Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2359/2004
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
Data
15 martie 2005

Decizia nr. 1817/2005 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 2359/2004 — recurs

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată oral în dosarul nr. 2359/2004 al Tribunalului București, secția a II-a penală, petentul R.O. a recuzat toți judecătorii din cadrul Tribunalului București. Prin încheierea pronunțată în Camera de Consiliu din data de 22 noiembrie 2004, dosar nr. 4070/2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de R.O. cu motivarea că din analiza acesteia rezultă că nu au respectate cerințele legii [(art. 52 alin. (5) C. proc. pen.)], iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă existența vreunuia din cazurile de incompatibilitate menționate în Capitul II al Titlului II din Codul de procedură penală.

Împotriva încheierii formulate de Curtea de apel a declarat recurs petentul R.O. considerând-o netemeinică și nelegală precizând că motivele le va arăta în instanță, lucru pe care însă nu l-a făcut. La data fixată pentru judecarea cauzei, instanța a ridicat din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de petent. Asupra inadmisibilității recursului declarat de petentul R.O. Prin articolul unic al O.U.G. nr. 255/2004 a fost abrogat alin. (7) al art. 52 C. proc. pen., care prevede că „Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs”. Prin urmare, prin înlăturarea aliniatului 7 al art. 52 C. proc. pen., încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare, cum este și cazul în speță, nu mai este supusă nici unei căi de atac.

Rămânând definitivă, încheierea prin care s-a respins recuzarea, exercitarea unei căi de atac ordinare nu mai este posibilă, iar recursul declarat în aceste condiții este inadmisibil. Cum petentul R.O. a declarat recurs împotriva unei încheieri definitive este fără îndoială că acesta este inadmisibil urmând a fi respins, ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. Aflându-se în culpă procesuală petentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, ocazionate de judecata prezentului recurs.

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul R.O. împotriva încheierii din 22 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 4070/2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 martie 2005.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.