ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8759/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta N.E. a chemat în judecată SC S. SA Drăgășani și SC B.B.

SRL Drăgășani, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2590 din 30 decembrie 1996 încheiat pentru terenul său de 162 mp situat în municipiul Drăgășani, precum și a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 încheiat între aceleași pârâte privind terenul aferent spațiului vândut G. Soluționând cauza în primă instanță, după rezolvarea în acest sens a unui conflict negativ de competență, Tribunalul Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 391 din 30 iunie 2003, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și autorității lucrului judecat, invocate de pârâte și a admis acțiunea, constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 și nr. 2590 din 30 decembrie 1996 încheiate între pârâte cu privire la terenurile vândute prin aceste acte.

S-a menținut contractul de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 cu privire la construcția aferentă spațiului comercial G. S-a reținut în esență că: În raport de sentința civilă nr. 3058 din 2 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Drăgășani nu operează autoritatea de lucru judecat iar, în ce privește calitatea procesuală activă, reclamanta invocă un drept personal actual în contextul Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei; S-a apreciat că prin expertiza tehnică G.S. și …efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500 mp teren ce a aparținut autoarei reclamantei cât și terenul de 166,10 mp aferent spațiului comercial G., obiect al contractului nr. 2584/1996, ce a făcut parte din proprietatea reclamantei, iar situația preluării abuzive a imobilului, construcții și teren, a fost rezolvată definitiv în cadrul acțiunii în revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992, pronunțată de Judecătoria Drăgășani.

Referitor la buna sau reaua credință, s-a constatat că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în timpul procesului de revendicare început în anul 1991 și finalizat în 1998, situație în care pârâta vânzătoare SC S. SA a cunoscut direct faptul că reclamanta revendică terenul și construcțiile, iar referitor la cumpărătoarea SC B.B. SRL și acesta a cunoscut situația litigioasă a imobilelor, asociat unic și administrator al acestei societăți fiind B.E., fost salariat la SC S. SA Drăgășani. Prin decizia civilă nr. 152 din 14 octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de pârâtele SC B.B. SRL Drăgășani și SC S. SA Drăgășani, împotriva sentinței civile nr. 391 din 30 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut, în ce interesează, următoarele: Referitor la reaua credință a părților: Prin sentința civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992, în contradictoriu cu SC S. SA, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta N.E., pârâta fiind obligată să lase în deplină proprietate suprafața de 1100 mp teren și construcțiile aflate pe acesta, reclamanta fiind pusă astfel în posesie. În anul 1996, prin licitație publică, s-a efectuat vânzarea activului bar-cramă, respectiv terasa ce constituia calea de acces la bar. Cele două contracte de vânzare-cumpărare încheiate între cele două pârâte, au avut în vedere terenuri distincte de terenul pentru care se admisese acțiunea în revendicare și au fost întocmite în anul 1996, când nu apăruse Legea nr. 10/2001, actele fiind încheiate deci cu bună credință.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, susținând că: În ce privește singurul motiv de apel admis, hotărârea atacată nu este motivată suficient și nu răspunde argumentelor oferite de reclamantă cu privire la dovedirea relei credințe. Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv, a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001, întrucât nu s-a avut în vedere că actul a fost încheiat cu nerespectarea legilor în vigoare la data înstrăinării, iar în ce privește buna credință, eronat s-a apreciat asupra existenței acesteia, în condițiile în care, în anul 1996 era în curs de soluționare acțiunea în revendicare a întregului teren. Recursul este fondat, potrivit celor ce urmează.

În prezentul cadru procesual, fixat prin motivele de recurs, raportat la considerentele aduse soluției, prin hotărârea dată, este de reținut că, esențial, pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat în ce privește cauzele de nulitate invocate, asupra existenței bunei sau relei credințe a părților la încheierea celor două contracte de vânzare-cumpărare. Corect, de altfel, raportat la motivarea acțiunii introductive și la temeiul juridic invocat, art. 46 Legea nr. 10/2001. Or, sub acest aspect, contrar celor reținute prin hotărârea atacată, nu se poate reține că părțile contractante au fost de bună credință la încheierea actelor juridice în discuție, stabilit fiind și faptul că imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, conform sentinței civile nr. 3414/1992.

În acest sens este de necontestat că încă din anul 1991 exista pe rolul instanțelor acțiunea în revendicarea imobilului, construcții și teren de 2200 mp, formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Drăgășani. Acțiunea a fost admisă, prin sentința civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992 a Judecătoriei Drăgășani, pârâta fiind obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamantei pentru suprafața de teren de 1100 mp și construcții. Litigiul a fost finalizat, numai în anul 1998, prin decizia civilă nr. 1946 din 24 septembrie 1998 a Curții de Apel Pitești. Este evident, așadar că, așa cum a reținut și prima instanță, cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate în timpul procesului de revendicare, cunoscându-se situația litigioasă a imobilului și aceasta, inclusiv de către dobânditoarea sa SC B.B.

SRL al cărei asociat unic și administrator făceau parte, în acea perioadă, din SC S. SA, situație în care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască riscul pe care și-l asumă prin încheierea actelor în aceste condiții. Existând deci reaua credință a părților la momentul încheierii actelor, în condițiile arătate, ființează sub acest aspect temeiul de nulitate prevăzut de art. 46 alin. (2) [în prezent art. 45 alin. (2)] din Legea nr. 10/2001, normă legală sub imperiul căreia a fost formulată acțiunea, conform căreia, actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

Așadar, față de cele arătate și în acest cadru, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul și a se modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului, cu menținerea sentinței. Văzând și prevederile art. 274 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta N.E. împotriva deciziei civile nr. 152 A din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel Pitești pe care o modifică în sensul că respinge apelurile formulate de pârâtele SC S. SA Drăgășani și SC B.B. SRL Drăgășani împotriva sentinței civile nr. 391 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea pe care o menține. Obligă intimatele-pârâte la 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.