ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin încheierea din 5 ianuarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 2114/2004, Curtea de Apel Iași a dispus, în baza art. 139 alin. (1) și (3 5 ) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. pen., înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților A.M. și S.I. cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145 1 1 C. proc. pen., fără încuviințarea instanței. Prin aceiași încheiere s-a dispus punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză, la data rămânerii definitive a încheierii.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, apreciind că înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu aceea a obligării inculpaților de a nu părăsi țara este neîntemeiată avându-se în vedere perioada de timp în care inculpații s-au organizat într-o grupare infracțională în scopul racolării minorelor și a altor tinere cu situație materială precară pentru a le obliga să se prostitueze sau pentru a le trafica unor proxeneți din România, Serbia și Albania, lipsindu-le de libertate. Perioada de prevenție de 3 ani nu înlătură pericolul social pe care îl prezintă inculpații. Parchetul a considerat că, în raport cu perseverența infracțională a inculpaților, temeiurile care au stat la baza condamnării lor și a menținerii arestării preventive nu au încetat.

S-a solicitat menținerea arestării preventive a inculpaților. Înalta Curte constată, că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este fondat, pentru următoarele argumente: Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Conform art. 139 alin. (3 5 ) din același cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c). Instanța de apel a motivat necesitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara fără încuviințarea instanței, argumentând că tulburarea socială derivând din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei semnificative de timp în care inculpații au fost arestați preventiv (3ani și 8 luni și 3 ani și 4 luni).

S-a mai apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, în sensul sustragerii de la judecată sau al influențării martorilor care deja au fost audiați în primă instanță, înlocuindu-se arestarea preventivă cu măsura preventivă prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând motivele invocate de parchet în raport cu textele menționate și cu actele și lucrările dosarului, constată că recursul este fondat, iar încheierea atacată este netemeinică. Astfel, durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, ea având relevanță doar sub aspectul prevăzut de art. 140 C. proc. pen., referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.

Dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă măsură când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii. Or, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților nu numai că nu s-au schimbat, ci au fost confirmate, cei doi inculpați fiind condamnați în primă instanță la pedepse rezultante de 10 ani închisoare (A.M.) și 8 ani închisoare (S.I.) pentru infracțiuni grave (mai multe infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism), săvârșite în colaborare cu traficanți de persoane din alte țări, implicați în același gen de infracțiuni. Or, aceste fapte care prezintă un pericol social deosebit, au impact social nefast atât asupra victimelor, apropiaților lor, cât și asupra opiniei publice, existând pericolul săvârșirii, în continuare, a unor fapte similare de către inculpații puși în libertate.

Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), „În cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b ”. Conform art. 160 alin. (3) C. proc. pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Ignorând aceste dispoziții procedurale penale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Iași a dispus, nejustificat, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților, deși nu există motive de înlocuire cu altă măsură preventivă, în sensul cerut de prevederile art. 139 C. proc.

pen. și art. 145 1 din același cod. Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F., referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpații au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în fața autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au săvârșit o infracțiune [(lit. c)]. Ulterior, măsura arestării a fost menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenție)]. Chiar dacă sentința nu a rămas, încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte consideră că administrarea probelor nu constituie un argument în dovedirea lipsei de pericol social concret pe care îl prezintă intimații inculpați. Constatând că sunt întrunite atât cerințele art. 300 2 și ale art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa încheierea atacată, și rejudecând, va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a inculpaților A.M. și S.I., menținând arestarea preventivă a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Încheierii din 5 ianuarie 2006 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 2115/2004, privind pe inculpații A.M. și S.I. Casează încheierea atacată și rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive. Menține arestarea preventivă a inculpaților. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2006.