ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7056/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 21/ PI din 7 martie 2005, în baza art. 278 1 C. proc. pen., Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea petentului B.I., formulată împotriva rezoluției nr. 134/P/1999 din 1 septembrie 1999 a Parchetului Militar Teritorial Timișoara. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la 300.000 lei cheltuieli judiciare statului, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei fiind suportat din fondurile Ministerului Justiției. S-a reținut că, prin rezoluția nr. 134/P/1999 din 1 septembrie 1999, Parchetul Militar Timișoara a dispus, în baza art. 228 alin. (4) și art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., neînceperea urmăririi penale față de locotenent P.T.T., plutonier adjutant O.M. și plutonier major T.M., toți din cadrul I.P.J. Arad, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Cercetările penale efectuate au stabilit că lucrătorii de poliție care au instrumentat cauza penală în care petentul B.I. a fost trimis în judecată și condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în conformitate cu prevederile legale. Instanța de fond a apreciat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică întrucât din cercetările efectuate nu rezultă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., iar petentul B.I.

nu a propus nici o probă din care să rezulte acuzațiile aduse celor trei lucrători de poliție. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a declarat recurs în termen legal petiționarul B.I., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate și, pe fond, admiterea plângerii și tragerea la răspundere penală a intimaților pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta nu este fondat. Instanța de fond, judecând plângerea, a verificat rezoluția de neîncepere a urmăririi penale pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că aceasta este legală și temeinică.

Cercetările penale efectuate au dovedit inexistența oricăror acte prin care lucrătorii de poliție, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, să fi cauzat vătămarea intereselor legitime ale petiționarului B.I. Nici petiționarul, de altfel, nu a putut indica sau produce probe din care să rezulte săvârșirea vreunei fapte penale de către cei trei lucrători de poliție. Pentru aceste considerente și constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat. Petiționarul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.I. împotriva sentinței penale nr. 21/ PI din 7 martie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă petiționarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2005.