ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2007

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la 28 mai 2002, N.E. a solicitat, în contradictoriu cu intimata SC S. SA Drăgășani, anularea deciziei nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de intimată, obligarea la restituirea în natură a suprafeței de 272,30 mp sau, în cazul în care restituirea în natură nu mai este posibilă, obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent. În motivarea contestației s-a arătat că intimata deține în proprietate suprafața de 1372, 30 mp de care a fost deposedată ilegal contestatoarea. Prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost admisă acțiunea prin care contestatoarea a revendicat terenul și casa, dar numai pentru 1100 mp.

Diferența de 272,30 mp teren împreună cu construcțiile de pe acesta a fost înstrăinată de intimată în timpul procesului. Prin sentința civilă nr. 30 din 17 ianuarie 2006 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis în parte contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de SC S. SA Drăgășani și restituirea în natură către contestatoare a terenului în suprafață de 161, 90 mp situat în Drăgășani, identificat în schița de la fila 105 dosar, folosit ca terasă de vară. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de la autoarea reclamantei. Actele de vânzare-cumpărare a terenului au fost desființate irevocabil, astfel încât în mod legal reclamanta îl solicită de la intimată.

Conform expertizei aflate la dosar, efectuată într-un alt litigiu, dar care identifică terenul, poate fi restituită suprafața de 161, 90 mp. Tranzacția invocată în întâmpinare privește acțiunea în pretenții decurgând din acțiunea în revendicare a terenului de 1100 mp, soluționată prin sentința civilă nr. 3414/1992 și nicidecum terenul ce excede celor 1100 mp și care face obiectului prezentului litigiu. Prin încheierea din 10 februarie 2006 tribunalul a respins cererea de îndreptare a sentinței formulată de contestatoare. S-a reținut că schițele de la filele 104 și 105 din dosarul de fond sunt identice, astfel încât cererea întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel ambele părți. Prin decizia civilă nr. 77 A din 4 mai 2006, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în parte sentința în sensul că terenul în suprafață de 161,90 mp este identificat prin schița de la fila 104 din dosar. A fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva încheierii din 10 februarie 2006. A fost respins apelul declarat de intimată. În considerentele hotărârii instanței de apel s-a arătat că atât schița de la fila 104 cât și schița de la fila 105 din dosarul de fond au fost întocmite cu ocazia efectuării unui raport de expertiză tehnică într-un alt proces purtat între părți.

Aceste schițe nu sunt identice. Instanța de fond a soluționat contestația în raport de expertiza tehnică efectuată întocmită în dosarul nr. 4268/2002 și soluționat prin sentința civilă nr. 391/2003 a Tribunalului Vâlcea, lucrare întocmită de expert A.M. Este adevărat că la efectuarea lucrării a participat și expertul observator D.M.F., însă soluția a fost pronunțată în raport de cele stabilite prin expertiza efectuată de expertul desemnat de instanță. Întrucât schița de la fila 105 a fost întocmită de expertul observator iar nu de expertul desemnat de instanță, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței este întemeiat.

Cât privește apelul intimatei s-a apreciat că în mod corect prima instanță a reținut că tranzacția invocată de aceasta se referă la o acțiune în pretenții soluționată prin sentința civilă nr. 359/2003 a Tribunalului Vâlcea, decurgând dintr-o acțiune în revendicare a unui teren în suprafață de 1100 mp, această ultimă acțiune fiind soluționată prin sentința civilă nr. 3414/1992. În dosarele susmenționate acțiunea în revendicare a fost admisă pentru suprafața de 1100 mp și aceeași suprafață de teren a fost avută în vedere și la soluționarea acțiunii în pretenții.

Terenul în litigiu excede terenului în suprafață de 1100 mp, așa încât nu se poate reține că pârâta a tranzacționat și cu privire la suprafața de 161, 90 mp Cât privește împrejurarea că autoarea reclamantei nu a avut în proprietate 2500 mp teren ci numai 1200 mp, această chestiune a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 391/2003, în sensul că autoarea acesteia a deținut cu titlu de proprietate 2500 mp. Prin sentința civilă nr. 391/2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenurile vândute prin aceste acte. Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte: 1. Decizia este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 și art. 10 din Legea nr. 10/2001, art. 22 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 480 și art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. În cadrul unei acțiuni în revendicarea terenului în suprafață de 2200 mp și a casei de pe el, soluționată prin sentința civilă nr. 3414/1992, pârâta a fost obligată să-i respecte reclamantei proprietatea asupra unui teren în suprafață de 1100 mp împreună cu casa de pe el. Statuarea instanței se coroborează cu alte înscrisuri din care rezultă că autoarea reclamantei a avut în proprietate până la naționalizarea din 1950 numai 1200 mp teren. Din nici o probă nu a rezultat că autoarea reclamantei ar fi avut în proprietate 2500 mp, fiind nesocotite dispozițiile art. 22 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel a considerat greșit că operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 391/2003 în ceea ce privește suprafața de 2500 mp teren. Acțiunea rezolvată prin această sentință a avut ca obiect doar constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu SC B. SRL. Nu se poate vorbi de o statuare a instanțelor privind dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui teren de 2500 mp situat în municipiul Drăgășani. Reținând că în cauză operează autoritatea de lucru judecat instanța de apel a omis să pună în discuția părților această excepție. Diferența de teren de 100 mp, rezultată din suprafața de 1200 mp deținută de autoarea reclamantei și suprafața de 1100 mp redobândită de aceasta, a fost ocupată de un bloc edificat de stat.

Această situație este confirmată și de expertizele tehnice efectuate într-un proces anterior și mai ales de raportul expertului observator. Reclamanta nu poate obține restituirea în natură a terenului în litigiu, față de prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În mod eronat instanța de apel nu a examinat motivul de nelegalitate invocat de pârâtă. Statuarea că terenul în litigiu nu reprezintă o amenajare de utilitate publică este infirmată de expertiza efectuată de A.M.; 2. Decizia cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Aspectele contradictorii ale justificării soluției constau în aceea că instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 3414/1992 reclamanta a redobândit în cadrul unei acțiuni în revendicare terenul de 1100 mp, din suprafața de 2200 mp de teren, ceea ce nu s-a dovedit, pentru ca ulterior, fără probe, să statueze că în realitate autoarea contestatoarei deținea înainte de naționalizare suprafața de 2500 mp.

Or, dacă într-adevăr autoarea contestatoarei deținea în orașul Drăgășani o suprafață mai mare de 1100 mp, prin hotărârea dată în acțiunea în revendicare i-ar fi fost acordată toată această suprafață. În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, hotărâri judecătorești, adrese, înscrisuri privitoare la suprafețele de teren pe care, în opinia recurentei, le-ar fi avut în localitatea Drăgășani autoarea contestatoarei. Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: 1. Recurenta a invocat încălcarea prevederilor art. 10 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 22 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 480 și art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. Motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Acest aspect nu poate fi reținut în cauză, instanța de apel motivând în drept soluția la care s-a oprit. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii în sensul că a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de apel nu a nesocotit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22 1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, în forma anterioară republicării, texte care impuneau persoanei care solicita măsuri reparatorii în sistemul legii speciale să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate. În considerentele sentinței civile nr. 391 din 30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, rămasă irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că autoarea contestatoarei a avut în proprietate un teren în suprafață de 2500 mp.

Faptul că litigiul în care a fost pronunțată această hotărâre a avut ca obiect anularea unor contracte de vânzare-cumpărare vizând terenul în suprafață de 162 mp din municipiul Drăgășani, iar prezenta cauză are ca obiect restituirea în natură, ca măsură reparatorie consacrată de legea specială, a aceleiași suprafețe de teren, nu poate justifica temeinicia criticii în sensul că în mod greșit a fost luată în considerare această hotărâre. Ceea ce s-a luat în considerare a fost dovada privitoare la existența în patrimoniul autoarei contestatoarei a terenului de 2500 mp. În același context, nu este întemeiată nici critica privitoare la nepunerea în discuția părților a excepției autorității lucrului judecat.

Instanța de apel nu a pronunțat o soluție pe temeiul prevederilor art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ., pentru că nu a fost avută în vedere exclusivitatea hotărârii anterioare, care impune ca aceeași parte să nu fie chemată, în aceeași calitate, într-un proces ulterior pentru același obiect și aceeași cauză, ci a fost avută în vedere obligativitatea hotărârii, respectiv, aspectul pozitiv al puterii lucrului judecat. Dacă nu s-ar fi recunoscut reclamantei posibilitatea de a se prevala de dreptul reținut prin hotărârea anterioară s-ar fi pronunțat o soluție nelegală, susceptibilă de casare. Nu au fost încălcate nici prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Terenul de 162 mp care a fost vândut de recurentă SC B. SRL a reintrat în patrimoniul vânzătoarei, prin anularea irevocabilă prin hotărâre judecătorească a contractului de vânzare-cumpărare.

Or, în temeiul art. VI din Legea nr. 247/2005, imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale, obiect al unor acte juridice desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, se restituie în natură. Recurenta nu a arătat în ce ar consta nelegalitatea hotărârii dedusă din încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art. 480 C. civ. Având în vedere cadrul procesual fixat de contestatoare, respectiv acordarea de măsuri reparatorii conform legii speciale, Înalta Curte a apreciat că acest text nu-și găsește incidența în cauză. Față de cele ce preced, criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. au fost găsite neîntemeiate; 2. Nu a putut fi primită nici critica privitoare la faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive contradictorii, argumentat pe ideea că dacă autoarea contestatoarei ar fi avut în proprietate 2500 mp acțiunea în revendicare a acesteia nu ar fi fost admisă numai pentru 1100 mp. Această critică privește tot întinderea suprafeței de teren, ce a format obiect de analiză în cadrul primului motiv de recurs. Ca atare, nu este întemeiat nici motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC S. SA Drăgășani împotriva deciziei civile nr. 77 A din 4 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2007.