ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 234/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin încheierea din 5 ianuarie 2006,

pronunțată în dosarul nr. 2114/2004, Curtea de Apel Iași a dispus, în baza art.

139 alin. (1) și (3

5

) raportat la art. 136 alin. (1) C. proc. pen.,

înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților A.M. și S.I. cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara prevăzută de art. 145

1

1 C.

proc. pen., fără încuviințarea instanței.

Prin aceiași încheiere s-a dispus

punerea în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză, la

data rămânerii definitive a încheierii.

Împotriva acestei încheieri, a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, apreciind că

înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților cu aceea a obligării

inculpaților de a nu părăsi țara este neîntemeiată avându-se în vedere perioada

de timp în care inculpații s-au organizat într-o grupare infracțională în

scopul racolării minorelor și a altor tinere cu situație materială precară

pentru a le obliga să se prostitueze sau pentru a le trafica unor proxeneți din

România, Serbia și Albania, lipsindu-le de libertate. Perioada de prevenție de

3 ani nu înlătură pericolul social pe care îl prezintă inculpații.

Parchetul a considerat că, în raport

cu perseverența infracțională a inculpaților, temeiurile care au stat la baza

condamnării lor și a menținerii arestării preventive nu au încetat. S-a

solicitat menținerea arestării preventive a inculpaților.

Înalta Curte constată, că recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași este fondat, pentru

următoarele argumente:

Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când

s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Conform art. 139 alin. (3

5

)

din același cod, măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre

măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) și c).

Instanța de apel a motivat

necesitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi

țara fără încuviințarea instanței, argumentând că tulburarea socială derivând

din gravitatea presupuselor fapte s-a diminuat treptat prin trecerea perioadei

semnificative de timp în care inculpații au fost arestați preventiv (3ani și 8

luni și 3 ani și 4 luni).

S-a mai apreciat că lăsarea în

libertate a inculpaților nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal,

în sensul sustragerii de la judecată sau al influențării martorilor care deja

au fost audiați în primă instanță, înlocuindu-se arestarea preventivă cu măsura

preventivă prevăzută de art. 145

1

C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând motivele

invocate de parchet în raport cu textele menționate și cu actele și lucrările

dosarului, constată că recursul este fondat, iar încheierea atacată este

netemeinică.

Astfel, durata arestării preventive

nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, ea având relevanță doar sub

aspectul prevăzut de art. 140 C. proc. pen., referitor la încetarea de drept a

măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.

Dispozițiile art. 139 alin. (1) C.

proc. pen., prevăd posibilitatea înlocuirii unei măsuri preventive cu altă

măsură când s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea măsurii.

Or, temeiurile care au determinat

arestarea preventivă a inculpaților nu numai că nu s-au schimbat, ci au fost confirmate,

cei doi inculpați fiind condamnați în primă instanță la pedepse rezultante de

10 ani închisoare (A.M.) și 8 ani închisoare (S.I.) pentru infracțiuni grave

(mai multe infracțiuni de trafic de persoane și proxenetism), săvârșite în

colaborare cu traficanți de persoane din alte țări, implicați în același gen de

infracțiuni.

Or, aceste fapte care prezintă un

pericol social deosebit, au impact social nefast atât asupra victimelor,

apropiaților lor, cât și asupra opiniei publice, existând pericolul săvârșirii,

în continuare, a unor fapte similare de către inculpații puși în libertate.

Potrivit art. 300

2

C.

proc. pen., introdus prin Legea nr. 281/2003, astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 109/2003 (M. Of. nr. 748/26.10.2003), „În cauzele în care inculpatul

este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.

160

b

”.

Conform art. 160 alin. (3) C. proc.

pen., când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

Ignorând aceste dispoziții

procedurale penale aplicabile în cauză, Curtea de Apel Iași a dispus,

nejustificat, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaților, deși nu

există motive de înlocuire cu altă măsură preventivă, în sensul cerut de

prevederile art. 139 C. proc. pen. și art. 145

1

din același cod.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din C.A.D.O.L.F.,

referitor la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de

libertate, inculpații au fost inițial arestați în vederea aducerii lor în fața

autorităților judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că au

săvârșit o infracțiune [(lit. c)].

Ulterior, măsura arestării a fost

menținută pe baza condamnării pronunțate de un tribunal competent [(art. 5 pct.

1 lit. a) din Convenție)].

Chiar dacă sentința nu a rămas,

încă, definitivă, menținerea arestării preventive a inculpaților este

justificată, aceștia fiind trimiși în judecată pentru infracțiuni pentru care

legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și existând probe certe

că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Înalta Curte consideră că

administrarea probelor nu constituie un argument în dovedirea lipsei de pericol

social concret pe care îl prezintă intimații inculpați.

Constatând că sunt întrunite atât

cerințele art. 300

2

și ale art. 160

b

alin. (3) C. proc.

pen., cât și prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) și c) din C.A.D.O.L.F., Înalta

Curte va admite recursul declarat de parchet, va casa încheierea atacată, și

rejudecând, va respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive a

inculpaților A.M. și S.I., menținând arestarea preventivă a acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Încheierii din 5 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr. 2115/2004, privind pe inculpații

A.M. și S.I.

Casează încheierea atacată și

rejudecând, respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.

Menține arestarea preventivă a

inculpaților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 ianuarie 2006.