ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8759/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamanta N.E.

a chemat în judecată SC S. SA Drăgășani și SC B.B. SRL Drăgășani, solicitând ca

prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2590 din 30 decembrie 1996

încheiat pentru terenul său de 162 mp situat în municipiul Drăgășani, precum și

a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 încheiat

între aceleași pârâte privind terenul aferent spațiului vândut G.

Soluționând cauza în primă instanță,

după rezolvarea în acest sens a unui conflict negativ de competență, Tribunalul

Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 391 din 30 iunie 2003, a

respins excepțiile lipsei calității procesuale active și autorității lucrului judecat,

invocate de pârâte și a admis acțiunea, constatând nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 și nr. 2590

din 30 decembrie 1996 încheiate între pârâte cu privire la terenurile vândute

prin aceste acte.

S-a menținut contractul de

vânzare-cumpărare nr. 2584 din 30 decembrie 1996 cu privire la construcția

aferentă spațiului comercial G.

S-a reținut în esență că:

În raport de sentința civilă nr. 3058

din 2 decembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Drăgășani nu operează

autoritatea de lucru judecat iar, în ce privește calitatea procesuală activă,

reclamanta invocă un drept personal actual în contextul Legii nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei;

S-a apreciat că prin expertiza

tehnică G.S. și …efectuată în cauză a fost identificată suprafața de 2500 mp

teren ce a aparținut autoarei reclamantei cât și terenul de 166,10 mp aferent

spațiului comercial G., obiect al contractului nr. 2584/1996, ce a făcut parte

din proprietatea reclamantei, iar situația preluării abuzive a imobilului,

construcții și teren, a fost rezolvată definitiv în cadrul acțiunii în

revendicare soluționată prin sentința civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992,

pronunțată de Judecătoria Drăgășani.

Referitor la buna sau reaua

credință, s-a constatat că actele de vânzare-cumpărare au fost încheiate în

timpul procesului de revendicare început în anul 1991 și finalizat în 1998,

situație în care pârâta vânzătoare SC S. SA a cunoscut direct faptul că

reclamanta revendică terenul și construcțiile, iar referitor la cumpărătoarea SC

B.B. SRL și acesta a cunoscut situația litigioasă a imobilelor, asociat unic și

administrator al acestei societăți fiind B.E., fost salariat la SC S. SA Drăgășani.

Prin decizia civilă nr. 152 din 14

octombrie 2003, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de pârâtele SC

B.B. SRL Drăgășani și SC S. SA Drăgășani, împotriva sentinței civile nr. 391 din

30 iunie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, pe care a schimbat-o în sensul

că a respins acțiunea.

Pentru a hotărî astfel instanța de apel

a reținut, în ce interesează, următoarele:

Referitor la reaua credință a

părților:

Prin sentința civilă nr. 3414 din 13

octombrie 1992, în contradictoriu cu SC S. SA, a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamanta N.E., pârâta fiind obligată să lase în deplină

proprietate suprafața de 1100 mp teren și construcțiile aflate pe acesta,

reclamanta fiind pusă astfel în posesie.

În anul 1996, prin licitație

publică, s-a efectuat vânzarea activului bar-cramă, respectiv terasa ce

constituia calea de acces la bar.

Cele două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate între cele două pârâte, au avut în vedere terenuri

distincte de terenul pentru care se admisese acțiunea în revendicare și au fost

întocmite în anul 1996, când nu apăruse Legea nr. 10/2001, actele fiind

încheiate deci cu bună credință.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta, susținând că:

În ce privește singurul motiv de

apel admis, hotărârea atacată nu este motivată suficient și nu răspunde

argumentelor oferite de reclamantă cu privire la dovedirea relei credințe.

Hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, respectiv, a prevederilor art. 46 din Legea nr. 10/2001,

întrucât nu s-a avut în vedere că actul a fost încheiat cu nerespectarea

legilor în vigoare la data înstrăinării, iar în ce privește buna credință,

eronat s-a apreciat asupra existenței acesteia, în condițiile în care, în anul

1996 era în curs de soluționare acțiunea în revendicare a întregului teren.

Recursul este fondat, potrivit celor

ce urmează.

În prezentul cadru procesual, fixat

prin motivele de recurs, raportat la considerentele aduse soluției, prin

hotărârea dată, este de reținut că, esențial, pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a apreciat în ce privește cauzele de nulitate invocate, asupra

existenței bunei sau relei credințe a părților la încheierea celor două

contracte de vânzare-cumpărare.

Corect, de altfel, raportat la

motivarea acțiunii introductive și la temeiul juridic invocat, art. 46 Legea

nr. 10/2001.

Or, sub acest aspect, contrar celor

reținute prin hotărârea atacată, nu se poate reține că părțile contractante au

fost de bună credință la încheierea actelor juridice în discuție, stabilit

fiind și faptul că imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu valabil, conform

sentinței civile nr. 3414/1992.

În acest sens este de necontestat că

încă din anul 1991 exista pe rolul instanțelor acțiunea în revendicarea

imobilului, construcții și teren de 2200 mp, formulată de reclamantă în

contradictoriu cu pârâta SC S. SA Drăgășani.

Acțiunea a fost admisă, prin

sentința civilă nr. 3414 din 13 octombrie 1992 a Judecătoriei Drăgășani, pârâta

fiind obligată să respecte dreptul de proprietate al reclamantei pentru

suprafața de teren de 1100 mp și construcții.

Litigiul a fost finalizat, numai în

anul 1998, prin decizia civilă nr. 1946 din 24 septembrie 1998 a Curții de Apel

Pitești.

Este evident, așadar că, așa cum a

reținut și prima instanță, cele două contracte de vânzare-cumpărare au fost

încheiate în timpul procesului de revendicare, cunoscându-se situația

litigioasă a imobilului și aceasta, inclusiv de către dobânditoarea sa SC B.B. SRL

al cărei asociat unic și administrator făceau parte, în acea perioadă, din SC

S. SA, situație în care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască riscul pe

care și-l asumă prin încheierea actelor în aceste condiții.

Existând deci reaua credință a

părților la momentul încheierii actelor, în condițiile arătate, ființează sub

acest aspect temeiul de nulitate prevăzut de art. 46 alin. (2) [în prezent art.

45 alin. (2)] din Legea nr. 10/2001, normă legală sub imperiul căreia a fost

formulată acțiunea, conform căreia, actele juridice de înstrăinare având ca obiect

imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută, în afară

de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință.

Așadar, față de cele arătate și în

acest cadru, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se admite recursul și

a se modifica decizia atacată în sensul respingerii apelului, cu menținerea

sentinței.

Văzând și prevederile art. 274 C.

proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta

N.E. împotriva deciziei civile nr. 152 A din 14 octombrie 2003 a Curții de Apel

Pitești pe care o modifică în sensul că respinge apelurile formulate de

pârâtele SC S. SA Drăgășani și SC B.B. SRL Drăgășani împotriva sentinței civile

nr. 391 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea pe care o menține.

Obligă intimatele-pârâte la

10.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenta-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.