ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 10 septembrie 2002, P.L.

și P.C., prin procuratorul V.N., au chemat în judecată SC S. SA Hemeiuși și SC

B. SRL Bacău, solicitând să se constate nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bacău, precum și a deciziei nr.

312 din 19 iunie 1982, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular

al județului Bacău.

Ulterior, reclamanții și-au

completat acțiunea, în sensul că au chemat în judecată Primăria municipiului

Bacău și A.P.A.P.S., cerând să se constate nulitatea deciziei nr. 312/1982, a

contractelor de vânzare-cumpărare nr. 105/1993 și nr. 225732/1994, încheiate

între ultimele două pârâte, precum și nulitatea parțială a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate seria M.O7 nr. 0888/1993, emis pentru

suprafața de 1343,51 mp de teren.

Prin sentința civilă nr. 189 din 14

ianuarie 2003, Judecătoria Bacău a disjuns capetele de cerere privind nulitatea

deciziei nr. 312/1982, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, nr.

25732/1994 și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate privată menționat mai sus.

De asemenea, și-a declinat

competența de soluționare a cauzei privind nulitatea deciziei nr. 312/1982, în

favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ, iar în

privința capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, în favoarea secției comerciale a aceluiași

tribunal.

Cu privire la capătul de cerere

având ca obiect nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate privată, judecătoria s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel

Bacău, secția de contencios administrativ.

În sfârșit, instanța a suspendat din

oficiu judecata capătului de cerere privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 25732/1994, până la soluționarea acțiunii formulate

pentru constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de

proprietate privată asupra terenului intravilan.

Prin decizia nr. 286 din 9 aprilie

2003, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanți împotriva sentinței.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 17

februarie 2004, a admis excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a

pârâtei SC B. SRL Bacău, iar pe cale de consecință, a respins acțiunea

reclamanților introdusă împotriva acestui agent economic.

Față de pârâții Ministerul

Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC S. SA Hemeiuși, acțiunea a fost

respinsă ca neîntemeiată și s-a dispus obligarea reclamanților să plătească

societății comerciale, suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva ultimei hotărâri au

declarat recurs, reclamanții P.L. și P.C.

Prin decizia nr. 2962 din 10 mai

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ

și fiscal, a respins recursul, ca nefondat.

Instanța de control judiciar a

reținut că imobilul în litigiu - construcție și terenul aferent, a fost trecut

în proprietatea Statului, cu respectarea cerințelor legale. Ca atare, în mod

legal, SC S. SA Hemeiuși a obținut certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului, act administrativ transcris încă din anul 1993,

în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.

S-a apreciat, totodată, că în raport

cu data emiterii actului administrativ, de existența căruia reclamanții au luat

cunoștință, cu prilejul numeroaselor litigii anterioare, termenul legal pentru

exercitarea dreptului la acțiune a fost depășit.

La data de 6 iunie 2005, P.L. și

P.C. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

În esență, ei au susținut că

instanța de recurs a comis o greșeală de fapt (materială), constând în

confundarea și ignorarea împrejurării esențiale că prin procesul-verbal nr.

4894 din 1 octombrie 1958, cedarea bunului mobil s-a făcut direct către I.I.L.

Bacău, iar nu către Comitetul Executiv al Statului Popular al orașului Bacău,

astfel că bunul nu a fost preluat cu respectarea prevederilor Decretului nr.

224/1951 și deci, el nu a trecut în proprietatea Statului.

În drept, contestatarii au invocat

prevederile art. 318 C. proc. civ.

Contestația în anulare nu este

întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau

când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a

sentinței.

Fiind vorba de o normă procedură, ce

deschide părții interesate, calea de atac extraordinară contestației în

anulare, textul legal mai sus enunțat se referă la greșeli materiale, ca o

noțiune ce nu poate fi interpretată extensiv.

Această noțiune are în vedere erori

materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecății, cum ar fi

respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv, anularea recursului, ca netimbrat

sau ca fiind declarat de o persoană fără calitate.

Întrucât în prezenta cauză se invocă

aspecte ce vizează exclusiv modul de preluare a imobilului litigios care, însă,

nu constituie o greșeală materială, în sensul cerut de textul legal precitat,

contestația în anulare nu poate fi admisă.

Neîntemeiată este și afirmația

făcută de contestatori, ulterior, în legătură cu omisiunea de citare în recurs

a procuratorului lor, V.N.

Concluzia se impune, de vreme ce pe

parcursul tuturor ciclurilor procesuale, P.L. și P.C., cu reședința în Canada,

au fost reprezentați de avocatul lor din România.

Ei au declarat recurs în nume

propriu, indicând domiciliul ales al aceluiași avocat, așa încât, necitarea

procuratorului în această fază procesuală nu a fost de natură a-i prejudicia

câtuși de puțin și nu poate justifica retractarea deciziei atacate.

Rezultă, așadar, că nu este

îndeplinită nici condiția prevăzută de art. 317 alin. (1) C. proc. civ.,

situație în care contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de P.L. și P.C. împotriva deciziei nr. 2962 din 10 mai 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe contestatari, să plătească

intimatei SC B. SRL Bacău, 900 RON cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 februarie 2006.