ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4763/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4763/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 125

din 22 martie 2005 a Tribunalului Gorj a fost condamnat inculpatul P.V. la 18

ani închisoare și la 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.

a) și b) C. pen., în temeiul art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 64 și art. 71 C. pen., a fost menținută arestarea preventivă

și s-a dedus detenția începând cu 15 decembrie 2004 la zi.

Instanța a luat act că

partea vătămată P.V. nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat

inculpatul la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul s-a angajat în luna

octombrie 2003 la SC T. SRL Cerna din comuna Padeș, județul Gorj și locuia

împreună cu alți colegi într-un vagon de dormit situat în punctul F. de la

intrarea în satul Cerna în apropierea râului cu același nume.

De asemenea, muncitorii

aveau și un vagon de dormit amenajat chiar în punctul unde-și desfășurau

activitatea și unde inculpatul împreună cu colegii săi, C.A., A.C., C.M. și D.P.

au dormit în noaptea de 11 decembrie 2004, iar în ziua de 12 decembrie urmau să

se deplaseze în satul Cerna pentru a-și exercita dreptul la vot.

Inculpatul a consumat în mai

multe baruri din satul respectiv băuturi alcoolice, ultima dată fiind în barul

patronat de familia S., unde au venit și ceilalți colegi ai săi denumiți mai

sus.

În jurul orei 20,00, colegii

săi au părăsit localul, iar inculpatul a rămas în bar împreună cu alți

consumatori, respectiv M.V. și D.P.

La ora 21,00, inculpatul

împreună cu cei doi au hotărât să se deplaseze la un alt bar al familiei L.I.,

însă ajungând în apropiere au constatat că barul era închis și s-au despărțit.

Inculpatul s-a deplasat prin

sat în direcția Băile Herculane, după care a părăsit drumul satului și a luat-o

pe altă șosea pentru a ajunge la vagonul dormitor.

La trecerea de peste apa

râului Cerna, s-a întâlnit cu victima P.N., aflată în stare de ebrietate.

Între părți a avut loc un

schimb de cuvinte jignitoare și înjurături, însă victima l-a urmărit și l-a

amenințat că-l va lovi cu furca.

Inculpatul a ajuns la

dormitor și a pătruns înăuntru după ce i s-a deschis ușa de către martorul C.A.

După circa 5 minute,

inculpatul a părăsit dormitorul a ajuns-o din urmă pe victimă și după un schimb

de cuvinte triviale, l-a lovit cu o bucată de lemn în cap și peste umăr, ce au

determinat căderea victimei la pământ, după care inculpatul a continuat să o

lovească cu pumnii și picioarele și a abandonat-o.

În urma loviturilor primite,

victima a decedat.

Vinovăția inculpatului a fost

stabilită pe baza probelor administrate, respectiv procesul-verbal de cercetare

locală, însoțit de planșe fotografice, procese-verbale de confruntare, raportul

de expertiză medico-legală (autopsie), declarațiile martorilor C.A., A.C., D.P.

și alții, coroborate cu recunoașterea inculpatului la urmărirea penală și în

fața instanței.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, pe care a criticat-o sub aspectul nelegalității și

netemeiniciei, în sensul că a săvârșit fapta sub imperiul unei puternice

tulburări, determinate de atitudinea violentă și provocatoare a victimei și că

în mod greșit instanța de fond nu a reținut circumstanța legală atenuantă

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei.

Prin decizia penală nr. 197

din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în dosarul nr. 631/P/2005,

a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V. împotriva

sentinței penale nr. 125 din 22 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Gorj în

dosarul nr. 728/2005.

S-a menținut starea de arest

și s-a dedus detenția începând cu 22 martie 2005 la zi

A fost obligat inculpatul la

300.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a arătat că potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanță

legală atenuantă săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau

emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate produsă prin

violență.

Este adevărat că între

inculpat și victimă a avut loc un schimb de cuvinte triviale, care însă nu sunt

de natură să-i producă acea tulburare care să-l facă să săvârșească o faptă

penală.

Mai mult, în prima fază,

conflictul s-a încheiat prin ajungerea inculpatului la vagonul de dormit, după

care, fără nici un motiv acesta a plecat în urmărirea victimei, care părăsise

locul unde cei doi s-au insultat reciproc și și-a pus în aplicare rezoluția

infracțională luată în timpul în care a rămas în vagon.

Este de necontestat că

inculpatul în cele 5 minute în care a stat în vagonul de dormit și-a conturat

rezoluțiunea infracțională și și-a pus-o în aplicare când a urmărit victima și

prin aplicarea de multiple lovituri a prevăzut rezultatul faptei sale și a și

urmărit producerea lui, respectiv moartea victimei.

Nici o probă a dosarului nu

a infirmat activitatea infracțională a inculpatului care a săvârșit fapta cu

intenție directă și s-a apreciat că în cauză nu există provocare, iar pedeapsa

aplicată ca o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare al

condamnatului, precum și de prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni va conduce

la realizarea scopului prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs inculpatul P.V., criticând-o arătând în scris

că recunoaște fapta, dar nu cu intenție așa cum s-a reținut la anchetă,

descriind împrejurările faptice, în sensul că a consumat băuturi alcoolice

împreună cu colegii și cum birtul era închis, s-a întors pre vagonul dormitor

și trecând podul peste Cerna i-a sărit în față P.N. cu o furcă în mână,

adresându-i înjurături, apărându-se cu mâna de furca lui P.N., strigând la

colegii săi să deschidă ușa, a intrat în vagon, după care s-a hotărât să urce

la pădurar. După ce a mai stat circa 5-10 minute a plecat din vagon, iar la pod

din nou P.N. a ridicat furca să-l lovească în cap și cu ajutorul unei bucăți de

lemn groasă de 4-5 cm l-a lovit de două ori în brațul drept și în zona gâtului,

a căzut și ulterior s-a ridicat și a plecat.

Inculpatul menționează că

l-a urmărit să vadă ce face, observând că se ridica și cădea, nu s-a mai dus la

pădure și întorcându-se la vagon a trecut pe lângă el, acesta înjurându-l și că

o să-l omoare iar a doua zi a plecat la lucru. Ulterior a auzit că este un mort

în vale, iar colegii lui l-au întrebat ce să declare, el spunându-le să declare

ce vor pentru că pe el tot o să-l aresteze.

De asemenea, inculpatul a

arătat că este un om în vârstă, are doi copii minori, va trăi cu conștiința

pătată pentru viața unui om pe care l-a omorât fără să vrea pentru că s-a

apărat, solicitând reducerea pedepsei.

Apărătoarea inculpatului în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârilor, cazurile de casare invocate fiind art. 385

9

pct. 17 și

14 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei, în

sensul înlăturării agravantei de la art. 175 lit. i) C. pen., deoarece fapta nu

a fost săvârșită într-un loc public și a se face aplicarea dispozițiilor art. 73

lit. b) C. pen., scuza provocării, având în vedere că inculpatul a fost agresat

fizic și verbal de victimă. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., a solicitat reducerea pedepsei aplicate inculpatului,

deoarece aceasta este mult prea aspră.

Examinând recursul declarat

de inculpatul P.V. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art.

385

9

pct. 17 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul

inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a

ansamblului materialului probator administrat rezultă că în mod judicios

instanța de apel și-a însușit argumentele instanței de fond cu privire la

stabilirea vinovăției inculpatului P.V. în săvârșirea infracțiunii pentru care

a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în

cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,

referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului P.V.,

care în noaptea de 12 decembrie 2004, a lovit victima P.N. în timp ce aceasta

se deplasa pe drumul satului Cerna, județul Gorj, producându-i leziuni grave

prin folosirea unei bucăți de lemn, în urma cărora a decedat întrunesc atât

obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art.

174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., de omor calificat.

Astfel, din coroborarea

declarațiilor inculpatului P.V. în care acesta a descris împrejurările faptei,

locul și modalitatea de săvârșire, cu declarațiile martorilor A.C.; D.P.; D.P.;

C.M.; C.A.; T.I.D.; H.M.; C.I.; M.V.; P.V. în care au relatat împrejurările la

care au asistat, cu procesele-verbale de confruntare, procesul-verbal de

cercetare la fața locului, planșele foto în care se evidențiază locul unde a

fost găsită victima, raportul de necropsie s-a dovedit contribuția inculpatului

P.V. în săvârșirea infracțiunii de omor calificat, acesta având reprezentarea

rezultatului faptei pe care a săvârșit-o, urmărind și acceptând producerea

acestuia.

Așadar, prin modul concret

de săvârșire a infracțiunii, respectiv prin lovirea victimei cu intensitate cu

o bucată de lemn, în zone vitale, producându-i multiple leziuni la nivelul

capului, care au condus la contuzie și hemoragie meningo cerebrală, în final

survenind decesul acesteia a fost evidențiată intenția inculpatului P.V. în

săvârșirea infracțiunii.

Înalta Curte nu poate reține

critica recurentului cu privire la schimbarea încadrării juridice, în sensul

înlăturării agravantei prevăzută la art. 175 lit. i) C. pen., cu privire la

săvârșirea infracțiunii în public, deoarece chiar din declarațiile inculpatului

a rezultat că acesta se deplasa pe drum când s-a întâlnit cu victima și i-a

aplicat lovituri cu o bucată de lemn luată de la marginea drumului, precum și

planșele foto care evidențiază locul unde a fost găsită victima, astfel că sunt

îndeplinite condițiile impuse de art. 152 lit. a) C. pen., referitoare la

înțelesul termenului de faptă săvârșită în public, respectiv într-un loc care

prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă

nu este prezentă nici o persoană.

De asemenea, nu poate fi

avută în vedere nici solicitarea inculpatului de a fi reținute dispozițiile art.

73 lit. b) C. pen., privind provocarea, deoarece schimbul de cuvinte intervenit

între inculpat și victimă nu se circumscrie condiției impuse de norma

menționată, nefiind de natură să producă acea tulburare care să-l determine să

săvârșească o faptă penală astfel, că nu este incident cazul de casare invocat,

respectiv art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că și

sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului P.V., în cauză a

fost făcută o corectă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.

72 C. pen., ținându-se cont de gradul de pericol social ridicat al faptei

comise prin care s-a adus atingere unei valori sociale fundamentale, respectiv

viața persoanei, circumstanțele concrete ale comiterii infracțiunii, dar și

circumstanțele personale ale inculpatului, care deși a recunoscut săvârșirea

infracțiunii, a avut o poziție relativ sinceră cu privire la împrejurările

concrete ale faptei, cunoscut cu antecedente penale, are o relație de

concubinaj și un copil minor în întreținere.

Prin cuantumul pedepsei

aplicate orientat către minim, cu executare în regim de detenție, s-a

considerat just că aceasta este singura în măsură să asigure realizarea

scopurilor educativ și de exemplaritate ale pedepsei, dând posibilitatea

îndreptării atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiunii și

resocializarea sa pozitivă.

Astfel, în cauză a fost

făcută o evaluare plurală a tuturor criteriilor ce caracterizează

individualizarea judiciară a pedepselor, nefiind aplicabile dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În raport cu cele

menționate, Înalta Curte consideră că instanța de apel a pronunțat o soluție

legală și temeinică sub toate aspectele, neconstatând existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei

penale nr. 197 din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Se va deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la

24 august 2005.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva deciziei penale nr. 197 din 6

iunie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 15 decembrie 2004 la 24 august

2005.

Obligă recurentul inculpat

să plătească suma de 160 lei (1.600.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul de

avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 august 2005.