ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 4 noiembrie 2003, reclamanta G.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 8141/432 din 30 noiembrie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că în mod nejustificat pârâta i-a respins cererea privind recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor prevăzute de lege, deși a făcut dovadă că în luna martie 1944 s-a refugiat împreună cu sora sa, din Cernăuți (Basarabia), la Drobeta Turnu Severin.

Prin sentința civilă nr. 49 din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.E., a anulat hotărârea nr. 8141/432 din 26 septembrie 2003, emisă de Casa Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 30 noiembrie 2001. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile și declarațiile de martori depuse la dosar, că împreună cu sora sa, în luna martie 1944, s-a refugiat din comuna Broscăuții Vechi, județul Storojineț (Basarabia), fiind îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că instanța de fond a procedat în mod greșit, luând în considerare dovezi pe care reclamanta nu le-a prezentat comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii atacate în contencios. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora, prin declarații cu martori. Totodată, prin art. 6 1 din O.G.

nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. În cauză, este de necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin întregul material probator administrat, că din luna martie 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România. În acest fel, reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ. Nu poate fi primită critica din recurs, potrivit căreia prima instanță a procedat în mod greșit, administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost prezentate pârâtei, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios administrativ.

În virtutea rolului său activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru, instanța de fond a procedat corect, acceptând administrarea unor dovezi noi, în vederea stabilirii adevărului. În consecință, se constată că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge recursul declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 49 din 19 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2005.