ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5234/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Soluționând cererea de revizuire a

deciziei nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a secției comerciale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, formulată de către reclamanta SC A.C. SRL, cu sediul în Buftea,

sos. București-Târgoviște, prin decizia nr. 4366 pronunțată la 29 septembrie

2005, secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins-o, ca

inadmisibilă.

În motivarea soluției instanța a

constatat că revizuienta nu avea posibilitatea de a folosi această cale de

atac, de retractare, nefiind întrunite condițiile impuse de art. 322 C. proc.

civ., în sensul că nu se atacă o hotărâre rămasă definitivă la instanța de apel

sau prin neapelare și nici o hotărâre a instanței de recurs dată în urma

evocării fondului, ci o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare.

Deși investită cu soluționarea unei

cereri de revizuire atât a deciziei nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a secției

comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și a deciziei nr. 1139

din 24 martie 2004 a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

instanța care a soluționat cererea nu s-a pronunțat decât cu privire la prima

hotărâre, ceea ce constituie o omisiune în înțelesul art. 318 alin. (2) C.

proc. civ., făcând în principiu contestația în anulare să devină admisibilă.

O primă problemă care se ridică este

cea a admisibilității contestației în anulare, textul art. 318 C. proc. civ.,

vizând „hotărârile instanțelor de recurs” care pot fi atacate pe această cale.

Articolul 328 C. proc. civ.,

referindu-se la căile de atac ce pot fi folosite în cazul hotărârilor pronunțate

în soluționarea unor cereri de revizuire, stabilește că aceste hotărâri sunt

supuse căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Ori legea, permițând folosirea

contestației în anulare împotriva hotărârilor pronunțate în recurs, nu există

nici un temei pentru a considera ca inadmisibilă această cale extraordinară de

atac împotriva celei din speță.

Fiind vorba de texte de procedură,

de strictă interpretare, unde legea nu distinge nu este permis judecătorului de

a da o altă interpretare.

Mai departe, o a doua problemă care

se ridică este cea de a stabili dacă este admisibilă cererea de revizuire

îndreptată împotriva unei hotărâri care a soluționat o contestație în anulare,

cum este cazul deciziei nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a secției comerciale a

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Art. 320 alin. (3) C. proc. civ.,

stabilește că hotărârea dată în soluționarea unei contestații în anulare este

supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, nefăcând vreo distincție

între căile ordinare sau extraordinare de atac.

Art. 322 C. proc. civ., se referă la

hotărârile pronunțate de o instanță de recurs, nefăcând distincție între

hotărârile pronunțate în urma judecării recursului sau a unei căi extraordinare

de atac, urmând a se invoca din nou argumentul neîndrituirii judecătorului de a

distinge unde legea de procedură nu o face.

O altă condiție impusă de text este

cea ca prin hotărârea instanței de recurs să se evoce fondul, pentru ca

revizuirea să devină admisibilă.

Ori, s-a admis ca în cazul art. 322 pct.

5 C. proc. civ., cererea de revizuire să fie primită, în mod excepțional,

indiferent dacă recursul a fost admis sau respins ca nefondat, deci dacă s-a

evocat sau nu fondul, atunci când se produc înscrisuri noi.

Nu este singura derogare de la

primul alineat al textului, ea existând și pentru cazurile prevăzute de art. 322

pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ.

Stabilind cele de mai sus, urmează a

se admite contestația în anulare formulată în cauză, a se anula decizia nr. 4366

din 29 septembrie 2005 a secției comerciale a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, a se admite cererea de revizuire a deciziilor nr. 469 din 27 ianuarie

2005 și nr. 1139 din 24 martie 2004 ale secției comerciale a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, fixându-se termen pentru judecarea recursului declarat de

reclamantă împotriva deciziei nr. 40/ A din 11 februarie 2002 a secției a VI-a

comercială a Curții de Apel București, având în vedere cele două înscrisuri noi

depuse la dosar, emanate de la O.N.R.C. și O.R.C. Ilfov, care se referă direct

la constatările efectuate de instanța de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare

formulată de contestatoarea SC A.C. SRL Buftea și anulează decizia nr. 4366 din

29 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Admite cererea de revizuire

formulată de aceeași parte, anulează deciziile nr. 469 din 27 ianuarie 2005 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială și nr. 1139 din 24

martie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Fixează termen pentru soluționarea

recursului declarat de reclamanta SC A.C. SRL, împotriva deciziei nr. 400 din

11 februarie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, la 15

decembrie 2005 cu citarea părților.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.