ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 537/2006

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 215 din 27 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 441/2005, Tribunalul Ialomița a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., formulată pentru inculpatul L.V.C. În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu pentru cei trei inculpați (L.V.C., M.F. și Ț.A.) din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen, în infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c), art. 74, 76 și 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat, printre alții, pe inculpatul Ț.A., la pedeapsa de un an și 4 luni închisoare. S-au aplicat prevederile art. 71 și 64 C. pen. S-a luat act că partea vătămată Șt.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Instanța a reținut, în esență, că în noaptea de 26 octombrie 2004, în loc public, inculpatul major Ț.A. împreună cu alți doi inculpați minori a deposedat prin violență pe partea vătămată Șt.M. de suma de 5.000.000 lei, profitând de starea de ebrietate a acesteia. Prin decizia penală nr. 799/ A din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ț.A.

Apelul a vizat greșita încadrare juridică a faptei și individualizare eronată a pedepsei, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul Ț.A. Recursul vizează cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 (greșita încadrare juridică a faptei) și art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. (când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen.). Examinând recursul, Înalta Curte constată că nu sunt incidente în cauză nici unul dintre cazurile de casare invocate.

Astfel, cu privire la greșita încadrare juridică a faptei în infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., în loc de infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a) și g) C. pen., Înalta Curte reține că fapta inculpatului a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie (pentru săvârșirea căreia a fost condamnat), iar nu în infracțiunea de furt calificat, deoarece deposedarea a fost săvârșită cu violență de cei trei inculpați, partea vătămată opunându-se încercărilor acestora de a-i sustrage suma de bani din buzunare. Numai în momentul în care a fost ținut de mână, de către doi dintre inculpați, sustragerea a fost posibilă.

Or, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., una dintre modalitățile de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie o constituie furtul săvârșit prin punerea victimei în neputință de a se apăra (cum este cazul în speță, prin imobilizarea și sustragerea concomitentă a sumei din buzunarele părții vătămate). În raport cu aceste prevederi, fapta a fost corect încadrată în infracțiunea de tâlhărie, forma calificată, iar nu numai intr-o infracțiune de furt calificat. Nefondat este și al doilea motiv de casare, aplicarea unei pedepse greșit individualizate, în raport cu prevederile art. 72 C. pen. Astfel, Înalta Curte reține că la stabilirea pedepsei de un an și 4 luni, aplicată recurentului inculpat, ambele instanțe au ținut seama de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere, atât gravitatea faptei săvârșite cu violență de inculpat, cât și persoana inculpatului, infractor primar.

Totodată, au fost reținute, în concurs, conform art. 80 C. pen., atât împrejurările care atenuează (prevăzute de art. 74 și 76 C. pen.) cât și cele care agravează răspunderea penală [(art. 75 lit. c) C. pen.)]. Înalta Curte constată că pedeapsa a fost bine individualizată, atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare a pedepsei, avându-se în vedere toate criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. Ca urmare, recursul va fi respins, ca nefondat, sub ambele aspecte. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ț.A. împotriva deciziei penale nr. 799/ A din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2006.