ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6343/2005

Examinând recursul de față, constată; Prin sentința penală nr. 137 din 5 aprilie 2005 pronunțată de Tribunalul Botoșani, inculpatul C.N. a fost condamnat, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., și art. 76 lit. b) C. pen., la un an închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Conform art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore (3 ianuarie 2005). S-a constatat că partea vătămată U.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. În fapt, s-a reținut, că în seara de 3 ianuarie 2005, în jurul orei 19,00, inculpatul C.N., care se afla pe Aleea Donici din Botoșani, a observat că partea vătămată U.A.

avea în mână un telefon mobil. Inculpatul s-a decis să sustragă telefonul pentru a-l valorifica ulterior, s-a apropiat de partea vătămată și a încercat să-i smulgă telefonul, însă nu a reușit, întrucât acesta era prins cu un șnur de mâna părții vătămate. Inculpatul a insistat și, cu toată opoziția părții vătămate, a reușit să rupă șnurul și să sustragă bunul după care a fugit. Martorul R.A.C. și o persoană care a rămas neidentificată, alertați de strigătele părții vătămate, l-au urmărit pe inculpat, au reușit să-l prindă și l-au predat unei patrule de jandarmi. Înainte de a prins inculpatul a aruncat telefonul, gest sesizat de martorul R.A.C., care a recuperat bunul și l-a restituit părții vătămate.

Prin decizia penală nr. 222 din 27 noiembrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinței. Instanța de apel a reținut că este nefondată solicitarea inculpatului de a se schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt, deoarece infracțiunea de furt a fost comisă prin violență. S-a mai reținut că fapta comisă prezintă pericolul social al unei infracțiuni. S-a apreciat că este nefondată susținerea inculpatului că pedeapsa nu a fost just individualizată. Inculpatul a declarat recurs, solicitând aplicarea art. 81 C. pen., având în vedere circumstanțele sale personale. Recursul își găsește temeiul în dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc.

pen., dar nu este fondat. Potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă, între altele, în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Tot astfel, în raport cu dispozițiile art. 86 1 alin. (3) C. pen., în cazul acestor infracțiuni nu se poate dispune nici suspendarea executării sub supraveghere. De asemenea, conform art. 86 7 alin. (3) C. pen., cu privire la pedepsele stabilite pentru aceste infracțiuni nu se poate dispune executarea la locul de muncă. Cum legea prevede pentru infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., pedeapsa închisorii de până la 20 ani se constată că potrivit legii, pentru pedeapsa aplicată inculpatului nu se poate stabili o altă modalitate de executare decât privarea de libertate.

Întrucât, din examinarea cauzei, nu rezultă nici existența vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva deciziei penale nr. 222 din 27 iunie 2005 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2005.