ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2916/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1344 din 10

noiembrie 2003 pronunțată în dosarul nr. 1392/2003, Judecătoria Beiuș a admis

acțiunea civilă formulată și precizată de reclamanta BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU

ROMA(GRECO-CATOLICĂ) Beiuș prin preot paroh I.M., în contradictoriu cu pârâții

Consiliul local al orașului Beiuș și Primăria orașului Beiuș prin primar și a

dispus anularea inscripției de sub B 1 din C.F. Beiuș cu privire la parcela

nr.top 1041/1, cu restabilirea situației anterioare de C.F. în favoarea

reclamantei și readnotarea parcelei nr.top 1041/1 în C.F. Beiuș.

Împotriva acestei sentințe,

Consiliul municipal Beiuș și Primăria Orașului Beiuș au declarat apel,

solicitând schimbarea în tot a hotărârii instanței de fond, în sensul

respingerii acțiunii reclamantei. În dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut

că în C.F. Beiuș, la poziția B 2, se află notate două construcții,

„hală de prelucrare șopron ambalaje și șopron conservanți”,

al căror proprietar este R. RA, filiala Oradea, situație în care se impunea

chemarea în judecată și a proprietarului supraedificatelor amplasate pe parcela

în litigiu. S-a mai susținut că, la data ridicării acestor construcții

proprietar asupra terenului era Statul Român, care a fost de acord cu

edificarea lor, situație în care proprietarul construcțiilor a dobândit un

drept de superficie, care implică și accesul pentru folosirea construcției.

Curtea de Apel Oradea,

prin decizia nr. 142 A din 1 martie 2004 pronunțată în dosarul nr. 492/2004, a

respins ca nefondat recursul pârâților, cu motivarea că în cauză nu s-a

formulat de către nici una din părți o cerere de lărgire a cadrului procesual

care s-o privească pe R. RA, filiala Oradea, iar instanța nu putea introduce în

proces, din oficiu, această parte, situația construcțiilor edificate pe parcela

de teren înscrisă în C.F. Beiuș urmând a fi clarificată separat, de către

constructor, în contradictoriu cu proprietarul terenului.

Împotriva acestei din urmă decizii,

pârâții CONSILIUL MUNICIPAL BEIUȘ ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BEIUȘ au declarat

recurs. În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ s-au reiterat motivele invocate în apel și s-a susținut că atât

la soluționarea litigiului la instanța de fond cât și în apel era imperios

necesară chemarea în judecată sau introducerea în cauză a proprietarului

construcțiilor amplasate pe topograficul 1041/, pentru opozabilitatea hotărârii

și că, având în vedere faptul că la ridicarea acestor construcții, proprietar

asupra terenului era Statul Român, neexistând opoziție la ridicarea

construcțiilor, se poate considera că proprietarul construcțiilor a dobândit un

drept de superficie, care implică și accesul pentru folosirea construcției ori

constatarea dobândirii dreptului de superficie se poate face de către instanța de

judecată și doar după introducerea în cauză a beneficiarului acestuia.

Recursul nu este fondat.

Spre deosebire de

procesul penal care este guvernat de principiul oficialității, în sensul că de

regulă organele judiciare competente trebuie să aibă inițiativa în declanșarea

procesului penal, pornind din oficiu mecanismul procedural, procesul civil este

caracterizat de principiului disponibilității.

Conform acestui

principiu, reclamantul este cel care stabilește obiectul procesului și părțile

pe care înțelege să le cheme în judecată, judecătorul neputând soluționa

litigiul decât pe baza cererii părții interesate și numai în limitele sesizării.

Așa fiind, instanța nu are competența legală de a dispune introducerea din

oficiu a altor persoane decât cele indicate de reclamant, prin cerere.

Posibilitatea de a lărgi

sfera subiectivă a procesului o au numai părțile, reclamantul și pârâtul, sub

forma chemării în judecată a altei persoane (art. 57-59 C. proc. civ.),

chemării în garanție (art. 60-63 C. proc. civ.)

și arătării titularului dreptului (art. 64-66 C. proc. civ.),

ori însăși terțele persoane, sub forma intervenției voluntare, în condițiile

stabilite de art. 49 - 56 C. proc. civ.,

instanța având numai competența de a stabili dacă acestea au sau nu calitate

procesuală față de obiectul procesului.

În speță, împrejurarea invocată

de recurenții–pârâți, că în C.F. Beiuș la poziția B 2 se află notate două

construcții, respectiv „hală de prelucrare șopron ambalaje și șopron

conservanți” al căror proprietar este R. RA, filiala Oradea, care ar fi

dobândit astfel un drept de superficie asupra terenului, nu pot impune instanței,

fără a încălca principiul disponibilității, obligația de a introduce în proces,

din oficiu, această parte, atâta timp cât nici reclamanta și nici pârâții nu au

formulat vreo cerere în acest sens, întemeiată în drept pe textele de lege

menționate, precum și de a se pronunța asupra unei chestiuni cu soluționarea

căreia nu a fost investită, respectiv constatarea dreptului de superficie al R.

RA, filiala Oradea, care, așa cum s-a menționat, nu este parte în proces,

întrucât acest fapt ar echivala cu o investire din oficiu, inadmisibilă în

procesul civil.

Față de temeiurile

arătate, decizia Curții de Apel Oradea este legală iar recursul urmează a fi

respins ca nefondat. Totodată, Înalta Curte, văzând dispozițiile art. 274 alin. (1) și (3) C.

proc. civ., va obliga pe recurenții-pârâți, în solidar, la plata către

intimata-reclamantă, a cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.800.000 lei, probate

cu chitanțele depuse la

dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâții CONSILIUL MUNICIPAL BEIUȘ ȘI PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BEIUȘ

împotriva deciziei nr. 142 A din 1 martie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Obligă pârâții, în solidar, la plata

cheltuielilor de judecată în cuantum de 9.800.000 lei către reclamanta BISERICA

ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA(GRECO-CATOLICĂ) Beiuș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 aprilie

2005.