ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5571/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul J.R.N.C. a chemat în judecată Municipiul București prin Primar General, solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001 și a art. 480 C. civ., obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București. Tribunalul București prin sentința civilă nr. 1669 din 18 noiembrie 2002 a respins acțiunea, reținând că imobilul este deținut de diverse persoane fizice, așa încât Municipiul București nu este ținut să predea posesia bunului.

Prin decizia civilă nr. 251 din 24 aprilie 2003, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 1669 din 18 noiembrie 2002. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel, invocând din oficiu, excepția menționată, a apreciat că, în raport de dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și de faptul că la data promovării acțiunii, 9 octombrie 2001, intrase în vigoare Legea nr. 10/2001, cererea nu poate fi primită pe calea dreptului comun. Aceasta chiar dacă prima instanță, printr-o încheiere de ședință, a respins excepția inadmisibilității acțiunii.

Împotriva aceste decizii a declarat recurs reclamantul, considerând-o nelegală întrucât: - s-a modificat sentința fără să se admită apelul, pârâtul nu a declarat apel, hotărârea primei instanțe a fost apelată pe fond numai de reclamant; fiind respins apelul, sentința trebuia să rămână neschimbată, or, prin această soluție s-a creat reclamantului, în propriul apel, o situație mai grea; - procedura Legii nr. 10/2001 a fost efectuată, ipoteză în care acțiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă. Recursul este fondat potrivit celor ce urmează: În adevăr, contrar prevederilor art. 295 și art. 296 C. proc. civ., prin soluția dată astfel reclamantului apelant i s-a creat în propria sa cale de atac, în mod evident, o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, depășindu-se prin aceasta și limitele cererii de apel.

Pe de altă parte, respingându-se apelul ca nefondat, rezultă că, în consecință, a fost menținută hotărârea primei instanțe, prin care s-a respins acțiunea pentru considerentele deja menționate, în timp ce, explicit, în apelul reclamantului soluția dată astfel ar fi urmarea admiterii excepției privind inadmisibilitatea acțiunii. Așadar, dispozițiile luate astfel, apar a fi evident, contradictorii. Nu mai puțin, instanța de apel, greșit a admis excepția menționată. Pentru aceasta, esențial, instanța a avut în vedere, în mod eronat că acțiunea este formulată ca o cerere în revendicare pe calea dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Contrar acestei aprecieri, rezultă chiar din formularea acțiunii că aceasta este întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, urmare notificării adresate astfel unității (considerate) deținătoare.

Primăria Municipiului București pentru retrocedarea în natură a imobilului, în cadrul procedurii prevăzute de legea specială notificată la care nu s-a primit însă răspuns (f. 9 fond). Tocmai în acest cadru, prima instanță a și respins, desigur, prin încheiere interlocutorie, excepția. Față de cele arătate, rezultă așadar, că în mod greșit a fost soluționat astfel apelul, urmând ca în temeiul art. 312 și art. 315 C. proc. civ., recursul să fie admis, hotărârea casată și cauza trimisă spre rejudecare, în cadrul procesual conferit prin acțiunea astfel formulată și motivele de apel, raportat la soluția dată de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul J.R.N.C. împotriva deciziei nr. 251 A din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță, pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.