Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.12.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6852/2005

HOTĂRÂRE
06.12.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6852/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 544 din 06 septembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare formulată de petiționara SC I., din municipiul Chișinău, împotriva deciziei penale nr. 435 din 30 iunie 2005, a Curții de Apel Iași, pe care a menținut-o. A fost obligată petiționara să plătească către stat, suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța această decizie s-au reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 686 din 20 decembrie 2001, a Judecătoriei Cluj, G.I., în calitate de inculpat a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente SC M.O.I.

Chișinău și I.M.M.E.I. SRL Chișinău, la plata sumei totale de 947.227.598 lei, cu titlu de despăgubiri civile, plus despăgubiri periodice lunare. În pronunțarea acestei sentințe s-a reținut că, la data de 30 septembrie 1996, G.I., în timp ce tranzita orașul Huși, la volanul unui autovehicul, a produs accident de circulație, soldat cu moartea și rănirea gravă a mai multor persoane, precum și avarierea mai multor autoturisme. La data accidentului G.I. era angajat al SC M.O.I. Cipru, iar autovehiculul cu care s-a produs accidentul a fost închiriat pe data de 14 august 1996 de SC M.O.I., de la I.M.I. din Chișinău. Această hotărâre a rămas definitivă. I.C.S.I., cu sediul în Republica Moldova municipiul Chișinău, s-a adresat cu cerere de revizuire a sentinței penale nr. 686 din 20 decembrie 2001, a Judecătoriei Huși.

Prin sentința penală nr. 596 din 01 noiembrie 2004, Judecătoria Huși a respins, ca nefondată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 686 din 20 decembrie 2001, pe considerent că motivele invocate nu constituie caz de revizuire din cele înscrise la art. 394 C. proc. pen. Revizuienta a folosit căile de atac prevăzute de lege astfel că, prin deciziile penale nr. 81/ A din 30 martie 2005 și 435 din 30 iunie 2005, pronunțate de Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel Iași au fost respinse, ca nefondate, apelul și recursul declarate împotriva sentinței penale nr. 596 din 01 noiembrie 2005. SC I. s-a adresat Curții de Apel Iași cu contestația în anulare, privind decizia penală nr. 435 din 30 iunie 2005 a Curții de Apel Iași și a solicitat desființarea acesteia întrucât la data soluționării recursului procedura nu a fost îndeplinită, ceea ce constituie caz de contestație în anulare înscris la art. 386 lit. b) C. proc.

pen. Curtea de Apel Iași a examinat motivele invocate în contestația în anulare formulată și prin decizia penală nr. 544 din 06 septembrie 2005 a respins-o, ca nefondată, întrucât motivele invocate nu se regăsesc în nici unul dintre cele patru motive prevăzute la art. 386 C. proc. pen. Această decizie nr. 544 din 06 septembrie 2005, pronunțată de către Curtea de Apel Iași a fost atacată cu recurs. Examinând recursul declarat se constată că este inadmisibil. Contestația în anulare, așa cum este prevăzută de legiuitor în dispozițiile art. 386 C. proc. pen., este o cale extraordinară de atac, care este folosită împotriva hotărârilor rămase definitive, la instanța de recurs. Cum recurenta a folosit această cale de atac la instanța de recurs, care este Curtea de Apel Iași și care a pronunțat o decizie definitivă, recursul declarat este inadmisibil, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea parte responsabilă civilmente SC I. REPUBLICA MOLDOVA împotriva deciziei penale nr. 544 din 6 septembrie 2005 a Curții de Apel Iași, privind pe condamnatul G.I. Obligă pe recurentă la plata sumei de 120 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat G.I., se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-05-11
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3004/2006
În baza art. 86 3 alin. (3) lit. e) C. pen., pe durata termenului de încercare stabilit, inculpatul a fost obligat să nu conducă nici un vehicul. În baza art. 83 alin. (3) C. pen., s-a menținut suspendarea condiționată a executării pedepsei
ÎCCJ 2003-11-06
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4265/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. A. S.A., sucursala Iași, a solicitat obligarea pârâților T.A.R. și respectiv S.C. AF. S.A., sucursala Moldova, la plata sumei de 26.081.47
ÎCCJ 2005-09-27
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4273/2005
le din apel sub forma criticilor în recurs, susținând în esență că: - instanța de apel, în mod greșit a respins cererea de suspendarea judecății conform art. 244 alin. (1) C. proc. civ.; - instanța de apel a nesocotit principiul înscris în
ÎCCJ 2012-10-23
0,91
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6475/2012
, din închirierea autovehiculului, în ultimii 3 ani anteriori producerii evenimentului și luând ca bază activitatea SC A. SRL – societatea la care reclamantul închiria autovehiculul, este de remarcat că, într-adevăr, autovehiculul efectua c
ÎCCJ 2007-03-21
0,91
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2007
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată instanței, reclamanta SC C.N.C. SA Iași a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Iași, la plata sumei de 10.140.000.0
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă