ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 981/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 16 noiembrie 2000, reclamanții I.G.V.C., B.M. și V.E.I. au chemat-o în

judecată pe pârâta SC E. SA București, pentru neacordarea dividendelor,

drepturi bănești ce li se cuvin în temeiul Legii nr. 31/1990 și pe care, în

realitate, pârâta le folosește în interesul său, ceea ce denotă și un prost

management din partea consiliului de administrație, situație care îi

îndreptățește la plata dobânzii pierdute, prin nefolosirea dividendelor pe care

pârâta nu le-a onorat;

Au solicitat, astfel, obligarea

pârâtei la plata dividendelor ce li se cuvin pentru anul financiar 1999 și la

plata de daune morale în cuantum de 20 milioane lei pentru folosirea ilegală a

acestora.

Prin sentința civilă nr. 1711 din 11

decembrie 2000, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

București, secția comercială.

Prin sentința civilă nr. 1962 din 13

martie 2001, Tribunalul București, secția comercială a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de reclamanți, iar prin decizia civilă nr. 1429

din 30 noiembrie 2001, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G.V.C., împotriva

sentinței tribunalului, mai sus menționate.

Împotriva deciziei civile nr. 1429/2001

a Curții de Apel București apelantul I.G.V.C. a declarat recurs, iar printr-o

cerere adiacentă cererii de apel, apelantul a formulat și o cerere de asistență

juridică gratuită.

Prin încheierea din 25 septembrie

2001, pronunțată în Camera de Consiliu, Curtea de Apel București i-a respins

apelantului cererea de acordarea asistenței gratuite; împotriva încheierii,

acesta a declarat recurs și, prin decizia nr. 2774 din 16 aprilie 2002, Curtea

Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul, a modificat încheierea

atacată, a admis cererea petiționarului și a dispus acordarea de asistentă

judiciară gratuită conform art. 75 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 733 din 7 februarie

2003, Curtea Supremă de Justiție, secția comercială a admis recursul declarat

de I.G.V.C., a casat decizia nr. 1429/2001 a Curții de Apel București și

încheierea din 25 septembrie 2001 și a trimis cauza spre rejudecare, aceleiași

instanțe de apel.

În rejudecarea cauzei, curtea de

apel a luat act că V.E.I. a decedat și s-a dispus introducerea în cauză a

moștenitorilor acesteia, respectiv a numitei M.C.I.

Prin decizia comercială nr. 65/ A

din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul I.G.V.C., împotriva

sentinței civile nr. 1962 din 13 martie 2001, pronunțate de Tribunalul

București, secția comercială, reținând, în esență, că sentința instanței de

fond, prin care s-a respins acțiunea reclamantului este legală și temeinică,

deoarece apelantul-reclamant avea obligația să se prezinte la casieria unității

să-și ridice contravaloarea dividendelor și a refuzat să se prezinte la data la

care a fost programat.

Împotriva deciziei curții de apel au

declarat recurs reclamanții I.G.V.C. și B.M., întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., art. 46 și 48 din Constituție, art.

480 și urm. C. civ. și solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate

și rejudecând cauza pe fond, obligarea pârâtei la plata dividendelor din anul

1999 și până în 2003, la valoarea actualizată, precum și la plata daunelor

cominatorii.

Recurenții-reclamanți susțin astfel

că toți magistrații care s-au pronunțat în cauză, atât la fond, cât și la apel,

și-au depășit atribuțiile, interpretând greșit și dând altă putere art. 111 alin.

(2) din Legea nr. 31/1990, (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.), de asemenea, nu s-a

acordat ce s-a cerut (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.), hotărârea cuprinde motive

contradictorii, (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.), instanța a interpretat greșit

actul juridic (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.) și s-a pronunțat fără temei legal

(art. 304 pct. 9), când a afirmat că pârâta a dorit să-și onoreze obligațiile,

neexistând nici o probă scrisă în acest sens la dosarul cauzei.

Recurenții mai susțin că instanțele

nu s-au pronunțat asupra neconcordanțelor din interogatoriu (art. 304 pct. 10 C.

proc. civ.) și, totodată, nu s-au pronunțat și au încălcat prevederile Codului

civil în ce privește calitatea sa de moștenitor legal a lui V.E.I., alături de

M.C.I. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

Recursul reclamantului I.G.V.C. nu

este fondat și va fi respins, în consecință, potrivit considerentelor ce vor fi

arătate în continuare.

Din examinarea actelor dosarului, se

constată următoarele:

Hotărârea A.G.O.A. din 5 aprilie

2000 a fost luată cu respectarea dispozițiilor art. 111 alin. (2) din Legea nr.

31/1990 și a aprobat cu unanimitate de voturi ca valoarea dividendului pe anul

1999 să fie de 3.674 lei pentru persoanele fizice și ca distribuirea

dividendelor să înceapă după data de 25 aprilie 2000 și să se finalizeze până

la 31 decembrie 2000.

Nu a fost contestată calitatea de

acționar al reclamantului la societatea pârâtă și nici faptul că acesta era

îndreptățit să primească dividendele legale, așa cum s-a hotărât în adunarea

generală a acționarilor.

Conform art. 131 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, hotărârile luate de adunarea generală sunt obligatorii pentru toți

acționarii, chiar și pentru cei care nu au luat parte la adunarea generală sau

au votat contra, așa încât recurentul-reclamant avea obligația să se prezinte

pentru a-și ridica dividendele, fiind informat în acest sens, astfel cum

rezultă din adresa nr. 3369 din 21 august 2000 și fiind programat pentru a se

prezenta la data de 14 decembrie 2000, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2000,

așa cum s-a stabilit prin Hotărârea A.G.O.A. din 5 aprilie 2000.

Recurentul-reclamant nu numai că a

refuzat să se prezinte la data la care a fost programat, dar a optat pentru a

introduce acțiunea ce face obiectul acestui dosar la data de 16 noiembrie 2000,

deci înainte de data de 14 decembrie 2000 și de data limită stabilită prin

hotărârea adunării generale a acționarilor pentru finalizarea distribuirii

dividendelor, respectiv 31 decembrie 2000.

În această împrejurare, acțiunea

reclamanților apare ca fiind prematur introdusă și în mod corect instanțele,

având în vedere și cele mai sus arătate, au reținut că nu există culpă în ceea

ce-o privește pe intimata-pârâtă și au respins pretențiile reclamanților, față

de aceasta, ca nefondate.

Pe de altă parte, criticile

formulate în recurs sunt nefondate, pentru că se limitează la enumerarea

situațiilor prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.,

fără a se constitui în motive de nelegalitate ale hotărârii pronunțate de

curtea de apel, astfel cum cer dispozițiile acestui text legal.

Cu toate acestea, referitor la

susținerile recurentului-reclamant, vor fi arătate următoarele:

Nu s-a demonstrat în nici un mod că

instanțele care s-au pronunțat în cauză și-au depășit atribuțiile puterii

judecătorești; nu au fost aplicate și interpretate greșit dispozițiile art. 111

alin. (2) și art. 131 din Legea nr. 31/1990, așa cum se susține, ci,

dimpotrivă, li s-a dat o aplicare și interpretare corectă; instanțele s-au

pronunțat asupra ceea ce s-a cerut și nu asupra ceea ce nu s-a cerut;

hotărârile date în cauză nu cuprind motive contradictorii, nu au interpretat

greșit actul dedus judecății și nu au fost pronunțate fără temei legal.

De asemenea, nu au fost încălcate

nici prevederile Codului civil invocate, deoarece urmare decesului intimatei V.E.I.

a fost introdusă în cauză și numita M.C.I., în calitate de moștenitor, așa

încât toate criticile formulate sunt nefondate.

Astfel fiind, recursul reclamantului

I.G.V.C. se reține a fi nefondat și se va respinge în consecință.

În ce-o privește pe

recurenta-reclamantă B.M., se constată că aceasta, spre deosebire de

recurentul-reclamant I.G.V.C., nu beneficiază de scutire de plata taxelor de

timbru pentru recursul declarat și avea obligația de a achita taxele de timbru

în sumă de 822.500 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar,

stabilite de instanță.

Drept urmare, reținându-se că

reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală de a achita taxele de timbru

datorate pentru recursul promovat, se va face aplicarea dispozițiilor art. 20 alin.

(3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și recursul

reclamantei B.M. va fi anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul I.G.V.C. împotriva deciziei nr. 65 din 14 noiembrie

2003 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și anulează ca

netimbrat recursul declarat de reclamanta B.M. împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 8 martie 2006.