ÎCCJ, Decizia nr. 49/2006
ÎCCJ, Decizia nr. 49/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 227 din 10 martie 2005, pronunțată în dosarul nr. 744/2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus scoaterea de pe rol a plângerii formulate de persoana vătămată G.N. și, în baza art. 285 C. proc. pen., a trimis cauza, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a reținut că prin plângerea menționată, persoana vătămată G.N. a solicitat luarea măsurilor legale împotriva celor care au dat soluția de netrimitere în judecată, cu referire la o plângere penală anterioară cu care a sesizat organul de urmărire penală. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală.
Ulterior, prin adresa nr. 351/III-2/2005 din 18 octombrie 2005, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală, s-a făcut precizarea retragerii recursului declarat în cauză. Constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 385 4 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la art. 369 alin. (1), (3) și (4) din același cod, Curtea va lua act de retragerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția judiciară penală, împotriva încheierii nr. 227 din 10 martie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 744/2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.