ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1523/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 11 ianuarie 2006 la Tribunalul Comercial Argeș, reclamantul M.D. a

chemat în judecată pe pârâții SC G.I. SRL, M.V. ȘI M.G. pentru ca prin

hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută privind actul

adițional și contractul de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 24 mai

2005 și obligarea pârâților să cesioneze cota parte din ceea ce i se cuvine,

aferentă celor 16 certificate predate (1840) acțiuni, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii se

arată, în esență că între reclamantul și pârâtul M.V. a intervenit o convenție,

prin care s-a predat acestuia un număr de 16 certificate pentru a fi

valorificate la SC A. SA PITEȘTI iar pârâtul urmând să-i asigure avantajele ce

rezultă din valorificarea acestor certificate, obligație ce a fost onorată până

în luna aprilie 2005.

Ulterior, pârâtul a cesionat

SC G.I. SRL al cărui unic asociat și administrator era, către soția sa pârâta M.G.,

prin aceasta încetând să-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se

cuveneau din valorificarea celor 16 certificate de proprietate.

Pârâții M.V. și M.B. prin

întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la data de 14 februarie 2006 au invocat

excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de inadmisibilitate a

acțiunii în baza Legii nr. 31/1990 și excepția lipsei de interes a

reclamantului în promovarea acțiunii, iar pe fond au solicitat respingerea

acțiunii ca neîntemeiată întrucât scopul pentru care i-au fost predate cele 16

certificate pârâtului M.V. nu a fost acela de a le subscrie în cadrul privatizării

de masă la SC A. SA, ci de a le vinde pe piața neagră.

Prin sentința comercială nr.

365 din 20 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș a admis acțiunea

formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâților M.V., M.G. și SC G.I. SRL

PITEȘTI și a constatat nulitatea absolută a actului adițional și contractului

de cesiune având ca dată certă nr. 2552-2553 din 23 mai 2005, obligând pe

pârâți să cesioneze reclamantului următoarele acțiuni și bunuri: 16 certificate

+ 115 acțiuni = 1840 acțiuni din care 1800 acțiuni corespunzător bunului în

natură din Calea București, Bloc U2-U3 parter = 94.842.000 lei, o suprafață de

142,56 mp de la Societatea G.I. SRL și un număr de 40 acțiuni + 75.654

lei/acțiune = 3.025.360 lei, reprezentând 11,66 suprafața construită = 2605508

lei x 10,75 mp suprafață teren = 419.852 lei de la SC C. SRL.

A obligat pe pârâți să

plătească reclamantului suma de 757 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că între reclamant și pârâtul M.V. a

intervenit o conveție prin care primul preda secundului 16 certificate de

proprietate pentru a fi depuse în cadrul procesului de privatizare prin metoda

M.E.B.O. la SC A. și astfel să-i fie asigurate beneficiile corespunzătoare.

Până în luna aprilie 2005

pârâtul și-a îndeplinit obligațiile din convenție mai exact până când acesta a

cesionat SC G.I. SRL al cărui unic administrator și asociat era, către soția

sa, pârâta M.G. conform contractului 2552 și 2553 din 24 mai 2005 prin aceasta

înțelegând să nu-i mai asigure reclamantului beneficiile ce i se cuveneau din

valorificarea celor 16 certificate ce se regăsesc în spațiul primit cu ocazia

dizolvării SC A. SA.

Atitudinea pârâtului este

ilegală încât se impune să se constate nulitatea absolută a celor două acte

încheiate între părți, la cererea reclamantului care au calitate procesuală

activă.

În ceea ce privește

inadmisibilitatea acțiunii aceasta nu poate fi reținută, neavând legătură cu

cauza iar prin expertiza contabilă s-a dovedit preluarea spațiului și pentru

cele 1840 de acțiuni, proprietatea reclamantului al cărui interes legal și

actual a fost afectat prin actele încheiate de către pârâți.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel pârâții M.V., M.G. și SC G.I. SRL PITEȘTI.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 108/ A-C din 6

decembrie 2006, a admis apelurile formulate de pârâții M.V., M.G. și SC G.I. SRL

PITEȘTI și a schimbat în tot sentința primei instanțe în sensul că a respins

acțiunea și a obligat pe intimatul-reclamant să plătească apelanților-pârâți

suma de 1.756 lei RON, cheltuieli de judecată la fond și în apel.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de control judiciar a reținut că din coroborarea tuturor

probelor de la dosarul cauzei rezultă că:

- nu a existat nici o

înțelegere privind predarea de către pârât a unor acțiuni, respectiv a unui

spațiu comercial către reclamant;

- nu a existat vreo

înțelegere privind transmiterea proprietății unor acțiuni sau părți sociale,

ori echivalentul pretins al acestora în bunuri;

- dacă pârâtul ar fi primit

22 de certificate în ordinea menționată în convenție, le-ar fi predat în

aceiași ordine la SC A. SA fără să le amestece cu cele pe care le deținea și ar

fi susținut exact primele 6 certificate în convenție.

Este întemeiată susținerea

din apel potrivit căreia instanța de fond a obligat pe pârâți să predea

reclamantului bunuri din patrimoniul unei societăți comerciale ce nu a fost

parte în litigiu (SC C. SRL), să cesioneze acțiuni ale acestei persoane

juridice ce are și alți acționari decât părțile cu nesocotirea dispozițiilor art.

202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

Împotriva acestei ultime

hotărâri a declarat recurs în termen legal, timbrat reclamantul M.D.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență că:

- instanța de apel a

încălcat în mod grosolan prevederile dispozițiilor art. 89 C. proc. civ. când a

procedat la încadrarea în drept a acțiunii;

- instanța de apel în mod

eronat și datorită susținerii a tratat întreg litigiul ca o cauză comercială;

- în ceea ce privește

existența unei convenții scrise între părți, instanța de apel în mod greșit a

reținut că reclamantul nu a făcut vorbire în acțiune de aceasta și că un astfel

de înscris a fost depus numai o dată cu introducerea raportului de expertiză

deoarece s-a făcut vorbire în acțiune de convenție și s-a și interogat pârâtul

cu privire la înscrisul și semnătura de pe copia acestei convenții și a fost

depusă la instanță înainte de a se depune raportul de expertiză;

- în ceea ce privește

expertiza, instanța de apel în mod greșit a considerat-o neconcludentă întrucât

aceasta este făcută cu competență și în existența unei persoane supercalificate

și s-a pronunțat expres asupra unor obiective cenzurate de prima instanță.

- în ceea ce privește

chitanța (respectiv convenția scrisă) în mod greșit instanța de apel a

considerat că ultimul rând pare adăugat cu un alt instrument de scris, fiind

înghesuit între rândul din față al semnăturii pentru ca apoi să spună că nu

îndeplinește cerințele art. 118 și următoarele C. civ., apreciind că nu-l poate

socoti determinant în soluționarea pricinii față de art. 172 C. proc. civ.,

deoarece înscrisul sub semnătură privată poate fi socotită un început de dovadă

scrisă putând fi completat cu martori, expertiză ceea ce în speță s-a și făcut.

- instanța de apel înlătură

în mod abuziv și declarațiile celor doi martori pe motiv că nu sunt absolut

identice deoarece declarațiile martorilor sunt făcute la un interval destul de

lung de la data când au luat parte la discuțiile dintre cei doi frați și

trecerea timpului poate șterge din memorie unele împrejurări care nu

influențează faptul că părțile au convenit ca în schimbul predării unor

certificate de proprietate să se asigure celui ce le-a înmânat la acea dată

toate foloasele ce decurg din folosirea acestora.

- decizia pronunțată în

cauză este dată cu încălcarea legii și în ceea ce privește rezolvarea

prescripției pretinzând că termenul de prescripții ar fi început să curgă de la

28 martie 2002 și s-a sfârșit la 19 martie 2005 deoarece termenul de

prescripție curge de la data la care pârâtul a încercat să nu-și mai execute

obligația.

Recurentul-reclamant M.D. a

solicitat în baza art. 304 punctele de 7, 8, 9 C. proc. civ., admiterea

recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris casarea deciziei atacate

și respingerea apelului făcut de pârâți cu cheltuieli de judecată la fond, apel

și recurs și anularea obligațiilor de a plătii cheltuieli de judecată

apelanților pârâți în sumă de 1756 lei.

Recursul este nefondat

pentru următoarele considerente:

discuție părților calificarea pretențiilor reclamantului în vederea stabilirii

cu claritate a obiectului judecății și a procedat în concordanță cu

dispozițiile art. 84 și 129 C. proc. civ., tocmai pentru a stabili cu claritate

căror reguli trebuie să se supună cererile recurentului reclamant.

Este total eronată

susținerea recurentului că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 129

alin. (6) C. proc. civ., atunci când a procedat la corecta calificare a

pretențiilor reclamantului deoarece a soluționat întocmai cererea reclamantului

procedând însă la o calificare juridică corespunzătoare, ceea ce legea nu interzice,

ba chiar permite instanței potrivit art. 129 alin. (4) C. proc. civ.

Criticile recurentului că în

mod eronat și numai datorită rutinei instanța de apel a tratat întreg litigiul

ca pe o cauză comercială sunt inadmisibile întrucât recurentul nu clarifică în

cererea de recurs căror dispoziții legale ar trebui să se supună pretențiile

sale.

apel a stabilit că pretinsa convenție dintre părți nu ar putea avea un alt

aspect juridic decât acela al unui contract de prete non.

În ceea ce privește

stabilirea stării de fapt raportat la expertiza întocmită în cauză și la

declarațiile martorilor audiați în cauză, se apreciază că aceste critici

vizează aspecte legate de netemeinicie și nu de nelegalitatea hotărârii.

În condițiile abrogării art.

304 pct. 11 C. proc. civ., instanța de control judiciar nu mai poate supune

controlului în această fază aceste critici.

În mod corect instanța de

apel a stabilit că înscrisul nu corespunde cerințelor art. 1180 și următoarele C.

civ. și nu poate fi considerat determinant pentru soluționarea pricinii și față

de prevederile art. 172 C. proc. civ., iar mențiunile din cuprinsul său pot fi

avute în vedere numai în măsura în care se coroborează cu celelalte probe

administrate în cauză respectiv înscrisurile depuse la dosar și depozițiile

celor doi martori audiați atât în fața instanței de fond cât și în apel.

În mod corect instanța de

apel a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune.

Din analiza probelor de la

dosarul cauzei rezultă că instanța de apel a soluționat în mod corect actul

dedus judecății ținând cont de prevederile legale și de probatoriile

administrate în cauză.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., se va obliga recurentul-reclamant la

plata sumei de 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat

către intimații-pârâți.

Față de cele ce preced

rezultă că decizia atacată este legală și drept urmare, Înalta Curte va

respinge recursul, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 108/ A-C din 6 decembrie 2006 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Obligă recurentul-reclamant

către intimații-pârâți la 1650 lei cheltuieli de judecată reprezentând

onorariul de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2007.