ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5863/2005

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Răspunzând notificării ce i-a fost

comunicată, prin executorul judecătoresc, la 13 februarie 2002, în temeiul

Legii nr. 10/2001, SC V. SA Adjud a răspuns persoanei îndreptățite D.I. că nu i

se acordă despăgubiri pentru imobilul–teren în suprafață de 3400 mp pe care se

află construită o casă de locuit, menționat în notificare.

Nemulțumit de răspunsul primit, D.I.

s-a adresat Tribunalului Vrancea solicitând obligarea pârâtei SC V. SA Adjud la

reparații conform Legii nr .10/2001.

În cuprinsul acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții săi au avut în proprietate o suprafață de teren, din care

3400 mp au fost expropriați pentru construirea fostului Combinat de Celuloză și

Hârtie (astăzi SC V. SA Adjud).

Întrucât, după expropriere, casa de

locuit și anexele gospodărești au fost demolate, reclamantul a arătat că se

consideră îndreptățit să primească despăgubiri ori să i se restituie în natură

o parte a terenului.

Pârâta SC V. SA Adjud a formulat

cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S. cu motivarea că această din urmă

unitate trebuia chemată în judecată în calitate de instituție publică implicată

în privatizare.

Soluționând litigiul, Tribunalul

Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 255 din 22 octombrie 2003, a admis

acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei și cererea de chemare în

garanție și în consecință a stabilit valoarea despăgubirilor în echivalent

bănesc, cuvenite reclamantului, la 444.840.000 lei. Excepțiile prematurității

cererii de chemare în garanție și lipsei calității procesuale pasive invocate

de A.P.A.P.S. au fost respinse.

Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 37/A din 16 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de A.P.A.P.S.

și a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a respins ca

nefondată cererea formulată de pârâtă pentru chemarea în garanție a A.P.A.P.S.

București.

În considerentele deciziei, curtea

de apel a arătat că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru utilitate

publică, dar fără o dreaptă despăgubire, așa încât reclamantul este îndreptățit

doar la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei curții de apel a

declarat recurs pârâta SC V. SA Adjud susținând că:

- decizia nu cuprinde motivele pe

care se sprijină, deoarece A.P.A.P.S. trebuia chemată în judecată de către

reclamant;

- hotărârea a fost dată cu aplicarea

greșită a art. 11 din Legea nr. 10/2001;

- instanța nu s-a pronunțat asupra

unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi administrate în cauză, hotărâtoare

pentru dezlegarea pricinii, prin aceea că nu a fost rezolvată excepția

tardivității promovării acțiunii principale, excepție invocată de pârâtă atât

în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel.

Recursul declarat este întemeiat

pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Decizia criticată cuprinde motivele

pe care s-a sprijinit instanța când a apreciat că este întemeiată acțiunea

introdusă de reclamant.

Instanța de apel a omis, însă,

motivarea respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă,

reproducerea dispozițiilor art. 9 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, neînsoțită

de opinia instanței, neputând înlocui considerentele care au format convingerea

instanței.

Întemeiată este și critica formulată

de recurentă cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra apărării

formulată de pârâtă că acțiunea introdusă de reclamant ar fi tardivă.

Atât în fața primei instanțe (fila

122) cât și prin întâmpinarea depusă la instanța de apel (fila 15), pârâta s-a

apărat susținând că reclamantul a înregistrat acțiunea la tribunal după

expirarea termenului prevăzut în art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001.

Dezvoltându-și apărarea, pârâta a arătat că prin hotărârea nr. 13 din 20 martie

2002 (fila 95) a respins solicitarea făcută de reclamant prin notificare,

hotărârea fiind comunicată reclamantului la 27 martie 2002 (fila 119), iar

acțiunea a fost înregistrată la instanță la 17 iunie 2002.

Potrivit art. 24 alin. (7) din Legea

nr. 10/2001, dacă oferta deținătorului imobilului este refuzată, persoana

îndreptățită poate ataca în justiție decizia deținătorului în termen de 30 zile

de la data comunicării acesteia.

Dovezile cu acte administrate de

pârâtă erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, așa încât modul de a

proceda al instanței de a nu se pronunța asupra acestor dovezi, atrage, ca și

în cazul omisiunii de a motiva respingerea cererii de chemare în garanție,

casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului.

Celelalte critici formulate prin

recurs, cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmează a fi

examinate de instanță cu prilejul rejudecării cauzei de către aceeași curte de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC V. SA Adjud împotriva deciziei nr. 37/A din 16 ianuarie 2004 a Curții de

Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

4 iulie 2005.