ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2198/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 652

din 9 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Argeș a fost condamnat

inculpatul G.C. la 15 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani

și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.

pen., la 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de

domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit.

a) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34

C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani,

sporită cu 2 ani, în total 17 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În baza art. 61 C. pen., s-a

revocat liberarea condiționată pentru restul de 563 zile, neexecutat din

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a

Judecătoriei Curtea de Argeș, ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă din

prezenta cauză, dispunându-se ca pe final inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 17 ani închisoare, în condiții de penitenciar și 3 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-a menținut starea de arest

a inculpatului și s-a dedus arestul preventiv începând cu 22 mai 2004.

A fost obligat inculpatul la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 12 mai 2004,

inculpatul s-a liberat condiționat din executarea unei pedepse privative de

libertate de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a Judecătoriei

Curtea de Argeș, rămânând un rest neexecutat de 563 zile.

Astfel, la scurt timp după

liberare, respectiv în seara de 20 mai 2004, după ce a consumat băuturi

alcoolice, a mers la domiciliul părții vătămate S.M., cu intenția de a

întreține raporturi sexuale (așa cum se mai întâmplase și în scurta perioadă de

când fusese liberat), dar mama acesteia, victima D.C., nu i-a permis să intre

în curte.

Inculpatul s-a deplasat,

apoi, la un bar de pe raza comunei Mușetești, județul Argeș, unde a mai

consumat băuturi alcoolice iar, în jurul orelor 21,00-22,00, a revenit în

domiciliul victimelor, a forțat un geam și a pătruns, fără drept, în camera în

care se aflau acestea.

În aceste împrejurări,

inculpatul a lovit-o cu pumnii și picioarele pe victima S.M., producându-i

leziuni ce au condus la decesul acesteia, leziuni constatate în raportul medico-legal

de autopsie nr. 97/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeș la data de 1 iulie 2004, din

care a rezultat că moartea a fost violentă, datorându-se unei hemoragii și

contuzii cerebrale survenite în urma unui traumatism cranio-cerebral acut, prin

lovire cu corp dur. Totodată, inculpatul a lovit, cu acea ocazie și pe victima

D.C. care a fost internată de urgență la Spitalul municipal Curtea de Argeș,

decedând la 27 iunie 2004. Așa cum a rezultat din raportul de constatare

medico-legală nr. 126/B/2004 întocmit de S.M.L. Argeș „moartea numitei D.C. s-a

datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute, survenite în evoluția unei

bronho-pneumonii, ca o complicație a politraumatismului din 21 mai 2004, între

leziunile traumatice evidențiate și deces există legătură indirectă de

cauzalitate; leziunile traumatice consemnate în actele medicale cât și cele

constatate la autopsie, s-au putut produce prin lovire cu și de corp dur.

În drept, faptele

inculpatului au fost încadrate în infracțiunile de omor, loviri sau vătămări

cauzatoare de moarte și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183

și art. 192 alin. (2) C. pen.

Individualizarea pedepsei

s-a făcut în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., aplicându-se

pedeapsa rezultantă de 17 ani închisoare.

Sub aspectul laturii civile

a cauzei s-a constatat că numitul D.V., prejudiciat civil ca urmare a

suportării cheltuielilor de înmormântare, nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva sentinței au

formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș și inculpatul.

În apelul său, parchetul a

criticat sentința pentru netemeinicie, susținând că pedeapsa aplicată nu a fost

just individualizată, în raport de gravitatea deosebită a faptelor omise și de

periculozitatea pe care o prezintă inculpatul, care anterior a suferit mai

multe condamnări pentru infracțiuni săvârșite cu violență.

Inculpatul a criticat

sentința tot sub aspectul greșitei individualizări judiciare a pedepsei, dar în

sens invers, precizând că i s-a aplicat o pedeapsă prea severă.

Prin decizia penală nr. 31/

A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești pronunțată în dosarul nr.

140/P/2005 a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul

Argeș împotriva sentinței penale nr. 652 din 9 decembrie 2004 pronunțată de

Tribunalul Argeș, s-a desființat în parte sentința, au fost descontopite

pedepsele aplicate și înlăturat sporul aplicat.

A fost majorată de la 15 la

20 ani pedeapsa aplicată în baza art. 174 C. pen. și de la 7 ani și 6 luni la

12 ani, pedeapsa aplicată în baza art. 183 C. pen.

S-au contopit aceste pedepse

majorate cu pedeapsa de 5 ani, aplicată în baza art. 192 alin. (2) C. pen. și

s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea de 20 de ani, sporită cu 5 ani,

în total 25 ani închisoare.

A fost contopită pedeapsa

rezultantă de 25 de ani cu restul de pedeapsă de 563 zile, rămas neexecutat din

pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2/2001 a

Judecătoriei Curtea de Argeș și s-a dispus să se execute pedeapsa cea mai grea

de 25 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) și b) C. pen.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost menținută starea de

arest a inculpatului i s-a dedus arestul preventiv de la 9 decembrie 2004 la

zi.

S-a respins, ca nefondat,

apelul formulat de inculpatul G.C., deținut în Penitenciarul Colibași împotriva

aceleiași sentințe.

A fost obligat apelantul la

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei,

reprezentând onorariu avocat din oficiu ce s-a avansat din fondurile Ministerului

Justiției.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a constatat că este fondat numai apelul formulat de parchet,

deoarece prima instanță nu a făcut o corectă individualizare judiciară a

pedepsei în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor comise și cu

persoana făptuitorului.

Astfel, în ceea ce privește

starea de fapt, a fost considerată corect reținută de prima instanță, constând

în aceea că după ce inculpatul a fost liberat condiționat din executarea unei

pedepse privative de libertate de 5 ani aplicată prin sentința penală nr.

2/2001 a Judecătoriei Curtea de Argeș pentru săvârșirea infracțiunii de

tentativă de viol, în loc să-și corijeze conduita, a continuat să aibă același

comportament deviant și să comită infracțiuni.

În acest sens, în seara de

20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuința victimelor S.M. și D.C., deși

acestea au făcut opoziție, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul imediat

al primei victime și ulterior, datorită complicațiilor medicale survenite, a

secundei, așa cum s-a menționat în cele două rapoarte de constatare

medico-legală sus-citate.

Și încadrarea juridică a

fost corect făcută în infracțiunile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de

moarte și violare de domiciliu, prevăzute de art. 174, art. 183 și art. 192

alin. (2) C. pen.

S-a constatat, însă, că

prima instanță nu a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei, așa

cum o obligau dispozițiile art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și

aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei

săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau

agravează răspunderea penală.

Revenind la speță, s-a

constatat, că inculpatul dovedește o periculozitate socială deosebită dedusă

din modul în care a săvârșit faptele.

În acest sens, nu este

lipsit de semnificație faptul că infracțiunile au fost comise la aproape o

săptămână după ce a fost liberat condiționat din executarea unei pedepse

aplicată pentru o infracțiune de violență, așa cum s-a precizat anterior. Sub

acest aspect, este de observat că în fișa de cazier judiciar sunt înscrise 5

condamnări pentru infracțiuni de violență, respectiv tentativă la viol și

violare de domiciliu. Clemența acordată inculpatului, prin liberarea sa

condiționată, nu a fost de natură să ducă la îndreptare, ci, dimpotrivă, i-a

înlesnit săvârșirea unor infracțiuni de o gravitate și mai mare.

Ca atare împotriva unor

astfel de fapte, legea penală trebuie să fie aplicată cu toată fermitatea,

deoarece numai astfel pedeapsa își poate atinge finalitatea înscrisă în art. 52

C. pen.

Prin urmare, în raport cu

împrejurările în care au fost săvârșite infracțiunile și cu pericolul social pe

care-l prezintă, se impunea ca prima instanță să aplice pedepse orientate spre

maximul special prevăzut de lege.

Totodată, se impunea, ca în

raport de cuantumul mărit al pedepselor ce au fost contopite, aplicarea unui

spor de pedeapsă mai mare.

În raport de aceste

considerente a fost admis apelul parchetului, în conformitate cu dispozițiile

art. 379 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., s-a desființat în parte sentința și au

fost majorate pedepsele.

Pentru aceleași considerente

a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat, deoarece nu s-a impus

reducerea pedepselor, ci, dimpotrivă, majorarea acestora și obligat apelantul

inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul G.C., criticând-o, arătând în

scris că este nemulțumit de majorarea pedepsei aplicată de instanța de apel,

deși ambele instanțe au avut de analizat aceleași probe, diferența de pedeapsă

fiind de 8 ani.

Apărătorul inculpatului în

concluziile orale, în dezbateri a invocat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., considerând că pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare

este prea mare, în raport cu circumstanțele personale, solicitând admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând recursul declarat

de inculpatul G.C. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivul

invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare, prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios și

temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe

privind vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis

în judecată, a căror încadrare juridică a fost apreciată corectă, în raport cu

situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpatului G.C. care

în seara de 20 mai 2004 a pătruns fără drept în locuința victimelor S.M. și

D.C. și deși acestea s-au opus, le-a lovit în mod violent, cauzând decesul

imediat primei victime, ulterior și celei de-a doua victime, urmare

complicațiilor survenite, întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul

incriminator al infracțiunilor reținute în sarcina acestuia.

Totodată sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate de instanța de apel pentru infracțiunile

de omor și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte al căror cuantum a fost

majorat rezultă că a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor

generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol

social în concret al faptelor comise, agravat de circumstanțele în care au fost

săvârșite, de modalitatea de acțiune care a condus la rezultatul letal al

victimelor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind

recidivist postcondamnatoriu, comiterea infracțiunilor din prezenta cauză având

loc la foarte scurt timp după liberarea inculpatului din executarea unei alte

infracțiuni grave, respectiv de viol, având și alte condamnări, dovedind astfel

perseverență infracțională, este fără ocupație, a recunoscut săvârșirea

infracțiunilor.

Prin cuantumurile majorate

diferențiat ale pedepselor aplicate pentru infracțiunile menționate, respectiv

maximul legal pentru infracțiunea de omor și orientat către maxim pentru

infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, instanța de apel a

avut în vedere în mod plural criteriile specifice individualizării judiciare.

De asemenea, prima instanță

de control judiciar ulterior contopirii pedepselor a considerat just că se

impune aplicarea la pedeapsa rezultantă a sporului maxim de 5 ani închisoare,

având în vedere activitatea infracțională a inculpatului cu numeroase

condamnări pentru infracțiuni de o gravitate deosebită, relevând faptul că

pedepsele dispuse anterior nu și-au atins scopul, inculpatul săvârșind în

continuare infracțiuni cu ridicat grad de pericol social, fiind apreciată și

incidența dispozițiilor art. 61 C. pen., cu privire la revocarea beneficiului

liberării condiționate pentru pedeapsa anterioară.

Așadar, critica recurentului

inculpat în sensul că instanța de apel a făcut o greșită individualizare a

pedepselor prin majorarea cuantumurilor acestora, nu poate fi reținută,

deoarece în cauză s-a dat eficiență nu numai circumstanțelor personale, dar și

celor reale, în ansamblul lor condițiile concrete impunând o pedeapsă majorată,

așa cum s-a menționat a cărei executare prin privare de libertate să asigure în

mod real atingerea scopurilor educativ, dar și de exemplaritate ale pedepsei,

prin îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și

reintegrarea viitoare pozitivă a acestuia în societate.

În raport cu cele arătate,

Înalta Curte consideră decizia instanței de apel ca legală și temeinică,

nefiind incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei

penale nr. 31/ A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31

martie 2005.

În conformitate cu art. 192

alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul

pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.C. împotriva deciziei penale nr.

31/ A din 1 februarie 2005 a Curții de Apel Pitești.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 22 mai 2004 la 31 martie 2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 martie 2005.