ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5571/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul J.R.N.C. a chemat în judecată

Municipiul București prin Primar General, solicitând în temeiul Legii nr.

10/2001 și a art. 480 C. civ., obligarea pârâtului să lase în deplină

proprietate și posesie imobilul situat în București.

Tribunalul București prin sentința

civilă nr. 1669 din 18 noiembrie 2002 a respins acțiunea, reținând că imobilul

este deținut de diverse persoane fizice, așa încât Municipiul București nu este

ținut să predea posesia bunului.

Prin decizia civilă nr. 251 din 24

aprilie 2003, Curtea de Apel București a admis excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței civile nr. 1669 din 18 noiembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel, invocând din oficiu, excepția menționată, a apreciat că, în raport de

dispozițiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 și de faptul că la data

promovării acțiunii, 9 octombrie 2001, intrase în vigoare Legea nr. 10/2001,

cererea nu poate fi primită pe calea dreptului comun. Aceasta chiar dacă prima

instanță, printr-o încheiere de ședință, a respins excepția inadmisibilității

acțiunii.

Împotriva aceste decizii a declarat

recurs reclamantul, considerând-o nelegală întrucât:

- s-a modificat sentința fără să se

admită apelul, pârâtul nu a declarat apel, hotărârea primei instanțe a fost

apelată pe fond numai de reclamant; fiind respins apelul, sentința trebuia să

rămână neschimbată, or, prin această soluție s-a creat reclamantului, în

propriul apel, o situație mai grea;

- procedura Legii nr. 10/2001 a fost

efectuată, ipoteză în care acțiunea nu putea fi respinsă ca inadmisibilă.

Recursul este fondat potrivit celor

ce urmează:

În adevăr, contrar prevederilor art.

295 și art. 296 C. proc. civ., prin soluția dată astfel reclamantului apelant i

s-a creat în propria sa cale de atac, în mod evident, o situație mai grea decât

aceea din hotărârea atacată, depășindu-se prin aceasta și limitele cererii de

apel.

Pe de altă parte, respingându-se

apelul ca nefondat, rezultă că, în consecință, a fost menținută hotărârea

primei instanțe, prin care s-a respins acțiunea pentru considerentele deja

menționate, în timp ce, explicit, în apelul reclamantului soluția dată astfel

ar fi urmarea admiterii excepției privind inadmisibilitatea acțiunii.

Așadar, dispozițiile luate astfel,

apar a fi evident, contradictorii.

Nu mai puțin, instanța de apel,

greșit a admis excepția menționată. Pentru aceasta, esențial, instanța a avut

în vedere, în mod eronat că acțiunea este formulată ca o cerere în revendicare

pe calea dreptului comun, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Contrar acestei aprecieri, rezultă

chiar din formularea acțiunii că aceasta este întemeiată și pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, urmare notificării adresate astfel unității (considerate)

deținătoare. Primăria Municipiului București pentru retrocedarea în natură a

imobilului, în cadrul procedurii prevăzute de legea specială notificată la care

nu s-a primit însă răspuns (f. 9 fond).

Tocmai în acest cadru, prima

instanță a și respins, desigur, prin încheiere interlocutorie, excepția.

Față de cele arătate, rezultă

așadar, că în mod greșit a fost soluționat astfel apelul, urmând ca în temeiul

art. 312 și art. 315 C. proc. civ., recursul să fie admis, hotărârea casată și

cauza trimisă spre rejudecare, în cadrul procesual conferit prin acțiunea

astfel formulată și motivele de apel, raportat la soluția dată de prima

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul J.R.N.C. împotriva deciziei nr. 251 A din 24 aprilie 2003 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, pe care o casează și trimite cauza la

aceeași instanță, pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2005.