ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2006

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 215 din 27

mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 441/2005, Tribunalul Ialomița a respins

cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a)

în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit.

a) și g) C. pen., formulată pentru inculpatul L.V.C.

În baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu pentru cei trei

inculpați (L.V.C., M.F. și Ț.A.) din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen, în infracțiunea

prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit.

a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit.

b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c),

art. 74, 76 și 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat, printre alții, pe

inculpatul Ț.A., la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare. S-au aplicat

prevederile art. 71 și 64 C. pen.

S-a luat act că partea vătămată Șt.M.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Instanța a reținut, în esență, că în

noaptea de 26 octombrie 2004, în loc public, inculpatul major Ț.A. împreună cu

alți doi inculpați minori a deposedat prin violență pe partea vătămată Șt.M. de

suma de 5.000.000 lei, profitând de starea de ebrietate a acesteia.

Prin decizia penală nr. 799/ A din

18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ț.A.

Apelul a vizat greșita încadrare

juridică a faptei și individualizare eronată a pedepsei, în raport cu

prevederile art. 72 C. pen.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul Ț.A.

Recursul vizează cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 17 (greșita încadrare juridică a faptei)

și art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit

individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.).

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare

invocate.

Astfel, cu privire la greșita

încadrare juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.

(1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în loc de

infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) și g) C.

pen., Înalta Curte reține că fapta inculpatului a fost corect încadrată în

infracțiunea de tâlhărie (pentru săvârșirea căreia a fost condamnat), iar nu în

infracțiunea de furt calificat, deoarece deposedarea a fost săvârșită cu

violență de cei trei inculpați, partea vătămată opunându-se încercărilor

acestora de a-i sustrage suma de bani din buzunare. Numai în momentul în care a

fost ținut de mână, de către doi dintre inculpați, sustragerea a fost posibilă.

Or, potrivit art. 211 alin. (1) C.

pen., una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie o

constituie furtul săvârșit prin punerea victimei în neputință de a se apăra

(cum este cazul în speță, prin imobilizarea și sustragerea concomitentă a sumei

din buzunarele părții vătămate).

În raport cu aceste prevederi, fapta

a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie, forma calificată, iar nu

numai intr-o infracțiune de furt calificat.

Nefondat este și al doilea motiv de

casare, aplicarea unei pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile

art. 72 C. pen.

Astfel, Înalta Curte reține că la

stabilirea pedepsei de un an și 4 luni, aplicată recurentului inculpat, ambele

instanțe au ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art.

72 C. pen., având în vedere, atât gravitatea faptei săvârșite cu violență de

inculpat, cât și persoana inculpatului, infractor primar. Totodată, au fost

reținute, în concurs, conform art. 80 C. pen., atât împrejurările care

atenuează (prevăzute de art. 74 și 76 C. pen.) cât și cele care agravează

răspunderea penală [(art. 75 lit. c) C. pen.)].

Înalta Curte constată că pedeapsa a

fost bine individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității

de executare a pedepsei, avându-se în vedere toate criteriile de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.

Ca urmare, recursul va fi respins,

ca nefondat, sub ambele aspecte.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 120 RON cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul Ț.A. împotriva deciziei penale nr. 799/ A din 18 octombrie

2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și familie.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 ianuarie 2006.