ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1022/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtele A.S.P.A.S. P.E. Reșița și SC E.E. SA Reșița, solicitând executarea obligației contractuale asumată la pct. 8.7 lit. c) din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni, în sensul asigurării plății datoriilor către F.P.S. și plata daunelor interese de un milion lei pe zi de întârziere până la executarea obligației. Tribunalul București, prin sentința comercială nr. 1109 din 26 ianuarie 2004 a respins acțiunea. Instanța de fond a reținut că societatea pârâtă nu este înregistrată cu debite restante către A.P.A.P.S. (fostul F.P.S.) așa încât nu se poate reține lipsa de diligență a cumpărătorului acțiunilor, în executarea obligațiilor asumate.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 243 din 25 martie 2005 a respins ca nefondat apelul reclamantei, substituind motivația primei instanțe și considerând că natura juridică a obligației asumate în pct. 8.7 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni este aceea a obligației de „a da” întrucât s-a îndatorat să garanteze obligația de plată și drept urmare reclamanta trebuia să îndeplinească înainte de introducerea cererii, procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că obligația asumată de cumpărător este o obligație de „a face” care nu este evaluabilă în bani, iar litigiul nu este supus prevederilor art. 720 1 C. proc.

civ. Pct. 8.7 lit. c) prevedea obligația pârâtei A.S.P.A.S. de a determina, prin mijloacele pe care le avea, SC E.E. SA Reșița să plătească datoriile către A.V.A.S. Instanța de apel a interpretat greșit voința părților schimbând înțelesul termenilor contractuali, confundând noțiunea de „plată” cu aceea de „asigurare a plății”. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de vânzare cumpărare de acțiuni din 19 noiembrie 1998, reclamanta a vândut pârâtei A.S.P.A.S. P.E. 40 % din valoarea capitalului social subscris al SC E.E. SA Reșița. Cap. 8 al contractului prevedea obligațiile și garanțiile cumpărătorului, iar între acestea, pct. 8.7 lit. c) stabilea obligația de a asigura plata datoriilor societății comerciale către F.P.S.

Apare astfel, chiar din titlul capitalului menționat voința reală a părților, aceea de garantare a obligației. Analizând în contextul contractului voința reală a părților, instanța de apel a concluzionat judicios asupra naturii juridice a obligației asumate de cumpărător și anume de a garanta executarea obligației de plată, garanție ce capătă natura și caracterele obligației principale. Nu se poate susține așadar că obligația asumată la pct. 8.7 lit. c) din contract este o obligație de „a face” cât timp titlul capitolului 8 prevedea garanțiile cumpărătorului, iar interpretarea textelor contractului se realizează în înțelesul ce se potrivește mai mult cu natura contractului, clauzele îndoielnice fiind în favoarea celui ce se obligă (art. 979 și art. 983 C. civ.).

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 243 din 25 martie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București, împotriva deciziei comerciale nr. 243 din 25 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 martie 2006.