ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2705/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 30 iulie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul L.D. a

chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca,

prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 12762/12220 din

16 iunie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască calitatea

de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că tatăl său, împreună cu familia sa, ca urmare a cedării

Ardealului, conform Dictatului de la Viena, în anul 1940, s-a refugiat din

comuna Bandul de Câmpie, județul Mureș, în comuna Viașu, județul Severin, apoi

în Raionul Sebeș, iar în 1945 s-a mutat în comuna Gusu, județul Sibiu,

reclamantul născându-se în perioada în care părinții se aflau în refugiu,

respectiv în februarie 1942, în comuna Spring, județul Sebeș.

Prin sentința nr. 1873 din

29 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

12762/12220 din 16 iunie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, art. 1

lit. c), pentru perioada 2 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să emită o nouă

hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu

data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a

dovedit persecuția etnică, în sensul că a fost născut în timpul refugiului

părinților săi, din localitatea de domiciliu, Bandu de Câmpie, în localitatea

Spring, județul Sebeș.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304

1

și ale

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, că în mod greșit,

instanța de fond i-a acordat reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii

nr. 189/2000, întrucât acesta nu a dovedit persecuția etnică.

Recursul este nefondat.

Din adresa nr. 577 din 11

decembrie 1944, emisă de Prefectura județului Mureș, domnului L.S., notar,

tatăl intimatului-reclamant, precum și din declarațiile martorilor L.I. și

D.L., rezultă că L.D. s-a născut la data de 2 septembrie 1942, în satul Spring,

raionul Sebeș, în timpul refugiului familiei sale în septembrie 1940, ca urmare

a cedării Ardealului de Nord, Ungariei.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază

de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6

martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații

enumerate.

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Având în vedere că

legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate

persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor

exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât

persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care

au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au

răsfrânt nemijlocit asupra lor.

Acesta este cazul copiilor

care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost

strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit,

astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.

Pe cale de consecință,

instanța de fond în mod corect a reținut faptul că minorul dobândește același

statut, ca și părinții săi, și anume, acela de refugiat, motiv pentru care

Curtea constată că recursul se dovedește a fi nefondat și urmează ca, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa de

Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1873 din 29

septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2005.