ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 412/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 10 septembrie 2002, P.L. și P.C., prin procuratorul V.N., au chemat în judecată SC S. SA Hemeiuși și SC B. SRL Bacău, solicitând să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare privind imobilul situat în Bacău, precum și a deciziei nr. 312 din 19 iunie 1982, emisă de Comitetul Executiv al fostului Consiliu Popular al județului Bacău. Ulterior, reclamanții și-au completat acțiunea, în sensul că au chemat în judecată Primăria municipiului Bacău și A.P.A.P.S., cerând să se constate nulitatea deciziei nr. 312/1982, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 105/1993 și nr. 225732/1994, încheiate între ultimele două pârâte, precum și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.O7 nr. 0888/1993, emis pentru suprafața de 1343,51 mp de teren.

Prin sentința civilă nr. 189 din 14 ianuarie 2003, Judecătoria Bacău a disjuns capetele de cerere privind nulitatea deciziei nr. 312/1982, a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, nr. 25732/1994 și nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată menționat mai sus. De asemenea, și-a declinat competența de soluționare a cauzei privind nulitatea deciziei nr. 312/1982, în favoarea Tribunalului Bacău, secția de contencios administrativ, iar în privința capătului de cerere având ca obiect nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1732/1993, în favoarea secției comerciale a aceluiași tribunal. Cu privire la capătul de cerere având ca obiect nulitatea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, judecătoria s-a dezînvestit în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ.

În sfârșit, instanța a suspendat din oficiu judecata capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 25732/1994, până la soluționarea acțiunii formulate pentru constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată asupra terenului intravilan. Prin decizia nr. 286 din 9 aprilie 2003, Tribunalul Bacău, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței. Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 104 din 17 februarie 2004, a admis excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâtei SC B. SRL Bacău, iar pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamanților introdusă împotriva acestui agent economic.

Față de pârâții Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor și SC S. SA Hemeiuși, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată și s-a dispus obligarea reclamanților să plătească societății comerciale, suma de 6.000.000 lei cheltuieli de judecată. Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs, reclamanții P.L. și P.C. Prin decizia nr. 2962 din 10 mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul, ca nefondat. Instanța de control judiciar a reținut că imobilul în litigiu - construcție și terenul aferent, a fost trecut în proprietatea Statului, cu respectarea cerințelor legale. Ca atare, în mod legal, SC S. SA Hemeiuși a obținut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, act administrativ transcris încă din anul 1993, în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare.

S-a apreciat, totodată, că în raport cu data emiterii actului administrativ, de existența căruia reclamanții au luat cunoștință, cu prilejul numeroaselor litigii anterioare, termenul legal pentru exercitarea dreptului la acțiune a fost depășit. La data de 6 iunie 2005, P.L. și P.C. au formulat contestație în anulare împotriva deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. În esență, ei au susținut că instanța de recurs a comis o greșeală de fapt (materială), constând în confundarea și ignorarea împrejurării esențiale că prin procesul-verbal nr. 4894 din 1 octombrie 1958, cedarea bunului mobil s-a făcut direct către I.I.L. Bacău, iar nu către Comitetul Executiv al Statului Popular al orașului Bacău, astfel că bunul nu a fost preluat cu respectarea prevederilor Decretului nr. 224/1951 și deci, el nu a trecut în proprietatea Statului.

În drept, contestatarii au invocat prevederile art. 318 C. proc. civ. Contestația în anulare nu este întemeiată. În conformitate cu dispozițiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare a sentinței. Fiind vorba de o normă procedură, ce deschide părții interesate, calea de atac extraordinară contestației în anulare, textul legal mai sus enunțat se referă la greșeli materiale, ca o noțiune ce nu poate fi interpretată extensiv. Această noțiune are în vedere erori materiale evidente, legate de aspecte formale ale judecății, cum ar fi respingerea greșită a unui recurs, ca tardiv, anularea recursului, ca netimbrat sau ca fiind declarat de o persoană fără calitate.

Întrucât în prezenta cauză se invocă aspecte ce vizează exclusiv modul de preluare a imobilului litigios care, însă, nu constituie o greșeală materială, în sensul cerut de textul legal precitat, contestația în anulare nu poate fi admisă. Neîntemeiată este și afirmația făcută de contestatori, ulterior, în legătură cu omisiunea de citare în recurs a procuratorului lor, V.N. Concluzia se impune, de vreme ce pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale, P.L. și P.C., cu reședința în Canada, au fost reprezentați de avocatul lor din România. Ei au declarat recurs în nume propriu, indicând domiciliul ales al aceluiași avocat, așa încât, necitarea procuratorului în această fază procesuală nu a fost de natură a-i prejudicia câtuși de puțin și nu poate justifica retractarea deciziei atacate.

Rezultă, așadar, că nu este îndeplinită nici condiția prevăzută de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., situație în care contestația în anulare urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de P.L. și P.C. împotriva deciziei nr. 2962 din 10 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Obligă pe contestatari, să plătească intimatei SC B. SRL Bacău, 900 RON cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2006.