ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3200/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 5 octombrie 2004, la Curtea de Apel București, reclamantul B.G. a

chemat în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, contestând

hotărârea nr. 13191/12323 din 13 august 2004, emisă de pârâtă, prin care i-a

fost respinsă cererea de stabilire a calității de beneficiar al dispozițiilor

art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că în anul 1943, a fost strămutat din comuna natală,

Tîrnăuca, regiunea Cernăuți, aflată pe teritoriul fostei U.R.S.S., în România,

comuna Jariștea, județul Vrancea, strămutare care a avut drept scop muncă

obligatorie.

Prin sentința civilă nr.

3227 din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului, a anulat hotărârea nr.

13191/12323 din 13 august 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar la Legii nr. 189/2000, art. 1

lit. c), pentru perioada 20 august 1944 - 6 martie 1945, cu acordarea

drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1 ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel, a

reținut, în esență, că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamantul a

făcut dovada că a fost strămutat din localitatea Tîrnăuca, localitatea de

domiciliu, regiunea Cernăuți, în localitatea Jariștea, România.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinice, invocând dispozițiile art. 304

1

și ale

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a

susținut că în mod greșit, instanța de fond i-a acordat calitatea de beneficiar

al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, anulând hotărârea nr.

13191/12323 din 13 august 2004, întrucât intimatul nu a depus odată cu cererea

inițială, nici un înscris oficial sau altă dovadă concludentă, din care să

rezulte calitatea de refugiat din motive de persecuție etnică.

Recursul este nefondat.

Din înscrisurile depuse la

dosarul instanței de fond, respectiv declarația martorei S.M., rezultă că în

data de 20 martie 1944, intimatul, împreună cu sora sa B.E., s-a refugiat din

U.R.S.S., în România, iar din declarațiile autentificate ale martorilor P.I. și

P.M., rezultă că reclamantul s-a născut în anul 1927, în satul Tîrnăuca,

raionul Herța, regiunea Cernăuți și a domiciliat împreună cu părinții, până în

anii 1943 - 1944, când, împreună cu colegii săi de clasă, a fost mutat forțat

de către organele competente române, pentru muncă obligatorie, în localitatea

Jariștea, județul Vrancea, România.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele 6 situații

enumerate.

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate, din motive etnice, de regimurile

respective, în perioada arătată.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat în mod corect

prevederile legale aplicabile, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3227

din 8 decembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2005.