ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată instanței, reclamanta SC C.N.C. SA Iași a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Iași, la plata sumei de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile în urma producerii riscului asigurat, sumă reactulizată cu indicele de inflație până la ziua plății. Investită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să-i plătească acesteia suma de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile, reactualizată cu indicele de inflație de la data achitării sumei, precum și suma de 174.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Iași în primă instanță, pârâta a formulat recurs. Prin decizia nr. 752 din 09 februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis excepția necompetenței sale materiale în soluționarea căii de atac „apel” și nu recurs, excepție invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării apelului declarat împotriva sentinței nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel Iași, aceleiași instanțe. Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție București, prin încheierea nr. 3686 din 16 iunie 2005, a admis cererea de strămutare a soluționării apelului formulată de pârâtă și a dispus strămutarea soluționării apelului, la Curtea de Apel Suceava.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 92 din 18 octombrie 2006, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri suma de 3.026.937.940 lei (RO,) în loc de 10.140.000.000 lei (ROL) și a menținut restul dispozitivului hotărârii. A obligat totodată pe reclamantă să plătească pârâtei suma de 295.737.500 lei (ROL) cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, a reținut că existența celor două elemente: încheierea contractului de asigurare și producerea riscului asigurat, duc la angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei. Sub acest aspect, prima instanță a stabilit corect angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.
Cuantumul sumei acordate a fost stabilit însă în afara prevederilor legale în materie. În această privință, în primul rând, instanța a ignorat față de specificul riscului asigurat, incendiu, dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 791/1998 privind aprobarea Normelor metodologice de avizare și autorizare privind prevenirea și stingerea incendiilor. Textul prevede expres necesitatea obținerii avizului PSI în documentația tehnică de proiectare și a autorizației de prevenire și stingere a incendiilor P.S.I., în documentația tehnică de executare a construcțiilor. Or, reclamanta nu a obținut aviz P.S.I., deși acest lucru i-a fost pus în vedere chiar prin acordul P.S.I. obținut de la Grupul de Pompieri P. – Neamț.
Cu adresa nr. 564329 din 06 iunie 2006, M.A.I. arată că în legislația specifică nici nu este reglementată noțiunea de acord P.S.I. În aceeași măsură, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanță a ignorat prevederile art. 28 din Legea nr. 136/1995. Acest text stabilește că în cazul în care contractul de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii bunului, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător diferenței dintre suma asigurată prevăzută în contract și valoarea bunului. Dând eficiență acestui text de lege a concluzionat că valoarea de asigurare a imobilului, 10.140.000.000 lei este mai mică decât valoarea imobilului la data producerii incendiului (13.501.600.000 lei), cu suma de 2.361.600.000 lei (12.501.600.000 lei – 10.140.000.000 lei = 2.361.600.000 lei).
Ca atare, despăgubirea de 5.388.537.940 lei, a fost redusă prin deducerea acestei sume, care conform art. 28 din Legea nr. 136/1995 reprezintă diferența dintre valoarea de asigurare a imobilului din contract și cea a imobilului de la data producerii riscului asigurat, rezultând că pârâta trebuie să răspundă numai în limita sumei de 3.026.937.940 lei. Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, la data de 20 noiembrie 2006, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pârâta la 13 noiembrie 2006, invocând, în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. În cauză, recurenta pârâtă, a invocat, excepția tardivității recursului formulat de recurenta reclamantă.
Referitor la excepția invocată se constată, în funcție de data comunicării hotărârii apelate, și aceea a declarării recursului, că, recursul formulat de recurenta – reclamantă este tardiv formulat încât, în baza art. 137alin. (1) combinat cu art. 301 C. proc. civ., se va admite excepția și recursul va fi respins pentru acest motiv, fără a mai fi posibilă analizarea pe fond a criticilor formulate. Referitor la recursul formulat de pârâtă, se constată că, s-a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea hotărârii, deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 969 C. civ., ignorându-se puterea de lege a obligațiilor contractuale stabilite prin acordul părților cât și dispozițiile Legii nr. 136/1995 ce reglementează contractul de asigurare în baza căreia s-a convenit că, răspunderea asigurătorului intră în vigoare la 48 de ore de la obținerea avizului P.S.I., ceea ce în cauză nu s-a îndeplinit.
Totodată, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzei contractuale privind obligația reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. și a pronunțat o hotărâre contradictorie, în condițiile în care obligația reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. este o obligație sub condiție suspensivă până la împlinirea căreia asigurarea nu își produce efectele, iar instanța, deși reține că actul prezentat de reclamantă numit acord nu are aceeași valoare cu avizul P.S.I., se contrazice în motivarea soluției atunci când reține că există totuși răspundere în limita sumei de 12.501.600.000 lei. Recursul este fondat. Din interpretarea clauzei rezultă că, în speță, nașterea obligației de plată a indeminizației de asigurare de către asigurător este condiționată de îndeplinirea condiției suspensive de obținere, de către asigurător, a avizului P.S.I.
prevăzut de lege, eveniment viitor și nesigur, dar a cărui eliberare depinde doar de capacitatea intimatei reclamante – asiguratul în cauză, de a lua toate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor potrivit legislației construcțiilor. Așa fiind, în cazul în care s-ar fi refuzat eliberarea actului de către autoritatea administrativă și acest refuz i-ar fi lezat dreptul, acesta se putea adresa instanței de judecată competente, neputând invoca, în prezenta cauză, că s-a aflat într-o eroare de drept și că prin eliberarea autorizației de construcție dar pe baza unui acord P.S.I. s-a acoperit neregularitatea, deoarece ceea ce interesează este dacă și-a îndeplinit sau nu obligația din contractul de asigurare, așa cum părțile, prin voința lor, au stabilit, pentru a putea astfel pretinde, celeilalte părți, îndeplinirea obligației corelative.
În cauză, este necontestat, iar instanța de apel a și reținut această situație, că intimata – reclamantă nu a obținut avizul P.S.I. Inconsecventă însă, cu propria reținere, a considerat că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii, în anumite limite, deși ar fi trebuit să considere, față de efectele condiției suspensive care nu s-a îndeplinit că intimata – reclamantă nu poate cere recurentei pârâte executarea obligației de plată a asigurării chiar dacă s-a produs evenimentul asigurat. Prin urmare, numai cu încălcarea voinței părților și interpretarea eronată a obligațiilor din contract, instanța de apel a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condițiile antrenării răspunderii pentru o obligație pură și simplă și nu afectată de o condiție suspensivă, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.
Față de cele arătate, criticile formulate și subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt fondate încât, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul recurentei – pârâte va fi admis, iar hotărârile modificate în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul reclamantei SC C.N.C. SA Iași declarat împotriva deciziei nr. 92 din 18 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, ca tardiv formulat. Admite recursul declarat de pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Iași împotriva aceleiași decizii pe care o modifică în sensul că admite apelul formulat de aceeași parte împotriva sentinței nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Iași, pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.