Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2005
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2006

HOTĂRÂRE
23.06.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 13/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 aprilie 2005, dată în dosarul nr. 4700/2004, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins cererea de recuzare formulată de petenta P.C., privind pe membrii completului de judecată de la termenul din 31 martie 2005. Împotriva susnumitei încheieri a declarat recurs P.C. care, invocând pct. 4 și 7 ale art. 304 C. proc. civ., susține că i-a fost încălcat dreptul la apărare deoarece nu i s-a adus la cunoștință întâmpinarea. Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reține că, potrivit art. 34 alin. (2) C. proc.. civ., încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai o dată cu fondul.

În spiritul acestui text legiuitorul a urmărit ca, față de soluția dată, partea, care a uzat de acest mijloc procedural, să poată fi în măsură să demonstreze că respingerea recuzării i-ar fi creat o virtuală vătămare, în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Or, în speță, în situația în care la 20 aprilie 2005 s-a atacat încheierea, nu o dată cu fondul, ci distinct, în raport de soluția pronunțată ulterior, la 23 iunie 2005, face ca recursul în cauză să fie inadmisibil. Aceasta pentru că recursul, fiind formulat separat și anterior soluționării fondului pricinii, se putea virtual susține și demonstra că din cauza neadmiterii recuzării, cu argumentele sale, ar fi o hotărâre neconvenabilă.

Dar, hotărârea de fond, dată în apel, nu a fost atacată, ceea ce indică faptul că petenta, în condiția respingerii recuzării, nu a fost vătămată și, deci, nemulțumită din această cauză, astfel că, aceasta nu are o cale separată de a ataca măsura respingerii recuzării, ci numai o dată cu fondul. Aceasta fiind rațiunea textului mai sus invocat, se va respinge ca inadmisibil recursul în cauză.

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de P.C. împotriva încheierii din 1 aprilie 2005 față de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. 4700/2004. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 ianuarie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4585/2005
Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 18 ianuarie 2005, M.I., în calitate de apelant în dosarul nr. 1473/2004, aflat pe rolul Tribunalului Argeș, a formulat cerere de recuzare a tutur
ÎCCJ 2004-10-27
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5898/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la 24 aprilie 2003, R.A. a solicitat anularea deciziei civile nr. 510 din 12 februarie 2003, pronunțată de Înalta
ÎCCJ 2004-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4581/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din ședința din Camera de Consiliu, din 23 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins cererea de recuzare formu
ÎCCJ 2005-03-15
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1817/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată oral în dosarul nr. 2359/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală, petentul R.O. a recuzat toți judecătorii din cadrul Tribuna
ÎCCJ 2004-07-07
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3796/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 25 iunie 2004, pronunțată în dosarul nr. 2204/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins cererea de recuzare formulată de inc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă