ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 652 din 9 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat inculpatul G.C. la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani, sporită cu 2 ani, în total 17 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În baza art. 61 C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de 563 zile, neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeș, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă din prezenta cauză, dispunându-se ca pe final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare, în condiții de penitenciar și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu 22 mai 2004. A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 12 mai 2004, inculpatul s-a liberat condiționat din executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeș, rămânând un rest neexecutat de 563 zile. Astfel, la scurt timp după liberare, respectiv în seara de 20 mai 2004, după ce a consumat băuturi alcoolice, a mers la domiciliul părții vătămate S.M., cu intenția de a întreține raporturi sexuale (așa cum se mai întâmplase și în scurta perioadă de când fusese liberat), dar mama acesteia, victima D.C., nu i-a permis să intre în curte. Inculpatul s-a deplasat, apoi, la un bar de pe raza comunei Mușetești, județul Argeș, unde a mai consumat băuturi alcoolice iar, în jurul orelor 21,00-22,00, a revenit în domiciliul victimelor, a forțat un geam și a pătruns, fără drept, în camera în care se aflau acestea.

În aceste împrejurări, inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele pe victima S.M., producându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia, leziuni constatate în raportul medico-legal de autopsie nr. 97/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeș la data de 1 iulie 2004, din care a rezultat că moartea a fost violentă, datorându-se unei hemoragii și contuzii cerebrale survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral acut, prin lovire cu corp dur. Totodată, inculpatul a lovit, cu acea ocazie și pe victima D.C. care a fost internată de urgență la Spitalul municipal Curtea de Argeș, decedând la 27 iunie 2004. Așa cum a rezultat din raportul de constatare medico-legală nr. 126/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeș „moartea numitei D.C.

s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, survenite în evoluția unei bronho-pneumonii, ca o complicație a politraumatismului din 21 mai 2004, între leziunile traumatice evidențiate și deces există legătură indirectă de cauzalitate; leziunile traumatice consemnate în actele medicale cât și cele constatate la autopsie, s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur. În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183 și art. 192 alin. (2) C. pen. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-se pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că numitul D.V., prejudiciat civil ca urmare a suportării cheltuielilor de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă. Împotriva sentinței au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul. În apelul său, parchetul a criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată nu a fost just individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptelor omise și de periculozitatea pe care o prezintă inculpatul, care anterior a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu violență. Inculpatul a criticat sentința tot sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, dar în sens invers, precizând că i s-a aplicat o pedeapsă prea severă.

Prin decizia penală nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr. 140/P/2005 a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș împotriva sentinței penale nr. 652 din 9 decembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a desființat în parte sentința, au fost descontopite pedepsele aplicate și înlăturat sporul aplicat. A fost majorată de la 15 la 20 ani pedeapsa aplicată în baza art. 174 C. pen. și de la 7 ani și 6 luni la 12 ani, pedeapsa aplicată în baza art. 183 C. pen. S-au contopit aceste pedepse majorate cu pedeapsa de 5 ani, aplicată în baza art. 192 alin. (2) C. pen. și s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani, sporită cu 5 ani, în total 25 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa rezultantă de 25 de ani cu restul de pedeapsă de 563 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeș și s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A fost menținută starea de arest a inculpatului i s-a dedus arestul preventiv de la 9 decembrie 2004 la zi. S-a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul G.C., deținut în Penitenciarul Colibași împotriva aceleiași sentințe. A fost obligat apelantul la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că este fondat numai apelul formulat de parchet, deoarece prima instanță nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor comise și cu persoana făptuitorului. Astfel, în ceea ce privește starea de fapt, a fost considerată corect reținută de prima instanță, constând în aceea că după ce inculpatul a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeș pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol, în loc să-și corijeze conduita, a continuat să aibă același comportament deviant și să comită infracțiuni.

În acest sens, în seara de 20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuința victimelor S.M. și D.C., deși acestea au făcut opoziție, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul imediat al primei victime și ulterior, datorită complicațiilor medicale survenite, a secundei, așa cum s-a menționat în cele două rapoarte de constatare medico-legală sus-citate. Și încadrarea juridică a fost corect făcută în infracțiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183 și art. 192 alin. (2) C. pen. S-a constatat, însă, că prima instanță nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, așa cum o obligau dispozițiile art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Revenind la speță, s-a constatat, că inculpatul dovedește o periculozitate socială deosebită dedusă din modul în care a săvârșit faptele. În acest sens, nu este lipsit de semnificație faptul că infracțiunile au fost comise la aproape o săptămână după ce a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse aplicată pentru o infracțiune de violență, așa cum s-a precizat anterior. Sub acest aspect, este de observat că în fișa de cazier judiciar sunt înscrise 5 condamnări pentru infracțiuni de violență, respectiv tentativă la viol și violare de domiciliu. Clemența acordată inculpatului, prin liberarea sa condiționată, nu a fost de natură să ducă la îndreptare, ci, dimpotrivă, i-a înlesnit săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate și mai mare.

Ca atare împotriva unor astfel de fapte, legea penală trebuie să fie aplicată cu toată fermitatea, deoarece numai astfel pedeapsa își poate atinge finalitatea înscrisă în art. 52 C. pen. Prin urmare, în raport cu împrejurările în care au fost săvârșite infracțiunile și cu pericolul social pe care-l prezintă, se impunea ca prima instanță să aplice pedepse orientate spre maximul special prevăzut de lege. Totodată, se impunea, ca în raport de cuantumul mărit al pedepselor ce au fost contopite, aplicarea unui spor de pedeapsă mai mare. În raport de aceste considerente a fost admis apelul parchetului, în conformitate cu dispozițiile art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a desființat în parte sentința și au fost majorate pedepsele.

Pentru aceleași considerente a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, deoarece nu s-a impus reducerea pedepselor, ci, dimpotrivă, majorarea acestora și obligat apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.C., criticând-o, arătând în scris că este nemulțumit de majorarea pedepsei aplicată de instanța de apel, deși ambele instanțe au avut de analizat aceleași probe, diferența de pedeapsă fiind de 8 ani. Apărătorul inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare este prea mare, în raport cu circumstanțele personale, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe privind vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, a căror încadrare juridică a fost apreciată corectă, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului G.C. care în seara de 20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuința victimelor S.M. și D.C. și deși acestea s-au opus, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul imediat primei victime, ulterior și celei de-a doua victime, urmare complicațiilor survenite, întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

Totodată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate de instanța de apel pentru infracțiunile de omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte al căror cuantum a fost majorat rezultă că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social în concret al faptelor comise, agravat de circumstanțele în care au fost săvârșite, de modalitatea de acțiune care a condus la rezultatul letal al victimelor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind recidivist postcondamnatoriu, comiterea infracțiunilor din prezenta cauză având loc la foarte scurt timp după liberarea inculpatului din executarea unei alte infracțiuni grave, respectiv de viol, având și alte condamnări, dovedind astfel perseverență infracțională, este fără ocupație, a recunoscut săvârșirea infracțiunilor.

Prin cuantumurile majorate diferențiat ale pedepselor aplicate pentru infracțiunile menționate, respectiv maximul legal pentru infracțiunea de omor și orientat către maxim pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, instanța de apel a avut în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare. De asemenea, prima instanță de control judiciar ulterior contopirii pedepselor a considerat just că se impune aplicarea la pedeapsa rezultantă a sporului maxim de 5 ani închisoare, având în vedere activitatea infracțională a inculpatului cu numeroase condamnări pentru infracțiuni de o gravitate deosebită, relevând faptul că pedepsele dispuse anterior nu și-au atins scopul, inculpatul săvârșind în continuare infracțiuni cu ridicat grad de pericol social, fiind apreciată și incidența dispozițiilor art. 61 C. pen., cu privire la revocarea beneficiului liberării condiționate pentru pedeapsa anterioară.

Așadar, critica recurentului inculpat în sensul că instanța de apel a făcut o greșită individualizare a pedepselor prin majorarea cuantumurilor acestora, nu poate fi reținută, deoarece în cauză s-a dat eficiență nu numai circumstanțelor personale, dar și celor reale, în ansamblul lor condițiile concrete impunând o pedeapsă majorată, așa cum s-a menționat a cărei executare prin privare de libertate să asigure în mod real atingerea scopurilor educativ, dar și de exemplaritate ale pedepsei, prin îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și reintegrarea viitoare pozitivă a acestuia în societate. În raport cu cele arătate, Înalta Curte consideră decizia instanței de apel ca legală și temeinică, nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31 martie 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31 martie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2005.