2552 și 2553 din 24 mai 2005 prin aceasta înțelegând să nu-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se cuveneau din valorificarea celor 16 certificate ce se regăsesc în spațiul primit cu ocazia dizolvării SC A. SA. Atitudinea pârâtului este ilegală încât se impune să se constate nulitatea absolută a celor două acte încheiate între părți, la cererea reclamantului care au calitate procesuală activă. În ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii aceasta nu poate fi reținută, neavând legătură cu cauza iar prin expertiza contabilă s-a dovedit preluarea spațiului și pentru cele 1840 de acțiuni, proprietatea reclamantului al cărui interes legal și actual a fost afectat prin actele încheiate de către pârâți.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții M.V., M.G. și SC G.I. SRL PITEȘTI. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 108/ A-C din 6 decembrie 2006, a admis apelurile formulate de pârâții M.V., M.G. și SC G.I. SRL PITEȘTI și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins acțiunea și a obligat pe intimatul-reclamant să plătească apelanților-pârâți suma de 1.756 lei RON, cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de control judiciar a reținut că din coroborarea tuturor probelor de la dosarul cauzei rezultă că: - nu a existat nici o înțelegere privind predarea de către pârât a unor acțiuni, respectiv a unui spațiu comercial către reclamant; - nu a existat vreo înțelegere privind transmiterea proprietății unor acțiuni sau părți sociale, ori echivalentul pretins al acestora în bunuri; - dacă pârâtul ar fi primit 22 de certificate în ordinea menționată în convenție, le-ar fi predat în aceiași ordine la SC A. SA fără să le amestece cu cele pe care le deținea și ar fi susținut exact primele 6 certificate în convenție.

Este întemeiată susținerea din apel potrivit căreia instanța de fond a obligat pe pârâți să predea reclamantului bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale ce nu a fost parte în litigiu (SC C. SRL), să cesioneze acțiuni ale acestei persoane juridice ce are și alți acționari decât părțile cu nesocotirea dispozițiilor art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen legal, timbrat reclamantul M.D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că: - instanța de apel a încălcat în mod grosolan prevederile dispozițiilor art. 89 C. proc. civ.

când a procedat la încadrarea în drept a acțiunii; - instanța de apel în mod eronat și datorită susținerii a tratat întreg litigiul ca o cauză comercială; - în ceea ce privește existența unei convenții scrise între părți, instanța de apel în mod greșit a reținut că reclamantul nu a făcut vorbire în acțiune de aceasta și că un astfel de înscris a fost depus numai o dată cu introducerea raportului de expertiză deoarece s-a făcut vorbire în acțiune de convenție și s-a și interogat pârâtul cu privire la înscrisul și semnătura de pe copia acestei convenții și a fost depusă la instanță înainte de a se depune raportul de expertiză; - în ceea ce privește expertiza, instanța de apel în mod greșit a considerat-o neconcludentă întrucât aceasta este făcută cu competență și în existența unei persoane supercalificate și s-a pronunțat expres asupra unor obiective cenzurate de prima instanță.

- în ceea ce privește chitanța (respectiv convenția scrisă) în mod greșit instanța de apel a considerat că ultimul rând pare adăugat cu un alt instrument de scris, fiind înghesuit între rândul din față al semnăturii pentru ca apoi să spună că nu îndeplinește cerințele art. 118 și următoarele C. civ., apreciind că nu-l poate socoti determinant în soluționarea pricinii față de art. 172 C. proc. civ., deoarece înscrisul sub semnătură privată poate fi socotită un început de dovadă scrisă putând fi completat cu martori, expertiză ceea ce în speță s-a și făcut.

- instanța de apel înlătură în mod abuziv și declarațiile celor doi martori pe motiv că nu sunt absolut identice deoarece declarațiile martorilor sunt făcute la un interval destul de lung de la data când au luat parte la discuțiile dintre cei doi frați și trecerea timpului poate șterge din memorie unele împrejurări care nu influențează faptul că părțile au convenit ca în schimbul predării unor certificate de proprietate să se asigure celui ce le-a înmânat la acea dată toate foloasele ce decurg din folosirea acestora. - decizia pronunțată în cauză este dată cu încălcarea legii și în ceea ce privește rezolvarea prescripției pretinzând că termenul de prescripții ar fi început să curgă de la 28 martie 2002 și s-a sfârșit la 19 martie 2005 deoarece termenul de prescripție curge de la data la care pârâtul a încercat să nu-și mai execute obligația.

Recurentul-reclamant M.D. a solicitat în baza art. 304 punctele de 7, 8, 9 C. proc. civ., admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris casarea deciziei atacate și respingerea apelului făcut de pârâți cu cheltuieli de judecată la fond, apel și recurs și anularea obligațiilor de a plătii cheltuieli de judecată apelanților pârâți în sumă de 1756 lei. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: 1. Instanța de apel a pus în discuție părților calificarea pretențiilor reclamantului în vederea stabilirii cu claritate a obiectului judecății și a procedat în concordanță cu dispozițiile art. 84 și 129 C. proc. civ., tocmai pentru a stabili cu claritate căror reguli trebuie să se supună cererile recurentului reclamant.

Este total eronată susținerea recurentului că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., atunci când a procedat la corecta calificare a pretențiilor reclamantului deoarece a soluționat întocmai cererea reclamantului procedând însă la o calificare juridică corespunzătoare, ceea ce legea nu interzice, ba chiar permite instanței potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ. Criticile recurentului că în mod eronat și numai datorită rutinei instanța de apel a tratat întreg litigiul ca pe o cauză comercială sunt inadmisibile întrucât recurentul nu clarifică în cererea de recurs căror dispoziții legale ar trebui să se supună pretențiile sale. 2. În mod corect instanța de apel a stabilit că pretinsa convenție dintre părți nu ar putea avea un alt aspect juridic decât acela al unui contract de prete non.

În ceea ce privește stabilirea stării de fapt raportat la expertiza întocmită în cauză și la declarațiile martorilor audiați în cauză, se apreciază că aceste critici vizează aspecte legate de netemeinicie și nu de nelegalitatea hotărârii. În condițiile abrogării art. 304 pct. 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar nu mai poate supune controlului în această fază aceste critici. În mod corect instanța de apel a stabilit că înscrisul nu corespunde cerințelor art. 1180 și următoarele C. civ. și nu poate fi considerat determinant pentru soluționarea pricinii și față de prevederile art. 172 C. proc. civ., iar mențiunile din cuprinsul său pot fi avute în vedere numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză respectiv înscrisurile depuse la dosar și depozițiile celor doi martori audiați atât în fața instanței de fond cât și în apel.

În mod corect instanța de apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune. Din analiza probelor de la dosarul cauzei rezultă că instanța de apel a soluționat în mod corect actul dedus judecății ținând cont de prevederile legale și de probatoriile administrate în cauză. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurentul-reclamant la plata sumei de 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat către intimații-pârâți. Față de cele ce preced rezultă că decizia atacată este legală și drept urmare, Înalta Curte va respinge recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 108/ A-C din 6 decembrie 2006 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Obligă recurentul-reclamant către intimații-pârâți la 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2007.