ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2962/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 10 septembrie 2002, reclamanții P.L. și P.C. i-au chemat în judecată pe

pârâții SC S. SA Hemeiuși și SC B. SRL Bacău, solicitând constatarea nulității

contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bacău și a

deciziei nr. 318 din 19 iunie 1982 a Comitetului Executiv al fostului Consiliu

Popular Județean Bacău.

În motivarea acțiunii,

reclamanții arată că sunt moștenitorii fostului proprietar al imobilului, P.T.,

care l-a dobândit prin partaj voluntar, prin sentința civilă nr. 3403/1946, a

Tribunalului Bacău.

Pentru neplata unui impozit

restant în sumă de 154.993,50 lei, imobilul în litigiu a fost încuviințat să

fie vândut la licitație, prin sentința civilă nr. 2316/1958, a fostului

Tribunal Bacău. Întrucât licitația nu a mai avut loc, imobilul a fost trecut în

administrarea I.L.L. Bacău, după care a fost transferat în administrarea

Trustului de mecanizare a agriculturii care ulterior, s-a reorganizat în SC S.

SA Hemeiuși care l-a înstrăinat pârâtei SC B. SRL Bacău.

Ulterior, reclamanții și-au

completat cererea, chemând în judecată Primăria municipiului Bacău și

A.P.A.P.S., solicitând constatarea nulității deciziei nr. 312/1982 și a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 105/1993 și nr. 225732/1994, încheiate între

ultimele 2 pârâte și constatarea nulității parțiale a certificatului de

proprietate M.07 nr. 0888/1993, pentru suprafața de 1343,51 mp.

Judecătoria Bacău, prin

sentința civilă nr. 189/2003, a disjuns capetele de cerere privind nulitatea

deciziei nr. 319/1982 și nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare, în

favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

trimițând la Curtea de Apel Bacău, capătul de cerere privind constatarea

nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva acestei soluții,

reclamanții au declarat recurs care a fost respins ca nefondat de Tribunalul

Bacău, prin decizia nr. 286/2003.

Curtea de Apel Bacău a

înregistrat sub nr. 1391/2003, cauza având ca obiect constatarea nulității certificatului

de atestare a dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr. 104

din 17 februarie 2004, această instanță a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei SC B. SRL Bacău, respingând acțiunea împotriva

acesteia și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată împotriva celorlalte

pârâte.

În motivarea sentinței se

arată că imobilul în litigiu a fost preluat în contul unei creanțe de către

Comitetul executiv al sfaturilor populare, potrivit dispozițiilor Decretului

nr. 224/1954, privitor la urmărirea imobiliară, iar ulterior, în condițiile

Legii nr. 15/1990 a fost trecut în administrarea Trustului pentru mecanizarea

agriculturii Bacău, care s-a reorganizat în SC S. SA Hemeiuși, prin H.G. nr.

192/1991.

Împotriva acestei ultime

soluții au declarat recurs, reclamanții P.L. și P.C., susținând în esență că

terenul în litigiu nu a fost proprietatea statului care nu putea dispune de

acesta prin organele sale administrative, iar SC S. SA Hemeiuși l-a avut numai

în administrare operativă directă.

Recursul este nefondat.

Prin sentința civilă nr.

2316/1958 a Tribunalului Bacău, s-a încuviințat vânzarea imobilului pentru

neplata unui debit de 154.993,50 lei cu titlu de impozit. Întrucât imobilul nu

a putut fi vândut la licitație din lipsă de cumpărători, a fost predat prin

procesul-verbal nr. 4894 din 21 octombrie 1958, Comitetului Executiv al

Sfatului Popular al orașului Bacău.

Întrucât imobilul și terenul

aferent au fost trecute în condiții legale în proprietatea statului, acțiunea

formulată de reclamant este neîntemeiată, iar recursul acestora, nefondat.

Actele care au stat la baza

emiterii certificatului de atestare contestat, au respectat dispozițiile Legii

nr. 15/1990. Potrivit art. 20 alin. (2) din această lege: „Bunurile din

patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor

dobândite cu alt titlu”.

Așa fiind, în mod legal SC

S. SA Hemeiuși (în prezent SC S.M. SA Hemeiuși) a primit certificatul de

atestare a dreptului de proprietate, care a fost emis în temeiul art. 5 și ale

celorlalte dispoziții a H.G. nr. 834/1991, potrivit căruia „aceste certificate

sunt supuse regimului de publicitate imobiliară”, instanța de fond reținând că

acesta a fost transcris în anul 1993.

Pe de altă parte, actul

administrativ contestat a fost emis în anul 1993, termenul de contestare a

acestuia fiind depășit cu mult, susținerea reclamanților potrivit căreia nu ar

fi știut de existența acestuia, neputând fi reținută. Cel puțin cu ocazia

numeroaselor litigii pe care le-au avut, reclamanții au luat cunoștință de

acest act, motiv pentru care în mod greșit instanța a respins excepția privind

tardivitatea introducerii acțiunii.

Având în vedere cele mai sus

arătate, recursul reclamanților va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții P.L. și P.C. împotriva sentinței civile nr. 104 din 17 februarie

2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2005.