ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7279/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

V.G. a chemat în judecată Statul

Român prin D.G.F.P.C.F.S. Dolj pentru a fi obligat pârâtul să-i acorde

despăgubiri în cuantum de 30.000.000 lei reprezentând c/valoarea unei mori

țărănești și a terenului aferent de 150 mp imobile situate în comuna Farcaș,

preluate abuziv de stat în 1952.

Ulterior, reclamantul și-a precizat

acțiunea în sensul că a solicitat despăgubiri atât pentru moara cu etaj și

terenul aferent de 10 ari cât și pentru gospodăria anexă morii descrisă în

cerere și respectiv utilajele specificate în acțiunea precizată.

Prin expertiza tehnică s-a stabilit

că valoarea despăgubirilor pretinse de reclamant era de 903.381.553 lei.

După parcurgerea unui prim ciclu

procesual, reclamantul și-a precizat din nou acțiunea în sensul că a solicitat

restituirea în natură a bunurilor menționate în cererea de chemare în judecată

sau c/valoarea lor, respectiv suma de 1.962.144.733 lei.

Tribunalul Dolj, secția civilă, prin

sentința nr. 291 din 5 iunie 2003 a admis în parte acțiunea precizată formulată

de reclamantul V.G. și a obligat Statul Român să plătească acestuia suma de

505.426.170 lei reprezentând c/valoarea morii țărănești a unui motor sentz, 2

perechi pietre moară și un circular.

Instanța a reținut că reclamantul a

deținut în sat Tălpașu com. Fărcaș, fostul raion Amaradia o suprafață de teren

arabil de 2,50 ha , o batoză și o moară (în anul 1953) cu motor în acest sens

certificatul nr. 5328 din 27 iunie 1991 emis de Arhivele Statului Român, act

vânzare din 12 iulie 1935, listă de inventariere tablou și utilaje ce au fost

preluate de stat împreună cu alte bunuri, în mod abuziv, cu încălcarea art. 50

din Legea nr. 119/1948. Ulterior moara a fost demolată.

Cum respectivele bunuri au fost

preluate fără titlu valabil și nu mai existau în natură, reclamantul era

îndreptățit la despăgubiri, în speță fiind întrunite cerințele art. 2, art. 3

din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, conform art. 10 alin. (1)

teza 2 din lege, în situația imobilelor preluate abuziv și demolate, măsurile

reparatorii se stabilesc prin echivalent, astfel că acțiunea reclamantului era

admisibilă acesta urmând să primească suma de 505.426.170 lei, conform

raportului de expertiză, reprezentând c/valoarea morii țărănești ce conținea

trei pietre, motor sentz, 2 perechi pietre moară, separat de celelalte trei, un

circular.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin decizia nr. 425 din 8 decembrie 2003 a respins ca nefondate

apelurile declarate de reclamantul V.G. și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Dolj, ca reprezentant al Statului Român, împotriva

sentinței civile nr. 291 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, secția civilă.

În motivarea soluției instanța a

stabilit că însuși reclamantul prin cererea de la fila 6 dosar 7191/2002 a

precizat ca temei juridic al cererii de chemare în judecată dispozițiile Legii

nr. 10/2001 și că în raport de dovezile administrate, respectiv deciziei nr. 7

din 31 decembrie 1952 în care se individualizează bunurile ce au fost preluate

de la reclamant, cuantumul despăgubirilor a fost corect stabilit.

În contra menționatei hotărâri au

declarat recurs atât reclamantul V.G. cât și pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P. Dolj primul invocând motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând în esență, că valoarea totală a bunurilor de

care a fost deposedat abuziv era de 1.419.843.930 și nu de 505.426.176 lei cât

i-au acordat instanțele, iar cel de al doilea referindu-se tot la cuantumul

despăgubirilor a evidențiat însă faptul că bunurile pentru care a fost obligat

să achite reclamantului suma de 505.426.170 lei nu formau obiectul Legii nr. 10/2001.

Recursul este fondat pentru motivele

ce succed.

Atât în cererea de chemare în

judecată promovată la 12 februarie 1999 cât și în precizările ulterioare din 8

septembrie 1999 și respectiv 25 septembrie 2002 (f.1 dosar nr. 3731/1999 și f.8

dosar nr. 7191/2002) reclamantul a învederat că moara din comuna Fărcaș, sat

Tălpaș Soreni, jud.Dolj, ca și utilajele anexe, i-au fost preluate fără titlu

de către Statul român întrucât nu au figurat în anexa la Legea nr.119/1948, că

respectiva construcție nu mai există în natură motiv pentru care, inițial a

solicitat despăgubiri, iar apoi a cerut restituirea în natură a bunurilor

enunțate în acțiune sau c/valoarea lor de 1.962.144.733 lei. Dacă inițial,

reclamantul, nu a invocat temeiul juridic al acțiunii, ceea ce putea să confere

acesteia caracterul unei acțiuni în pretenții, ulterior prin precizările făcute

a reieșit că reclamantul înțelegea să revendice bunurile specificate în

acțiune, din moment ce acesta a solicitat în principal restituirea bunurilor

respective și numai în subsidiar c/valoarea lor în măsura în care ele nu mai

existau în natură.

De altfel, prin cererea din 25

septembrie 2002, contrar celor susținute de instanța de apel în considerentele

deciziei, reclamantul a reiterat cererea sa de restituire în natură a tuturor

bunurilor evidențiate în acțiune sau a c/valorii lor de 903.385.553 lei și a

caracterizat respectiva acțiune ca fiind în revendicare și prin urmare nu era

supusă taxei de timbru conform art. 15 lit. r) din Legea nr. 147/1997 și art. 51

din Legea nr. 10/2001 (f.6 dosar nr. 71191/2002).

Din cele expuse rezultă fără echivoc

că invocarea de către reclamant a prevederilor art. 51 din Legea nr. 10/2001 a

avut ca singur scop argumentarea faptului că acțiunea nu era supusă taxei de

timbru.

De altfel, chiar în considerentele

sentinței, tribunalul a reținut că însuși reclamantul și-a precizat acțiunea ca

fiind în revendicare (f.152 dosar nr. 7191/2002). Cu toate acestea, același

tribunal și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 10 alin. (1) teza 2 din

Legea nr. 10/2001, fără ca anterior să fi pus în discuția părților menționatul

temei juridic.

Mai mult, în motivele de apel, reclamantul

a invocat și faptul că soluția era confuză și pentru că și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile art. 480 C. civ., iar motivarea instanței de fond a fost dată

pe reglementările Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel nu a primit această

critică invocând cererea reclamantului din 25 septembrie 2002 prin care așa cum

deja s- a evidențiat, acesta a precizat cauza juridică a acțiunii ca fiind

dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 51 din Legea nr. 10/2001.

Din cele expuse rezultă cu evidență

că atât instanța de fond cât și cea de apel au soluționat pricina pe un alt

temei juridic decât cel invocat și precizat de reclamant, respectiv art. 480 C.

civ., acțiunea fiind promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.

De altfel, acțiunea în justiție

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 are caracter subsidiar neputând fi

exercitată decât după epuizarea procedurii administrative și prealabile ceea ce

în speță nu a avut loc întrucât așa cum deja s-a relavat, cererea de chemare în

judecată s-a introdus anterior intrării în vigoare a respectivei legi.

Față de cele ce preced, recursurile

declarate în cauză urmează a fi admise, a casa hotărârile pronunțate de

instanțe și a trimite pricina la instanța de fond pentru a fi soluționată în

raport cu temeiul juridic invocat de reclamant.

În acest context și având în vedere

că obiectul acțiunii este evaluabil în bani, iar valoarea acestuia este sub 5

miliarde de lei, potrivit art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ. modificat prin

art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000 așa cum acest punct a fost ulterior

modificat prin art. I pct. 1 din Legea nr. 219/2005, respectiv art. 1 pct. 1 C.

proc. civ., instanța competentă să soluționeze litigiul în prim grad de

jurisdicție este Judecătoria Craiova, unde dosarul va fi trimis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamantul V.G. și de pârâtele Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

reprezentat de D.G.F.P. Dolj împotriva deciziei nr. 425 din 8 decembrie 2003 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează decizia atacată precum și

sentința nr.291 din 5 iunie 2003 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și trimite

cauza acestei din urmă instanțe pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 septembrie 2005.