ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 791/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc.

civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Vâlcea, secția civilă, la 28 mai 2002, N.E. a solicitat, în

contradictoriu cu intimata SC S. SA Drăgășani, anularea deciziei

nr. 27 din 9 mai 2002 emisă de intimată, obligarea la restituirea în

natură a suprafeței de 272,30 mp sau, în cazul în care restituirea în

natură nu mai este posibilă, obligarea la măsuri reparatorii

prin echivalent.

În motivarea contestației s-a arătat

că intimata deține în proprietate suprafața de 1372, 30 mp de

care a fost deposedată ilegal contestatoarea. Prin hotărâre

judecătorească irevocabilă a fost admisă acțiunea prin

care contestatoarea a revendicat terenul și casa, dar numai pentru 1100 mp.

Diferența de 272,30 mp teren împreună cu construcțiile de pe

acesta a fost înstrăinată de intimată în timpul procesului.

Prin sentința civilă nr. 30 din 17 ianuarie

2006 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, a admis în parte

contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 27 din 9 mai 2002

emisă de SC S. SA Drăgășani și restituirea în

natură către contestatoare a terenului în suprafață de 161,

90 mp situat în Drăgășani, identificat în schița de la fila

105 dosar, folosit ca terasă de vară.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că terenul în litigiu a fost preluat abuziv de la autoarea

reclamantei. Actele de vânzare-cumpărare a terenului au fost

desființate irevocabil, astfel încât în mod legal reclamanta îl

solicită de la intimată.

Conform expertizei aflate la dosar, efectuată

într-un alt litigiu, dar care identifică terenul, poate fi restituită

suprafața de 161, 90 mp.

Tranzacția invocată în întâmpinare

privește acțiunea în pretenții decurgând din acțiunea în

revendicare a terenului de 1100 mp, soluționată prin sentința

civilă nr. 3414/1992 și nicidecum terenul ce excede celor 1100 mp

și care face obiectului prezentului litigiu.

Prin încheierea din 10 februarie 2006 tribunalul a

respins cererea de îndreptare a sentinței formulată de contestatoare.

S-a reținut că schițele de la filele 104 și 105 din dosarul

de fond sunt identice, astfel încât cererea întemeiată pe

dispozițiile art. 281 C. proc. civ. nu este întemeiată.

Împotriva acestor hotărâri au declarat apel

ambele părți.

Prin decizia civilă nr. 77 A din 4 mai 2006,

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă

și asigurări sociale, a admis apelul declarat de reclamantă

și a schimbat în parte sentința în sensul că terenul în

suprafață de 161,90 mp este identificat prin schița de la fila

104 din dosar. A fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva

încheierii din 10 februarie 2006. A fost respins apelul declarat de

intimată.

În considerentele hotărârii instanței de

apel s-a arătat că atât schița de la fila 104 cât și

schița de la fila 105 din dosarul de fond au fost întocmite cu ocazia efectuării

unui raport de expertiză tehnică într-un alt proces purtat între

părți. Aceste schițe nu sunt identice.

Instanța de fond a soluționat

contestația în raport de expertiza tehnică efectuată

întocmită în dosarul nr. 4268/2002 și soluționat prin sentința

civilă nr. 391/2003 a Tribunalului Vâlcea, lucrare întocmită de

expert A.M. Este adevărat că la efectuarea lucrării a participat

și expertul observator D.M.F., însă soluția a fost

pronunțată în raport de cele stabilite prin expertiza efectuată

de expertul desemnat de instanță.

Întrucât schița de la fila 105 a fost

întocmită de expertul observator iar nu de expertul desemnat de

instanță, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței

este întemeiat.

Cât privește apelul intimatei s-a apreciat

că în mod corect prima instanță a reținut că

tranzacția invocată de aceasta se referă la o acțiune în

pretenții soluționată prin sentința civilă nr.

359/2003 a Tribunalului Vâlcea, decurgând dintr-o acțiune în revendicare a

unui teren în suprafață de 1100 mp, această ultimă

acțiune fiind soluționată prin sentința civilă nr.

3414/1992.

În dosarele susmenționate acțiunea în

revendicare a fost admisă pentru suprafața de 1100 mp și

aceeași suprafață de teren a fost avută în vedere și

la soluționarea acțiunii în pretenții.

Terenul în litigiu excede terenului în

suprafață de 1100 mp, așa încât nu se poate reține că

pârâta a tranzacționat și cu privire la suprafața de 161, 90 mp

Cât privește împrejurarea că autoarea

reclamantei nu a avut în proprietate 2500 mp teren ci numai 1200 mp,

această chestiune a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat

prin sentința civilă nr. 391/2003, în sensul că autoarea

acesteia a deținut cu titlu de proprietate 2500 mp.

Prin sentința civilă nr. 391/2003

pronunțată de Tribunalul Vâlcea s-a constatat nulitatea absolută

a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la terenurile

vândute prin aceste acte.

Împotriva acestei hotărâri pârâta a declarat

recurs critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9

și 7 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:

încălcarea dispozițiilor art. 22 și art. 10 din Legea nr.

10/2001, art. 22

1

din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, art.

480 și art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ.

În cadrul unei acțiuni în revendicarea terenului

în suprafață de 2200 mp și a casei de pe el,

soluționată prin sentința civilă nr. 3414/1992, pârâta a

fost obligată să-i respecte reclamantei proprietatea asupra unui

teren în suprafață de 1100 mp împreună cu casa de pe el.

Statuarea instanței se coroborează cu alte

înscrisuri din care rezultă că autoarea reclamantei a avut în

proprietate până la naționalizarea din 1950 numai 1200 mp teren.

Din nici o probă nu a rezultat că autoarea

reclamantei ar fi avut în proprietate 2500 mp, fiind nesocotite

dispozițiile art. 22

1

din Normele de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Instanța de apel a considerat greșit

că operează autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.

391/2003 în ceea ce privește suprafața de 2500 mp teren.

Acțiunea rezolvată prin această sentință a avut ca

obiect doar constatarea nulității absolute a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu SC B. SRL. Nu se poate vorbi de o statuare

a instanțelor privind dreptul de proprietate al reclamantei asupra unui

teren de 2500 mp situat în municipiul Drăgășani.

Reținând că în cauză operează

autoritatea de lucru judecat instanța de apel a omis să pună în

discuția părților această excepție.

Diferența de teren de 100 mp, rezultată din

suprafața de 1200 mp deținută de autoarea reclamantei și

suprafața de 1100 mp redobândită de aceasta, a fost ocupată de

un bloc edificat de stat. Această situație este confirmată

și de expertizele tehnice efectuate într-un proces anterior și mai

ales de raportul expertului observator.

Reclamanta nu poate obține restituirea în

natură a terenului în litigiu, față de prevederile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001. În mod eronat instanța de apel nu a examinat

motivul de nelegalitate invocat de pârâtă. Statuarea că terenul în

litigiu nu reprezintă o amenajare de utilitate publică este

infirmată de expertiza efectuată de A.M.;

străine de natura pricinii.

Aspectele contradictorii ale justificării

soluției constau în aceea că instanța de apel a reținut

că prin sentința civilă nr. 3414/1992 reclamanta a redobândit în

cadrul unei acțiuni în revendicare terenul de 1100 mp, din suprafața

de 2200 mp de teren, ceea ce nu s-a dovedit, pentru ca ulterior, fără

probe, să statueze că în realitate autoarea contestatoarei

deținea înainte de naționalizare suprafața de 2500 mp. Or,

dacă într-adevăr autoarea contestatoarei deținea în orașul

Drăgășani o suprafață mai mare de 1100 mp, prin

hotărârea dată în acțiunea în revendicare i-ar fi fost

acordată toată această suprafață.

În dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc.

civ., la dosarul cauzei au fost depuse, în copie, hotărâri

judecătorești, adrese, înscrisuri privitoare la suprafețele de

teren pe care, în opinia recurentei, le-ar fi avut în localitatea

Drăgășani autoarea contestatoarei.

Prin întâmpinare intimata a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând hotărârea atacată, în limitele

criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile

administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că

recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:

art. 10 și art. 22 din Legea nr. 10/2001, art. 22

1

din Normele

de aplicare a Legii nr. 10/2001, art. 480 și art. 1201 C. civ. și art.

166 C. proc. civ.

Motivul de modificare reglementat de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. vizează situația în care hotărârea

pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale.

Hotărârea este lipsită de temei legal

atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate

determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată. Acest aspect nu

poate fi reținut în cauză, instanța de apel motivând în drept

soluția la care s-a oprit.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii în sensul că a recurs la textele

de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau

spiritul lor, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de apel nu a nesocotit prevederile art.

22 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 22

1

din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001, în forma anterioară republicării, texte

care impuneau persoanei care solicita măsuri reparatorii în sistemul legii

speciale să depună actele doveditoare ale dreptului de proprietate.

În considerentele sentinței civile nr. 391 din

30 iunie 2003 a Tribunalului Vâlcea, secția civilă, rămasă

irevocabilă, s-a reținut cu putere de lucru judecat faptul că

autoarea contestatoarei a avut în proprietate un teren în suprafață

de 2500 mp.

Faptul că litigiul în care a fost

pronunțată această hotărâre a avut ca obiect anularea unor

contracte de vânzare-cumpărare vizând terenul în suprafață de

162 mp din municipiul Drăgășani, iar prezenta cauză are ca

obiect restituirea în natură, ca măsură reparatorie

consacrată de legea specială, a aceleiași suprafețe de

teren, nu poate justifica temeinicia criticii în sensul că în mod

greșit a fost luată în considerare această hotărâre. Ceea

ce s-a luat în considerare a fost dovada privitoare la existența în

patrimoniul autoarei contestatoarei a terenului de 2500 mp.

În același context, nu este întemeiată nici

critica privitoare la nepunerea în discuția părților a

excepției autorității lucrului judecat. Instanța de apel nu

a pronunțat o soluție pe temeiul prevederilor art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., pentru că nu a fost avută în vedere

exclusivitatea hotărârii anterioare, care impune ca aceeași parte

să nu fie chemată, în aceeași calitate, într-un proces ulterior

pentru același obiect și aceeași cauză, ci a fost

avută în vedere obligativitatea hotărârii, respectiv, aspectul

pozitiv al puterii lucrului judecat. Dacă nu s-ar fi recunoscut

reclamantei posibilitatea de a se prevala de dreptul reținut prin

hotărârea anterioară s-ar fi pronunțat o soluție

nelegală, susceptibilă de casare.

Nu au fost încălcate nici prevederile art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Terenul de 162 mp care a fost vândut de

recurentă SC B. SRL a reintrat în patrimoniul vânzătoarei, prin

anularea irevocabilă prin hotărâre judecătorească a

contractului de vânzare-cumpărare. Or, în temeiul art. VI din Legea nr.

247/2005, imobilele înstrăinate cu încălcarea prevederilor legale,

obiect al unor acte juridice desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, notificate potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, se restituie în natură.

Recurenta nu a arătat în ce ar consta

nelegalitatea hotărârii dedusă din încălcarea sau aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 480 C. civ. Având în vedere cadrul

procesual fixat de contestatoare, respectiv acordarea de măsuri

reparatorii conform legii speciale, Înalta Curte a apreciat că acest text

nu-și găsește incidența în cauză.

Față de cele ce preced, criticile

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost

găsite neîntemeiate;

la faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive

contradictorii, argumentat pe ideea că dacă autoarea contestatoarei

ar fi avut în proprietate 2500 mp acțiunea în revendicare a acesteia nu ar

fi fost admisă numai pentru 1100 mp.

Această critică privește tot

întinderea suprafeței de teren, ce a format obiect de analiză în

cadrul primului motiv de recurs.

Ca atare, nu este întemeiat nici motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu

consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

S. SA Drăgășani împotriva deciziei civile nr. 77 A din 4 mai

2006 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția

civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2007.