ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.11.2005

ÎCCJ, Decizia nr. 288/2005

HOTĂRÂRE
07.11.2005
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 288/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 790 din 3 februarie

2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis cererea de revizuire formulată de revizuenții M.I., M.A.

și Ț.I., în contradictoriu cu intimații P.M., Primăria sectorului 1 București și

Consiliul General al municipiului București și a anulat decizia nr. 76/R/2004,

a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și sentința nr. 432 din 17

ianuarie 2002, a Judecătoriei Pitești.

S-a reținut că decizia

menționată este contrară deciziilor nr. 748/R din 11 aprilie 2002, a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, precum și deciziei nr. 1813 din 20 noiembrie 2003,

a Tribunalului Prahova.

Decizia a cărei anulare se

cere, este ulterioară hotărârilor menționate, date în aceeași pricină, având ca

obiect valabilitatea ordinelor de repartiție emise succesiv în anul 1991, de

Primăria sectorului 1 București, asupra unui spațiu din fondul locativ de stat

și care se poartă între persoane având aceeași calitate.

În raport cu situația

expusă, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Împotriva acestei din urmă

decizii, P.M. a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 8 și 9 C. proc. civ.

S-a invocat judecarea

cererii, la termenul menționat, fără ca procedura de citare să fi fost

îndeplinită legal și la care, instanța s-a pronunțat cu neobservarea mai multor

neregularități și omisiuni ale cererii sancționate cu nulitatea acesteia,

relevate instanței.

S-a mai susținut că instanța

a dat mai mult decât s-a cerut, cu referire la anularea hotărârii primei

instanțe, necerută de revizuenți, nici în scris și nici măcar prin concluziile

orale formulate în ședința de judecată.

În fine, recurentul a

invocat erori procedurale și neobservarea de către instanța de judecată, a unor

dispoziții din Regulamentul de funcționare a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, cu ocazia soluționării cererii de revizuire.

În concluzie, recurentul a

solicitat admiterea căii de atac exercitate și casarea hotărârii atacate.

Recursul este inadmisibil,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 129 din

Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii”.

În raport cu principiul statuat prin

textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință,

provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de

exercitarea acesteia în condițiile legii.

Or, potrivit art. 328 alin.

(1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac

prevăzute pentru hotărârea revizuită.

Așadar, în cazul

contrarietății de hotărâri, recursul este admisibil, numai dacă a doua hotărâre

a cărei anulare se cere, era și ea susceptibilă de recurs.

Este de reținut în acest

sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în

vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul nu a statuat asupra

posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se

cere pentru contrarietate de hotărâri, ci a urmărit doar suprimarea căii de

atac a apelului în acest caz.

În cauză, completul de 9

judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care

secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire, întemeiată pe cazul

prevăzut în art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că a constatat

neîndeplinirea cerințelor prevăzute de acest text.

Hotărârea a cărei anulare

s-a cerut, era irevocabilă și, în consecință, nesusceptibilă de reformare pe

calea exercitării unui nou recurs.

Se constată, așadar, că

recursul declarat nu este admisibil potrivit dreptului comun, ca urmare a

neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 299 C. proc. civ., cu referire la

existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinată,

ca atare, de lege.

De altfel, această concluzie

dedusă pe cale de interpretare, cu referire la dispozițiile legii procesual-civile,

în vigoare la data pronunțării hotărârii atacate, este susținută de

dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin

art. I pct. 56 din Legea nr. 219/2005, în vigoare la data soluționării căii de

atac exercitate de revizuentul menționat, potrivit cărora hotărârile date în

revizuire de Înalta Curte de Casație și Justiție, sunt exceptate expres de la

controlul judiciar, prin exercitarea recursului.

Or, recunoașterea unei căi

de atac în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie

o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest

motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte,

soluționarea prezentului recurs, ce nu privește o cauză soluționată în primă

instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede

competenței atribuite completului de 9 judecători prin art. 22 din Legea nr.

304/2004.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea

acestora este sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu

nesocotirea lor.

Așadar, recursul nu este

admisibil, nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată se

constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, Curtea va respinge recursul declarat de P.M., ca

inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de pârâtul P.M.

împotriva deciziei nr. 790 din 3 februarie 2005, pronunțată de secția

civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

în dosarul nr. 8851/2004.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-02-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1187/2005
ării hotărârii s-a făcut de către conducerea curții de apel, fără depunerea cauțiunii, încălcându-se prevederile art. 300 alin. (3) și art. 403 alin. (1) C. proc. civ.; - hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevă
ÎCCJ 2005-02-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 790/2005
civ. invocând în principal excepțiile de tardivitate și inadmisibilitate iar în subsidiar a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată. Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 212 din 13 iulie 2004 a declinat compete
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85543)
și sentința civilă nr.432 din 17 ianuarie 2002 a Judecătoriei Pitești. S-a reținut că decizia menționată este contrară deciziilor nr.748/R din 11 aprilie 2002 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și deciziei nr.1813 din 20 noiemb
ÎCCJ 2005-11-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9246/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 24 iunie 2004, reclamantele C.C. și S.E. au solicitat în contradictoriu
ÎCCJ 2005-12-05
0,94
ÎCCJ, Decizia nr. 325/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1595 din 3 martie 1999, Judecătoria sectorului 5 București a admis acțiunea reclamantelor Primăria municipiului București și Primăria sectorulu
Sursă