ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5436/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

La data de 17 iunie 2004,

Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, a dispus trimiterea în judecată a

inculpatului R.I., pentru comiterea infracțiunii de viol în formă agravată și

în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a),

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

S-a reținut în sarcina

inculpatului că, la data de 17 mai 1994, a întreținut raport sexual cu minora B.A.,

în vârstă de 2,5 ani, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra.

Tribunalul Mureș, efectuând

cercetarea judecătorească, la data de 28 noiembrie 1994, a pronunțat sentința

penală nr. 85 și a dispus în conformitate cu art. 333 C. proc. pen.,

restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, pentru

completarea urmăririi penale.

Această sentință a fost

recurată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și a rămas definitivă

prin respingerea recursului.

În considerentele

hotărârilor s-a motivat că, urmărirea penală a fost incompletă, întrucât

organul de urmărire penală, nu a fost preocupat ca în cauză să lămurească unele

aspecte legate de faptul, dacă minora a fost deflorată, urmare a unui raport sexual

sau cu un corp, respectiv, creion, așa cum se susține, că nu a fost efectuată o

expertiză biocriminalistică vizând secreția vaginală recoltată de la minora

parte vătămată privind semnificația leucozitelor și aritrocitele găsite în

număr foarte mare, că nu s-au verificat amănunțit susținerile martorilor H.I.,

C.T. și M.L.

Organul de urmărire penală,

prin rechizitoriul din 25 mai 2004, a dispus din nou trimiterea în judecată a

inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin.

(1) și (2) lit. a), cu aplicarea art. 37 lit. b) și art. 13 C. pen., privind

aceeași acuzare, referitoare la faptul că, la 17 mai 1994, inculpatul a

întreținut un raport sexual cu minora B.A., în vârstă de 2 ani și 5 luni,

profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Tribunalul Mureș, la data de

25 februarie 2005, după ce a efectuat cercetarea judecătorească, a pronunțat

sentința penală nr. 45, prin care l-a achitat pe inculpat, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru

comiterea infracțiunii de viol, întrucât nu el este autorul.

În pronunțarea acestei

sentințe, instanța a avut în vedere expertizele efectuate, potrivit cărora pe

pătura cu care era acoperită minora, s-au găsit pete de sânge aparținând grupei

0I și nu grupei sanguine a inculpatului care este AII, apoi pe hainele

inculpatului nu s-au găsit pete de sânge aparținând victimei sau alte pete.

De asemenea, potrivit

declarațiilor martorului H.I., care își efectua serviciul de pază la circa

20-25 metri de casa părții vătămate, rezultă că inculpatul o frecventa pe mama

minorei, nefiind prima dată când se afla la locuința acesteia, la fel și

martorul C.Șt., precum și alți bărbați care veneau la locuința acesteia.

Conchizând că, în raport de

aceste probe, este greu de crezut că inculpatul ar fi putut să o violeze pe

minoră, în condițiile în care, în aceeași încăpere se afla fratele său, iar

martorul H.I., la o distanță de numai 20-25 de metri de aceștia și să nu fi

auzit plânsetele minorei, la agresiunile la care ar fi fost supusă, astfel că,

din întregul material probator nerezultând cu certitudine faptul că inculpatul

este autorul faptei, că acestuia îi profită principiul „in dubio pro reo”, a

dispus achitarea.

Sentința a fost atacată cu

apel de către parchet, care a criticat hotărârea instanței de fond în sensul

că, în mod nejustificat instanța de fond a dispus achitarea, solicitând

desființarea acesteia și condamnarea inculpatului, întrucât există probe certe

că inculpatul a comis infracțiunea.

Curtea de Apel Târgu Mureș a

examinat apelul parchetului și prin decizia penală nr. 86/ A din 10 iulie 2005,

a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

pe considerent că nu sunt probe din conținutul cărora să rezulte cu certitudine

că inculpatul este autorul infracțiunii de viol.

Potrivit art. 385

3

C. proc. pen., decizia și sentința au fost atacate cu recurs, pe considerent

că, în mod nejustificat instanțele l-au achitat pe inculpat, printr-o apreciere

greșită a materialului probator de la dosar, deși sunt probe certe că acesta a

comis infracțiunea de viol și ca atare se impune condamnarea.

Examinând recursul declarat,

în raport de actele și lucrările dosarului, de decizia și sentința pronunțate

în cauză, se contată că recursul de față este nefondat și în consecință, se va

respinge pentru motivele ce se vor dezvolta și arăta.

Din mijloacele de probă

existente la dosar, respectiv rapoartele de expertiză medico-legale privind

constatarea violului, cu completările ulterioare, raportul de expertiză

biocriminalistică, raportul de expertiză medico-legală privind pe inculpat,

declarațiile martorilor audiați în cauză, M.L., D.E., C.Șt., H.I., P.V.,

declarațiile inculpatului, declarațiile reprezentantului legal, mama minorei, B.M.E.,

rezultă următoarea situație de fapt.

În analizarea și discutarea

probelor, cum și în reținerea stării de fapt se vor avea în vedere analiza

materialului probator de la dosar, în raport de dispozițiile înscrise la art. 63

C. proc. pen., în sensul că, mijloacele de probă de la dosar se vor interpreta

atât în ansamblu cât și în mod unitar.

Din materialul probator de

la dosar, rezultă în mod cert și fără echivoc că, în ziua de 17 mai 1994, după

ce mama minorei, B.M.E., a plecat din domiciliu împreună cu fratele său, D.E.,

minora B.A., fiind bolnavă de tuse convulsivă a rămas în cameră, împreună cu

fratele său mai mare, în vârstă de aproximativ 6 ani.

La revenirea în domiciliu,

mama minorei a constatat că aceasta are urme de sânge pe corp și a anunțat

organele de poliție, astfel că, cel bănuit a fost inculpatul.

După plecarea din domiciliu

a mamei minorei împreună cu fratele său, în domiciliul acestora a venit

inculpatul, pentru a o căuta pe martora C.T. și stând împreună cu cei doi

minori, în ideea că va sosi, a mai rămas o perioadă scurtă de timp, după care a

părăsit domiciliu.

Din declarațiile martorului

H.I., rezultă că, în ziua de 17 mai 1994, era de serviciu la depozitul I.C.O.M.C.O.O.P.

Reghin, fiind paznic, iar în jurul orelor 17,00-18,00, a văzut că a intrat în

locuința numitei B.M.E., inculpatul, pentru ca apoi, în aceeași locuință să

intre și martorul C.Șt., care a stat foarte puțin, după care a plecat, pentru

ca apoi să părăsească și inculpatul locuința și în intervalul de timp în care

inculpatul a stat în locuință nu s-au auzit strigăte sau plânsete din partea

copiilor, deși el se afla la o distanță de numai 20-25 metri de locuință.

Același martor, în

declarația sa, mai relatează că, la scurt timp după revenirea în domiciliu a

mamei minorei, aceasta a intrat în domiciliu și l-a întrebat dacă a fost cineva

la ei în casă și relatându-i-se numele inculpatului a intrat din nou în casă, după

care l-a scurt timp, a afirmat către el, că fiica i-a fost violată.

Inculpatul, în faza de

urmărire penală cum și în cea de cercetare judecătorească, constant a declarat

și a arătat că, în ziua de 17 mai 1994, în jurul orelor 17,00, s-a întâlnit cu

mama minorei și cu fratele acesteia și i-a întrebat dacă au văzut-o și se află

în domiciliul lor, martora C.T., la care aceștia au negat, însă, știind că

acest martor îi frecventează domiciliul, iar mama minorei evită întâlnirea

inculpatului cu martora, a mers în domiciliul acesteia, însă nu a întreprins

nici o activitate împotriva vreunuia dintre copii. Fiind reținut și bănuit că

ar fi autorul infracțiunii de viol, a sugerat organelor de poliție pentru ca

asupra sa să se efectueze o serie de probe, privind efectuarea unei expertize

privind îmbrăcămintea, cât și din punct de vedere anatomic și morfologic

privind organele sexuale.

Martora C.T., în

declarațiile sale, arată că a auzit-o pe mama minorei afirmând că este dispusă

să se împace cu inculpatul, dacă îi dă suma de 3.000.000 lei, pentru ca

martorul M.L. să arate că, într-o discuție purtată cu mama minorei, imediat

după comiterea faptei, i-a relatat că ea a fost aceea care și-a deflorat fiica,

cu un creion, pentru a obține bani de la inculpat și să facă cunoscut acest

lucru părinților acestuia, că este dispusă să se împace, dacă i se dă suma de

3.000.000 lei.

De asemenea, martora C.T.,

confirmă susținerile inculpatului, în sensul că se cunoșteau, iar cu câteva

zile în urmă au avut un raport sexual, iar în luna septembrie 1994, în timp ce

era de serviciu la bar, mama minorei, într-o discuție avută cu M.L., i-a

relatat că este dispusă să se împace cu inculpatul dacă părinții acestuia îi

dau suma de 3.000.000 lei.

În cauză, s-au efectuat

rapoarte de expertiză biocriminalistice, folosindu-se metodele B.V. și S.,

precum și A. și B., privind examinarea mostrelor de sânge și s-a stabilit că pe

pătura ce acoperea victima, petele de sânge aparțin grupei de sânge 0I și nu

grupei sanguine a inculpatului care are AII și nici a victimei care are grupa

sanguină AB IV.

C.A., ofițerul care a

participat la instrumentarea cauzei, în declarațiile sale, arată că, în

momentul în care inculpatul a fost reținut și aceasta la scurt timp după

comiterea faptei, inculpatul a relatat că este nevinovat și a solicitat

efectuarea unor expertize vizând îmbrăcămintea, cum și din punct de vedere

anatomic și morfologic, din punct de vedere sexual.

Din expertiza efectuată

asupra hainelor inculpatului, care au fost ridicate la scurt timp după comiterea

faptei, rezultă că nu s-au constatat pe acestea urme de sânge.

Față de materialul probator

de la dosar, rezultă în mod cert și ireversibil dubii serioase, în sensul că

inculpatul nu ar fi autorul infracțiunii de viol, având în vedere faptul că, în

cazul în care ar fi avut raport sexual cu minora, aceasta ar fi suferit dureri,

situație în care ar fi plâns și putea fi auzită de martorul H.I., care se afla

la o distanță de numai 20-25 de metri de camera unde se afla minora, că

împreuna cu minora se afla și fratele său, iar probele științifice enunțate mai

sus, expertizele medico legale și biocriminalistice îl exclud.

După casarea cu trimitere,

organul de urmărire penală i-a mai luat o declarație martorei M.L. prin care

aceasta retractează cele afirmate în primele declarații, făcând precizări

legate de faptul că, a încriminat-o pe mama minorei în urma amenințării soțului

său, care i-a cerut să o acuze pe aceasta și să-l scape de pușcărie pe R.I., cu

care a fost coleg de celulă și de la care a profitat pe timpul detenției.

Această retractare a

martorei vine în contradicție cu celelalte declarații ale sale și cu

interpretarea unitară și în ansamblu a probelor, în condițiile în care este

despărțită de către soțul său și așa cum rezultă din raportul de verificare din

02 iunie 1999, întocmit de către Poliția municipiului Reghin, M.M. este un

vicios alcoolic, degradat moral, frecventează diferite localități din țară și

cerșește, astfel că nu putea exista niciodată presiuni din partea acestuia

asupra sa, din punct de vedere fizic sau psihic mai ales că în localitatea

respectivă nu a mai venit de mulți ani, încât să se pună temei pe ultima sa

declarație.

Prin urmare, așa cum s-a

menționat, în cauză, sunt atâtea contradicții care îl exclud pe inculpat ca

fiind autorul infracțiunii de viol în formă agravantă, astfel că, instanțele în

mod just au apreciat că în cauză operează principiul „in dubio pro reo” și au

dispus achitarea.

În consecință, motivele de

recurs invocate, nu sunt fondate, deoarece mijloacele de probă de la dosar îl

exclud ca fiind autorul acestei infracțiuni și ca atare el neconstituind cazul

de casare înscris la pct. 18 de la art. 385

9

C. proc. pen., recursul

declarat, se va respinge, ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen.

Onorariul cuvenit

apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului de justiție.

Văzând și dispozițiile art. 189

și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ, împotriva

deciziei penale nr. 86/ A din 10 iunie 2005, a Curții de Apel Târgu Mureș.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 RON, se va plăti din fondul

Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 27 septembrie 2005.