ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe
calea contenciosului administrativ, la data de 4 noiembrie 2003, reclamanta G.E.
a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se
dispună anularea hotărârii nr. 8141/432 din 30 noiembrie 2003, a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind
recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat, în esență, că în mod nejustificat pârâta i-a respins
cererea privind recunoașterea calității de refugiată și acordarea drepturilor
prevăzute de lege, deși a făcut dovadă că în luna martie 1944 s-a refugiat
împreună cu sora sa, din Cernăuți (Basarabia), la Drobeta Turnu Severin.
Prin sentința civilă nr. 49
din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios
administrativ, a admis acțiunea reclamantei G.E., a anulat hotărârea nr. 8141/432
din 26 septembrie 2003, emisă de Casa Pensii a municipiului București, pe care
a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,
pentru perioada martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 30 noiembrie
2001.
Pentru a se pronunța în
acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză
rezultă că reclamanta a făcut dovada, prin înscrisurile și declarațiile de
martori depuse la dosar, că împreună cu sora sa, în luna martie 1944, s-a
refugiat din comuna Broscăuții Vechi, județul Storojineț (Basarabia), fiind
îndreptățită să beneficieze de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
În esență, se susține că
instanța de fond a procedat în mod greșit, luând în considerare dovezi pe care
reclamanta nu le-a prezentat comisiei de specialitate, la emiterea hotărârii
atacate în contencios.
Examinându-se sentința
atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,
precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul
este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,
aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de
prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor
instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit
persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și
aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru
aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că
dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată, se poate
face cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa acestora,
prin declarații cu martori.
Totodată, prin art. 6
1
din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede
că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, este de
necontestat că reclamanta a făcut dovada, prin întregul material probator
administrat, că din luna martie 1944 s-a refugiat din Basarabia, în România.
În acest fel, reclamanta
îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru a putea
beneficia de drepturile acordate prin acest act normativ.
Nu poate fi primită critica
din recurs, potrivit căreia prima instanță a procedat în mod greșit,
administrând în cauză mijloace de probă suplimentare, care nu au fost
prezentate pârâtei, înainte ca aceasta să emită hotărârea atacată în contencios
administrativ.
În virtutea rolului său
activ și ca urmare a faptului că normele procedurale permit acest lucru,
instanța de fond a procedat corect, acceptând administrarea unor dovezi noi, în
vederea stabilirii adevărului.
În consecință, se constată
că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a
se respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 49
din 19 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 februarie 2005.