ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5863/2005

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Răspunzând notificării ce i-a fost comunicată, prin executorul judecătoresc, la 13 februarie 2002, în temeiul Legii nr. 10/2001, SC V. SA Adjud a răspuns persoanei îndreptățite D.I. că nu i se acordă despăgubiri pentru imobilul–teren în suprafață de 3400 mp pe care se află construită o casă de locuit, menționat în notificare. Nemulțumit de răspunsul primit, D.I. s-a adresat Tribunalului Vrancea solicitând obligarea pârâtei SC V. SA Adjud la reparații conform Legii nr .10/2001. În cuprinsul acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au avut în proprietate o suprafață de teren, din care 3400 mp au fost expropriați pentru construirea fostului Combinat de Celuloză și Hârtie (astăzi SC V. SA Adjud).

Întrucât, după expropriere, casa de locuit și anexele gospodărești au fost demolate, reclamantul a arătat că se consideră îndreptățit să primească despăgubiri ori să i se restituie în natură o parte a terenului. Pârâta SC V. SA Adjud a formulat cerere de chemare în garanție a A.P.A.P.S. cu motivarea că această din urmă unitate trebuia chemată în judecată în calitate de instituție publică implicată în privatizare. Soluționând litigiul, Tribunalul Vrancea, secția civilă, prin sentința nr. 255 din 22 octombrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei și cererea de chemare în garanție și în consecință a stabilit valoarea despăgubirilor în echivalent bănesc, cuvenite reclamantului, la 444.840.000 lei.

Excepțiile prematurității cererii de chemare în garanție și lipsei calității procesuale pasive invocate de A.P.A.P.S. au fost respinse. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 37/A din 16 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de A.P.A.P.S. și a schimbat în parte sentința tribunalului în sensul că a respins ca nefondată cererea formulată de pârâtă pentru chemarea în garanție a A.P.A.P.S. București. În considerentele deciziei, curtea de apel a arătat că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru utilitate publică, dar fără o dreaptă despăgubire, așa încât reclamantul este îndreptățit doar la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 27 din Legea nr. 10/2001. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta SC V. SA Adjud susținând că: - decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, deoarece A.P.A.P.S.

trebuia chemată în judecată de către reclamant; - hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a art. 11 din Legea nr. 10/2001; - instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare și asupra unei dovezi administrate în cauză, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, prin aceea că nu a fost rezolvată excepția tardivității promovării acțiunii principale, excepție invocată de pârâtă atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel. Recursul declarat este întemeiat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Decizia criticată cuprinde motivele pe care s-a sprijinit instanța când a apreciat că este întemeiată acțiunea introdusă de reclamant. Instanța de apel a omis, însă, motivarea respingerii cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă, reproducerea dispozițiilor art. 9 și art. 27 din Legea nr. 10/2001, neînsoțită de opinia instanței, neputând înlocui considerentele care au format convingerea instanței.

Întemeiată este și critica formulată de recurentă cu privire la omisiunea instanței de a se pronunța asupra apărării formulată de pârâtă că acțiunea introdusă de reclamant ar fi tardivă. Atât în fața primei instanțe (fila 122) cât și prin întâmpinarea depusă la instanța de apel (fila 15), pârâta s-a apărat susținând că reclamantul a înregistrat acțiunea la tribunal după expirarea termenului prevăzut în art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001. Dezvoltându-și apărarea, pârâta a arătat că prin hotărârea nr. 13 din 20 martie 2002 (fila 95) a respins solicitarea făcută de reclamant prin notificare, hotărârea fiind comunicată reclamantului la 27 martie 2002 (fila 119), iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 17 iunie 2002. Potrivit art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, dacă oferta deținătorului imobilului este refuzată, persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia deținătorului în termen de 30 zile de la data comunicării acesteia.

Dovezile cu acte administrate de pârâtă erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, așa încât modul de a proceda al instanței de a nu se pronunța asupra acestor dovezi, atrage, ca și în cazul omisiunii de a motiva respingerea cererii de chemare în garanție, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului. Celelalte critici formulate prin recurs, cu privire la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, urmează a fi examinate de instanță cu prilejul rejudecării cauzei de către aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC V. SA Adjud împotriva deciziei nr. 37/A din 16 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.