ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 4 noiembrie 2003, reclamanta G.E.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 8141/432 din 30 noiembrie 2003, a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în mod nejustificat pârâta i-a respins

cererea privind recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor

prevăzute de lege, deși a făcut dovadă că în luna martie 1944 s-a refugiat

împreună cu sora sa, din Cernăuți (Basarabia), la Drobeta Turnu Severin.

Prin sentința civilă nr. 49

din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.E., a anulat hotărârea nr. 8141/432

din 26 septembrie 2003, emisă de Casa Pensii a municipiului București, pe care

a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 30 noiembrie

2001.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

rezultă că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile și declarațiile de

martori depuse la dosar, că împreună cu sora sa, în luna martie 1944, s-a

refugiat din comuna Broscăuții Vechi, județul Storojineț (Basarabia), fiind

îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

instanța de fond a procedat în mod greșit, luând în considerare dovezi pe care

reclamanta nu le-a prezentat comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii

atacate în contencios.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că

dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate

face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora,

prin declarații cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede

că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, este de

necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin întregul material probator

administrat, că din luna martie 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România.

În acest fel, reclamanta

îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea

beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.

Nu poate fi primită critica

din recurs, potrivit căreia prima instanță a procedat în mod greșit,

administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost

prezentate pârâtei, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios

administrativ.

În virtutea rolului său

activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru,

instanța de fond a procedat corect, acceptând administrarea unor dovezi noi, în

vederea stabilirii adevărului.

În consecință, se constată

că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a

se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 49

din 19 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.