ÎCCJ, Decizia nr. 288/2005
ÎCCJ, Decizia nr. 288/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 790 din 3 februarie
2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate
intelectuală, a admis cererea de revizuire formulată de revizuenții M.I., M.A.
și Ț.I., în contradictoriu cu intimații P.M., Primăria sectorului 1 București și
Consiliul General al municipiului București și a anulat decizia nr. 76/R/2004,
a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și sentința nr. 432 din 17
ianuarie 2002, a Judecătoriei Pitești.
S-a reținut că decizia
menționată este contrară deciziilor nr. 748/R din 11 aprilie 2002, a Curții de
Apel Pitești, secția civilă, precum și deciziei nr. 1813 din 20 noiembrie 2003,
a Tribunalului Prahova.
Decizia a cărei anulare se
cere, este ulterioară hotărârilor menționate, date în aceeași pricină, având ca
obiect valabilitatea ordinelor de repartiție emise succesiv în anul 1991, de
Primăria sectorului 1 București, asupra unui spațiu din fondul locativ de stat
și care se poartă între persoane având aceeași calitate.
În raport cu situația
expusă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.
civ.
Împotriva acestei din urmă
decizii, P.M. a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de nelegalitate
prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ.
S-a invocat judecarea
cererii, la termenul menționat, fără ca procedura de citare să fi fost
îndeplinită legal și la care, instanța s-a pronunțat cu neobservarea mai multor
neregularități și omisiuni ale cererii sancționate cu nulitatea acesteia,
relevate instanței.
S-a mai susținut că instanța
a dat mai mult decât s-a cerut, cu referire la anularea hotărârii primei
instanțe, necerută de revizuenți, nici în scris și nici măcar prin concluziile
orale formulate în ședința de judecată.
În fine, recurentul a
invocat erori procedurale și neobservarea de către instanța de judecată, a unor
dispoziții din Regulamentul de funcționare a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, cu ocazia soluționării cererii de revizuire.
În concluzie, recurentul a
solicitat admiterea căii de atac exercitate și casarea hotărârii atacate.
Recursul este inadmisibil,
pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Potrivit art. 129 din
Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile
interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile
legii”.
În raport cu principiul statuat prin
textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,
provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de
exercitarea acesteia în condițiile legii.
Or, potrivit art. 328 alin.
(1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac
prevăzute pentru hotărârea revizuită.
Așadar, în cazul
contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre
a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs.
Este de reținut în acest
sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în
vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra
posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se
cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de
atac a apelului în acest caz.
În cauză, completul de 9
judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care
secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și
Justiție, s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul
prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat
neîndeplinirea cerințelor prevăzute de acest text.
Hotărârea a cărei anulare
s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe
calea exercitării unui nou recurs.
Se constată, așadar, că
recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a
neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la
existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată,
ca atare, de lege.
De altfel, această concluzie
dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile,
în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de
dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin
art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de
atac exercitate de revizuentul menționat, potrivit cărora hotărârile date în
revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt exceptate expres de la
controlul judiciar, prin exercitarea recursului.
Or, recunoașterea unei căi
de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie
o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului
constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest
motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Pe de altă parte,
soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă
instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede
competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 22 din Legea nr.
304/2004.
Or, normele procesuale
privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în
limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător
principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Drept urmare, neobservarea
acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu
nesocotirea lor.
Așadar, recursul nu este
admisibil, nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se
constată a fi întemeiată.
În consecință, pentru
considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de P.M., ca
inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul
declarat de pârâtul P.M.
împotriva deciziei nr. 790 din 3 februarie 2005, pronunțată de secția
civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
în dosarul nr. 8851/2004.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.