ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1262/2007

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată

instanței, reclamanta SC C.N.C. SA Iași a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A.

SA, sucursala Iași, la plata sumei de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile în

urma producerii riscului asigurat, sumă reactulizată cu indicele de inflație

până la ziua plății.

Investită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Iași, prin sentința nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003, a

admis acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să-i plătească

acesteia suma de 10.140.000.000 lei despăgubiri civile, reactualizată cu

indicele de inflație de la data achitării sumei, precum și suma de 174.000.000

lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Iași în primă instanță, pârâta a formulat recurs.

Prin decizia nr. 752 din 09

februarie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis excepția

necompetenței sale materiale în soluționarea căii de atac „apel” și nu recurs,

excepție invocată de pârâtă și a declinat competența soluționării apelului

declarat împotriva sentinței nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 a Curții de Apel

Iași, aceleiași instanțe.

Ulterior, Înalta Curte de

Casație și Justiție București, prin încheierea nr. 3686 din 16 iunie 2005, a

admis cererea de strămutare a soluționării apelului formulată de pârâtă și a dispus

strămutarea soluționării apelului, la Curtea de Apel Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 92 din 18

octombrie 2006, a admis apelul și a schimbat în parte sentința apelată în

sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri

suma de 3.026.937.940 lei (RO,) în loc de 10.140.000.000 lei (ROL) și a

menținut restul dispozitivului hotărârii. A obligat totodată pe reclamantă să

plătească pârâtei suma de 295.737.500 lei (ROL) cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că existența celor două elemente: încheierea contractului de

asigurare și producerea riscului asigurat, duc la angajarea răspunderii civile

contractuale a pârâtei.

Sub acest aspect, prima

instanță a stabilit corect angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei.

Cuantumul sumei acordate a fost stabilit însă în afara prevederilor legale în

materie.

În această privință, în

primul rând, instanța a ignorat față de specificul riscului asigurat, incendiu,

dispozițiile art. 1 din Ordinul nr. 791/1998 privind aprobarea Normelor

metodologice de avizare și autorizare privind prevenirea și stingerea

incendiilor. Textul prevede expres necesitatea obținerii avizului PSI în

documentația tehnică de proiectare și a autorizației de prevenire și stingere a

incendiilor P.S.I., în documentația tehnică de executare a construcțiilor.

Or, reclamanta nu a obținut

aviz P.S.I., deși acest lucru i-a fost pus în vedere chiar prin acordul P.S.I.

obținut de la Grupul de Pompieri P. – Neamț. Cu adresa nr. 564329 din 06 iunie 2006,

M.A.I. arată că în legislația specifică nici nu este reglementată noțiunea de

acord P.S.I.

În aceeași măsură, la

stabilirea cuantumului despăgubirilor, prima instanță a ignorat prevederile art.

28 din Legea nr. 136/1995. Acest text stabilește că în cazul în care contractul

de asigurare s-a încheiat pentru o sumă inferioară valorii bunului,

despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător diferenței dintre suma asigurată prevăzută

în contract și valoarea bunului.

Dând eficiență acestui text

de lege a concluzionat că valoarea de asigurare a imobilului, 10.140.000.000

lei este mai mică decât valoarea imobilului la data producerii incendiului

(13.501.600.000 lei), cu suma de 2.361.600.000 lei (12.501.600.000 lei –

10.140.000.000 lei = 2.361.600.000 lei). Ca atare, despăgubirea de

5.388.537.940 lei, a fost redusă prin deducerea acestei sume, care conform art.

28 din Legea nr. 136/1995 reprezintă diferența dintre valoarea de asigurare a

imobilului din contract și cea a imobilului de la data producerii riscului

asigurat, rezultând că pârâta trebuie să răspundă numai în limita sumei de

3.026.937.940 lei.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva acestei hotărâri, la data de 20 noiembrie 2006, invocând, în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar pârâta la 13 noiembrie 2006,

invocând, în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ.

În cauză, recurenta pârâtă,

a invocat, excepția tardivității recursului formulat de recurenta reclamantă.

Referitor la excepția

invocată se constată, în funcție de data comunicării hotărârii apelate, și

aceea a declarării recursului, că, recursul formulat de recurenta – reclamantă

este tardiv formulat încât, în baza art. 137alin. (1) combinat cu art. 301 C.

proc. civ., se va admite excepția și recursul va fi respins pentru acest motiv,

fără a mai fi posibilă analizarea pe fond a criticilor formulate.

Referitor la recursul

formulat de pârâtă, se constată că, s-a invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nelegalitatea hotărârii, deoarece s-au încălcat dispozițiile art. 969

C. civ., ignorându-se puterea de lege a obligațiilor contractuale stabilite prin

acordul părților cât și dispozițiile Legii nr. 136/1995 ce reglementează

contractul de asigurare în baza căreia s-a convenit că, răspunderea

asigurătorului intră în vigoare la 48 de ore de la obținerea avizului P.S.I.,

ceea ce în cauză nu s-a îndeplinit.

Totodată, în temeiul art. 304

pct. 7, 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a schimbat

înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al clauzei contractuale privind

obligația reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. și a pronunțat o hotărâre contradictorie,

în condițiile în care obligația reclamantei de a prezenta avizul P.S.I. este o

obligație sub condiție suspensivă până la împlinirea căreia asigurarea nu își

produce efectele, iar instanța, deși reține că actul prezentat de reclamantă

numit acord nu are aceeași valoare cu avizul P.S.I., se contrazice în motivarea

soluției atunci când reține că există totuși răspundere în limita sumei de

12.501.600.000 lei.

Recursul este fondat.

Din interpretarea clauzei

rezultă că, în speță, nașterea obligației de plată a indeminizației de

asigurare de către asigurător este condiționată de îndeplinirea condiției

suspensive de obținere, de către asigurător, a avizului P.S.I. prevăzut de

lege, eveniment viitor și nesigur, dar a cărui eliberare depinde doar de capacitatea

intimatei reclamante – asiguratul în cauză, de a lua toate măsurile de

prevenire și stingere a incendiilor potrivit legislației construcțiilor.

Așa fiind, în cazul în care

s-ar fi refuzat eliberarea actului de către autoritatea administrativă și acest

refuz i-ar fi lezat dreptul, acesta se putea adresa instanței de judecată

competente, neputând invoca, în prezenta cauză, că s-a aflat într-o eroare de

drept și că prin eliberarea autorizației de construcție dar pe baza unui acord

P.S.I. s-a acoperit neregularitatea, deoarece ceea ce interesează este dacă

și-a îndeplinit sau nu obligația din contractul de asigurare, așa cum părțile,

prin voința lor, au stabilit, pentru a putea astfel pretinde, celeilalte părți,

îndeplinirea obligației corelative.

În cauză, este necontestat,

iar instanța de apel a și reținut această situație, că intimata – reclamantă nu

a obținut avizul P.S.I.

Inconsecventă însă, cu

propria reținere, a considerat că sunt îndeplinite condițiile antrenării

răspunderii, în anumite limite, deși ar fi trebuit să considere, față de

efectele condiției suspensive care nu s-a îndeplinit că intimata – reclamantă

nu poate cere recurentei pârâte executarea obligației de plată a asigurării

chiar dacă s-a produs evenimentul asigurat.

Prin urmare, numai cu

încălcarea voinței părților și interpretarea eronată a obligațiilor din

contract, instanța de apel a apreciat că, în cauză, sunt întrunite condițiile

antrenării răspunderii pentru o obligație pură și simplă și nu afectată de o

condiție suspensivă, pronunțând astfel o hotărâre nelegală și netemeinică.

Față de cele arătate,

criticile formulate și subsumate motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct.

7, 8 și 9 C. proc. civ., sunt fondate încât, în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul recurentei – pârâte va fi admis, iar hotărârile modificate în sensul

respingerii acțiunii, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

reclamantei SC C.N.C. SA Iași declarat împotriva deciziei nr. 92 din 18

octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, ca

tardiv formulat.

Admite recursul declarat de

pârâta SC A.R.A. SA, sucursala Iași împotriva aceleiași decizii pe care o

modifică în sensul că admite apelul formulat de aceeași parte împotriva

sentinței nr. 176/ CA din 21 noiembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Iași,

pe care o schimbă în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.