ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4763/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 125 din 22 martie 2005 a Tribunalului Gorj a fost condamnat inculpatul P.V. la 18 ani închisoare și la 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în temeiul art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen., a fost menținută arestarea preventivă și s-a dedus detenția începând cu 15 decembrie 2004 la zi. Instanța a luat act că partea vătămată P.V. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul s-a angajat în luna octombrie 2003 la SC T. SRL Cerna din comuna Padeș, județul Gorj și locuia împreună cu alți colegi într-un vagon de dormit situat în punctul F. de la intrarea în satul Cerna în apropierea râului cu același nume.

De asemenea, muncitorii aveau și un vagon de dormit amenajat chiar în punctul unde-și desfășurau activitatea și unde inculpatul împreună cu colegii săi, C.A., A.C., C.M. și D.P. au dormit în noaptea de 11 decembrie 2004, iar în ziua de 12 decembrie urmau să se deplaseze în satul Cerna pentru a-și exercita dreptul la vot. Inculpatul a consumat în mai multe baruri din satul respectiv băuturi alcoolice, ultima dată fiind în barul patronat de familia S., unde au venit și ceilalți colegi ai săi denumiți mai sus. În jurul orei 20,00, colegii săi au părăsit localul, iar inculpatul a rămas în bar împreună cu alți consumatori, respectiv M.V. și D.P. La ora 21,00, inculpatul împreună cu cei doi au hotărât să se deplaseze la un alt bar al familiei L.I., însă ajungând în apropiere au constatat că barul era închis și s-au despărțit.

Inculpatul s-a deplasat prin sat în direcția Băile Herculane, după care a părăsit drumul satului și a luat-o pe altă șosea pentru a ajunge la vagonul dormitor. La trecerea de peste apa râului Cerna, s-a întâlnit cu victima P.N., aflată în stare de ebrietate. Între părți a avut loc un schimb de cuvinte jignitoare și înjurături, însă victima l-a urmărit și l-a amenințat că-l va lovi cu furca. Inculpatul a ajuns la dormitor și a pătruns înăuntru după ce i s-a deschis ușa de către martorul C.A. După circa 5 minute, inculpatul a părăsit dormitorul a ajuns-o din urmă pe victimă și după un schimb de cuvinte triviale, l-a lovit cu o bucată de lemn în cap și peste umăr, ce au determinat căderea victimei la pământ, după care inculpatul a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele și a abandonat-o.

În urma loviturilor primite, victima a decedat. Vinovăția inculpatului a fost stabilită pe baza probelor administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare locală, însoțit de planșe fotografice, procese-verbale de confruntare, raportul de expertiză medico-legală (autopsie), declarațiile martorilor C.A., A.C., D.P. și alții, coroborate cu recunoașterea inculpatului la urmărirea penală și în fața instanței. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, în sensul că a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice tulburări, determinate de atitudinea violentă și provocatoare a victimei și că în mod greșit instanța de fond nu a reținut circumstanța legală atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 631/P/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V. împotriva sentinței penale nr. 125 din 22 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 728/2005. S-a menținut starea de arest și s-a dedus detenția începând cu 22 martie 2005 la zi A fost obligat inculpatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a decide astfel, instanța de apel a arătat că potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță legală atenuantă săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin violență.

Este adevărat că între inculpat și victimă a avut loc un schimb de cuvinte triviale, care însă nu sunt de natură să-i producă acea tulburare care să-l facă să săvârșească o faptă penală. Mai mult, în prima fază, conflictul s-a încheiat prin ajungerea inculpatului la vagonul de dormit, după care, fără nici un motiv acesta a plecat în urmărirea victimei, care părăsise locul unde cei doi s-au insultat reciproc și și-a pus în aplicare rezoluția infracțională luată în timpul în care a rămas în vagon. Este de necontestat că inculpatul în cele 5 minute în care a stat în vagonul de dormit și-a conturat rezoluțiunea infracțională și și-a pus-o în aplicare când a urmărit victima și prin aplicarea de multiple lovituri a prevăzut rezultatul faptei sale și a și urmărit producerea lui, respectiv moartea victimei.

Nici o probă a dosarului nu a infirmat activitatea infracțională a inculpatului care a săvârșit fapta cu intenție directă și s-a apreciat că în cauză nu există provocare, iar pedeapsa aplicată ca o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al condamnatului, precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni va conduce la realizarea scopului prevăzut de lege. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.V., criticând-o arătând în scris că recunoaște fapta, dar nu cu intenție așa cum s-a reținut la anchetă, descriind împrejurările faptice, în sensul că a consumat băuturi alcoolice împreună cu colegii și cum birtul era închis, s-a întors pre vagonul dormitor și trecând podul peste Cerna i-a sărit în față P.N.

cu o furcă în mână, adresându-i înjurături, apărându-se cu mâna de furca lui P.N., strigând la colegii săi să deschidă ușa, a intrat în vagon, după care s-a hotărât să urce la pădurar. După ce a mai stat circa 5-10 minute a plecat din vagon, iar la pod din nou P.N. a ridicat furca să-l lovească în cap și cu ajutorul unei bucăți de lemn groasă de 4-5 cm l-a lovit de două ori în brațul drept și în zona gâtului, a căzut și ulterior s-a ridicat și a plecat. Inculpatul menționează că l-a urmărit să vadă ce face, observând că se ridica și cădea, nu s-a mai dus la pădure și întorcându-se la vagon a trecut pe lângă el, acesta înjurându-l și că o să-l omoare iar a doua zi a plecat la lucru. Ulterior a auzit că este un mort în vale, iar colegii lui l-au întrebat ce să declare, el spunându-le să declare ce vor pentru că pe el tot o să-l aresteze.

De asemenea, inculpatul a arătat că este un om în vârstă, are doi copii minori, va trăi cu conștiința pătată pentru viața unui om pe care l-a omorât fără să vrea pentru că s-a apărat, solicitând reducerea pedepsei. Apărătoarea inculpatului în concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor, cazurile de casare invocate fiind art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în sensul înlăturării agravantei de la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece fapta nu a fost săvârșită într-un loc public și a se face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., scuza provocării, având în vedere că inculpatul a fost agresat fizic și verbal de victimă.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului, deoarece aceasta este mult prea aspră. Examinând recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond cu privire la stabilirea vinovăției inculpatului P.V.

în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută. Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.V., care în noaptea de 12 decembrie 2004, a lovit victima P.N. în timp ce aceasta se deplasa pe drumul satului Cerna, județul Gorj, producându-i leziuni grave prin folosirea unei bucăți de lemn, în urma cărora a decedat întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat. Astfel, din coroborarea declarațiilor inculpatului P.V.

în care acesta a descris împrejurările faptei, locul și modalitatea de săvârșire, cu declarațiile martorilor A.C.; D.P.; D.P.; C.M.; C.A.; T.I.D.; H.M.; C.I.; M.V.; P.V. în care au relatat împrejurările la care au asistat, cu procesele-verbale de confruntare, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele foto în care se evidențiază locul unde a fost găsită victima, raportul de necropsie s-a dovedit contribuția inculpatului P.V. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat, acesta având reprezentarea rezultatului faptei pe care a săvârșit-o, urmărind și acceptând producerea acestuia. Așadar, prin modul concret de săvârșire a infracțiunii, respectiv prin lovirea victimei cu intensitate cu o bucată de lemn, în zone vitale, producându-i multiple leziuni la nivelul capului, care au condus la contuzie și hemoragie meningo cerebrală, în final survenind decesul acesteia a fost evidențiată intenția inculpatului P.V.

în săvârșirea infracțiunii. Înalta Curte nu poate reține critica recurentului cu privire la schimbarea încadrării juridice, în sensul înlăturării agravantei prevăzută la art. 175 lit. i) C. pen., cu privire la săvârșirea infracțiunii în public, deoarece chiar din declarațiile inculpatului a rezultat că acesta se deplasa pe drum când s-a întâlnit cu victima și i-a aplicat lovituri cu o bucată de lemn luată de la marginea drumului, precum și planșele foto care evidențiază locul unde a fost găsită victima, astfel că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 152 lit. a) C. pen., referitoare la înțelesul termenului de faptă săvârșită în public, respectiv într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nici o persoană.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici solicitarea inculpatului de a fi reținute dispozițiile art. 73 lit. b) C. pen., privind provocarea, deoarece schimbul de cuvinte intervenit între inculpat și victimă nu se circumscrie condiției impuse de norma menționată, nefiind de natură să producă acea tulburare care să-l determine să săvârșească o faptă penală astfel, că nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că și sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.V., în cauză a fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv viața persoanei, circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii, dar și circumstanțele personale ale inculpatului, care deși a recunoscut săvârșirea infracțiunii, a avut o poziție relativ sinceră cu privire la împrejurările concrete ale faptei, cunoscut cu antecedente penale, are o relație de concubinaj și un copil minor în întreținere.

Prin cuantumul pedepsei aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenție, s-a considerat just că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiunii și resocializarea sa pozitivă. Astfel, în cauză a fost făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova. Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la 24 august 2005. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la 24 august 2005. Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 august 2005.