Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.05.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2005

HOTĂRÂRE
13.05.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3018/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Suceava, prin sentința penală nr. 16 din 19 ianuarie 2005, condamnă pe inculpatul P.I. la 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71 C. pen. Inculpatul este menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei deduce detenția, de la 30 august 2004 până la zi. El este obligat să plătească: 90.000.000 lei daune materiale și morale părții civile H.M.; b) 5.000.000 lei despăgubiri civile pentru minorii E.D. și A.C.H., copii victimei (perioada 30 august 2004 – 19 ianuarie 2005); c) câte 500.000 lei lunar, pentru fiecare minor, de la 20 ianuarie 2005 până la majoratul fiecăruia, și după majorat, dacă continuă studiile (nu mai târziu de 25 ani); d) 8.000.000 lei, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța reține, în esență, că, la 29 august 2004, inculpatul a consumat băuturi alcoolice cu mai multe persoane, printre care se afla și victima H.S., cu care a avut o altercație. În aceste condiții, inculpatul a lovit în mod repetat, victima cu pumnii, cu un casetofon și cu un cuțit. Victima s-a prăbușit, iar inculpatul a lovit-o cu picioarele, apoi a călcat-o în picioare. În urma acestor loviturii, victima a decedat. Actul medico-legal a stabilit că moartea, violentă, a victimei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecutive hemotoraxului bilateral și hemiperitoneului, produse printr-un politraumatism cauzat prin loviri cu corpuri contondente. În momentul decesului, victima avea o alcoolemie de 3,9 %o.

Inculpatul recunoaște fapta și declară apel, cerând reducerea pedepsei. Curtea de Apel Suceava, prin decizia penală nr. 86 din 14 martie 2005, respinge, ca nefondat, apelul și îl obligă pe apelant la 1.600.000 lei cheltuieli judiciare statului. Inculpatul este menținut în stare de arest, iar din durata pedepsei i se deduce detenția preventivă, de la 19 ianuarie 2005 până la zi. Prin recursul de față, inculpatul cere, din nou, reducerea pedepsei. Recursul este nefondat. Prima instanță a dozat just pedeapsa aplicată, ținând seama de toate criteriile de individualizate, prevăzute de art. 72 C. pen. Nu sunt temeiuri ca pedeapsa aplicată inculpatului să fie redusă. Fapta lui este gravă. Din oficiu, nu se constată motive de casare care să fie luate în considerare.

Așa fiind, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., hotărârea atacată va fi menținută, prin respingerea recursului, conform dispozitivului.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva deciziei penale nr. 86 din 14 martie 2005 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 30 august 2004 la 13 mai 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4315/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 691 din 20 mai 2004, condamnă pe inculpatul S.A.M. la 14 ani de închisoare și 5 ani interzicerea un
ÎCCJ 2005-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2005
rea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu 22 mai 2004. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a p
ÎCCJ 2004-07-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3898/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63 din 17 martie 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul D.N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevă
ÎCCJ 2005-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2005
.I. și a întreținut raporturi sexuale cu acesta. Inculpatul C.G. s-a trezit din somn și i-a surprins pe cei doi parțial dezbrăcați, după ce consumaseră actul sexual. În aceste împrejurări, inculpatul a lovit victima cu picioarele încălțate
ÎCCJ 2004-08-10
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4084/2004
i, au consumat băuturi alcoolice, după care cei doi inculpatul și victima au mers împreună la un local unde au continuat să bea, ajungând în stare de ebrietate. În noaptea de 25 decembrie 2003, în jurul orelor 24,00, victima C.S. a venit la
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă