ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1328/2006

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 348 din 4

octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat inculpatul Ț.C.,

la 7 ani închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen., pentru infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. b) C.

pen.

S-a confiscat de la inculpat un

flacon de spray paralizant.

S-a luat act că partea vătămată P.C.N.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, în seara zilei de 12 iulie 2005, în loc public, prin

violență și folosirea unui spray paralizant, a deposedat-o pe partea vătămată P.C.N.

de un telefon mobil, în valoare de 294 lei.

De menționat că anterior între părți

au existat relații de prietenie, iar inculpatul îi reproșa părții vătămate

cheltuielile făcute împreună cu aceasta.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, solicitând reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 255/ A din

13 decembrie 2005, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de inculpat,

a desființat în parte sentința și reținând în favoarea inculpatului dispozițiile

art. 74 lit. a) și c) C. pen., a redus pedeapsa aplicată acestuia de la 7 ani

închisoare la 4 ani închisoare și a menținut restul dispozițiilor hotărârii.

În motivarea soluției s-a reținut că

anterior părțile s-au aflat în relații de prietenie, iar datele personale îl

caracterizează pozitiv pe făptuitor, împrejurări care nu au fost apreciate de

instanța de fond cu ocazia individualizării pedepsei.

În termen legal împotriva acestor

hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Recurentul inculpat a criticat

hotărârile sub următoarele aspecte:

- greșita condamnare pentru

tâlhărie, prin aceea că lipsește elementul subiectiv, inculpatul intenționând

doar recuperarea unei cheltuieli și nu comiterea unei fapte penale;

- în subsidiar, s-a criticat

încadrarea juridică a faptei, putând fi reținută eventual infracțiunea de furt

calificat și în consecință, aplicarea unei pedepse în aceste limite legale. Criticile

formulate vor fi examinate în raport de cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 17 C. proc. pen., constatându-se însă că recursul este

nefondat pentru cele ce urmează.

Instanța de fond a făcut o încadrare

juridică corespunzătoare stării de fapt rezultată din probele administrate în

cauză și totodată a reținut corect existența elementelor constitutive ale

infracțiunii de tâlhărie pentru care a condamnat pe inculpat.

Din moment ce deposedarea victimei

de telefonul mobil, s-a făcut prin violență și profitând de starea de șoc și

neputință de a se apăra a acesteia datorită pulverizării de către inculpat a

unui spray paralizant în scopul însușirii fără drept a acestui bun, toate

elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată sunt întrunite.

Împrejurarea că victima datora bani

inculpatului din timpul scurtei conviețuiri nu prezintă relevanță pentru existența

infracțiunii sau pentru încadrarea juridică a faptei deoarece nu poate înlătura

caracterul nedrept al deposedării, iar pe de altă parte, nu poate conduce la

concluzia că inculpatul nu ar fi acționat cu intenție specifică de tâlhărie,

atâta vreme cât pretențiile sale bănești trebuiau realizate pe căi legale.

Acționând prin violență și prin

punerea victimei în imposibilitate de a se apăra pentru sustragerea telefonului

mobil și continuând să acționeze, tot astfel, pentru păstrarea bunului sustras

în aceste condiții, inculpatul a comis infracțiunea de tâlhărie calificată,

pentru care corect a fost condamnat și nu infracțiunea de furt calificat, așa

cum a susținut prin motivele de recurs.

Și pedeapsa a fost just

individualizată prin reținerea circumstanțelor judiciare atenuante personale și

coborâtă, în consecință, sub limita minimă legală.

Pentru aceste considerente nu se mai

justifică o altă reducere a pedepsei, după cum nici casarea hotărârilor pentru

motivele invocate.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca

nefondat.

În conformitate cu art. 385

17

alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen., se va computa din

pedeapsa aplicată perioada arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ț.C. împotriva deciziei penale nr. 255/ A din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada arestării preventive de la 13 iulie 2005 la 1 martie

2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 1

martie 2006.