ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3247/2005

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

905 din 21 mai 2002

reclamantul N.M. a chemat în judecată pârâtul Ministerul de Interne cerând să

fie obligat la plata sumei de 325.000 dolari SUA cu titlu de pretenții

financiare.

În motivarea cererii reclamantul

arată că în perioada 1997–1998 a lucrat ca muncitor la numitul S.A. care a

refuzat să-i plătească remunerația convenită, motiv pentru care a formulat

împotriva acestuia o plângere penală.

Susține reclamantul că a pierdut

procesul penal ca urmare a întocmirii unui proces-verbal de către plutonierul

major T.M., angajat al pârâtului, prin care se atesta că a primit de la S.A. o

sumă de bani și că nu mai solicită continuarea anchetei.

Așa fiind, cum prin conduita

angajatului său, pârâtul Ministerul de Interne l-a favorizat pe S.A., căruia

i-a acordat ulterior și pașaport și o viză pentru a părăsi teritoriul României,

solicită obligarea acestuia la plata sumei de bani menționată.

Prin sentința civilă nr. 606 din 11

iunie 2002 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ

, în raport de dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., și-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr. 357 din 23

mai 2003, Tribunalului București, secția a V-a civilă,

a anulat ca netimbrată cererea

dedusă judecății, motivat de faptul că reclamantul a refuzat să facă dovada

plății taxei de timbru în sumă de 144.607.500 lei taxă judiciară de timbru și

50.000 lei timbru judiciar.

Împotriva acestei sentinței a

declarat recurs reclamantul care a invocat că acțiunea dedusă judecății este

scutită de plată taxelor judiciare de timbru, majorându-și pretențiile la

500.000 dolari SUA.

Prin decizia civilă nr. 474/A din 20

octombrie 2003 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, calificnd calea

de atac a fi apel,

a

respins-o ca nefondată, reținând, în esență, că acțiunea reclamantului este

supusă plății taxelor de timbru, obligație a cărei nerespectare atrage în

conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/1997 sancțiunea

anulării.

Împotriva deciziei menționate a

declarat recurs reclamantul N.M. care a criticat hotărârile date în cauză sub

cuvânt că instanțele au încălcat prevederile art. 19 lit. o) din Legea nr.

146/1997, dispoziție legală prin care este instituită scutirea la plata taxelor

de timbru pentru tipul de acțiuni cum este cea pe care a dedus-o judecății.

Recursul nu este fondat pentru

următoarele considerente

:

În drept, potrivit art. 15 lit. o)

din Legea nr. 146/1997 sunt scutite la plata taxelor judiciare de timbru

acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac,

referitoare la cauzele penale, inclusiv despăgubirile civile pentru daune

materiale și morale decurgând din acestea.

Astfel de cereri sunt scutite la

plata taxelor judiciare de timbru, fie că sunt formulate cu prilejul

soluționării dosarului penal fie prin acțiune separată introdusă la instanța

civilă.

Pentru a putea fi însă incidentă

dispoziția legală menționată trebuie să fie sau să fi fost, pendinte, o cauză

penală, înțelegând prin această situația în care a fost pusă în mișcare o

acțiune penală având ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor

pârâte printr-un act de inculpare în condițiile legii.

Or, în speța dedusă judecății,

această condiție nu este îndeplinită.

Astfel, așa cum rezultă din

lucrările dosarului prin rezoluția nr. 970/P/2000 din 24 octombrie 2000 a

Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial, referitor la

plângerea penală formulată de reclamant împotriva angajatului pârâtului

Ministerul de Interne, plutonierul major T.M., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 254 și art. 289 C. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale.

Așa fiind, cum împotriva angajatului

pârâtului nu s-a declanșat și desfășurat, în condițiile legii, o procedură

penală, în mod just, instanțele de fond au reținut că pretențiile reclamantului

nu derivă dintr-o cauză penală, în sensul art. 15 lit. o) din Legea nr.

147/1996, și au stabilit că reclamantul datorează taxe judiciare de timbru cu

consecința, dat fiind faptul neplății acestora, a anulării ca netimbrată a

cererii deduse judecății.

Pentru considerentele de fapt și de

drept arătate, Înalta Curte, constatând că hotărârile criticate au fost date cu

aplicarea corectă a legii, urmează a respinge recursul dedus judecății ca fiind

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul N.M. împotriva

deciziei nr. 474/A din 20 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2005.