ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1800/2014

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 2469 din 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr. 18033/325/2013, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petentul C.S. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 6 martie 2013 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 4722/P/2012. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat petentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Timișoara a reținut că petentul C.S.

a formulat plângere împotriva angajaților Administrației Finanțelor Publice Timișoara la data 2 mai 2011 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, sesizând săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. anterior, întrucât au întocmit în mod abuziv adresa 12 noiembrie 2010 ce a stat la baza înființării popririi pe drepturile de pensie ale petentului. Prin rezoluția din 6 martie 2013, dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 4722/P/2011 s-a dispus neînceperea uimăririi penale față de numitul O.E.M. (inspector principal la serviciul de Colectare Executare Silita Persoane Fizice din cadrul A.F.P.

Timișoara), reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sesizate de către petent. Prin rezoluția din 17 iunie 2013, dată de prim-procurorul Parchetului Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 1077/II/2/2013, în soluționarea plângerii formulate de către petent împotriva rezoluției sus-menționate, s-a constatat legalitatea și temeinicia acesteia din urmă, reținându-se că poprirea pe drepturile de pensie ale petentului a fost înființată în mod legal, în baza unor titluri executorii emise de A.F.P. Timișoara. Prima instanță a constat că, audiat fiind în faza actelor premergătoare, numitul O.E.M., identificat ca fiind persoana ce a procedat la emiterea actelor de executare și înființarea popririi în calitate de inspector principal la serviciul de Colectare Executare Silită Persoane Fizice din cadrul A.F.P.

Timișoara a arătat că respectiva adresă, din 4 noiembrie 2010 (înregistrată la Casa Județeană de Pensii Timiș din 12 noiembrie 2010), a fost emisă întrucât numitul C.S. figura în evidențele acestei instituții cu mai multe debite reprezentând impozit pe venituri din activități independente, diferențe de impozit anual de regularizat, amenzi și cheltuieli judiciare. Cheltuielile judiciare au fost stabilite de diferite instanțe, în urma judecării diferitelor cauze în care C.S. a fost parte. La dosarul cauzei au fost depuse, în copie, scrisorile de debitare existente la A.F.P. Timișoara, la dosarul contribuabilului debitor C.S., cu referire la cheltuielile de judecată la care petentul a fost obligat de către diferite instanțe de judecată în perioada mai 2004-decembrie 2012. Totodată, prin adresa din 28 ianuarie 2013, A.F.P.

Timișoara a înaintat organelor de cercetare penală decizia de impunere pentru plăți anticipate cu titlu de impozit privind venitul din activități independente pe anul 2004, din cuprinsul căreia reiese că petentul C.S. a declarat la nivelul anului 2004 obținerea de venituri din activități independente, de fotografiere, fotocopiere și fotoceramică, la un venit estimat de 5.765 RON, revenindu-i plăți anticipate cu titlu de impozit în valoare de 1.182 RON. Întrucât debitele nu au fost achitate la termenele scadente, ținând seama că ele se sting în ordinea vechimii conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., la debitele nestinse s-au calculat accesorii, reprezentând majorări și penalități, cu excepția cheltuielilor judiciare, care nu sunt purtătoare de accesorii.

Din cercetări a reieșit faptul ca petentul C.S. a fost angajat la Casa de Cultură a municipiului Timișoara, până la data de 1 octombrie 2010, când a fost pensionat, în perioada aprilie 2009-septembrie 2010 fiind înființată poprirea asupra veniturilor salariale ale angajatului C.S., în vederea stingerii obligațiilor fiscale datorate de acesta, conform titlurilor executorii emise de A.F.P. Timișoara. Totodată, prin adresa din 11 ianuarie 2011,Casa Județeană de Pensii Timiș i-a comunicat petentului că poprirea a fost înființată în baza titlului executoriu emis de A.F.P. Timișoara din 10 octombrie 2007, reținându-se lunar suma de 319 RON, până la concurența sumei de 21.734 RON, datorată de acesta.

Raportând faptele sesizate la art. 246 C. pen. anterior, instanța a apreciat că în cazul de față intimatul O.E.M. a acționat în limita atribuțiilor de serviciu și în conformitate cu obligațiile pe care acesta le avea potrivit fișei postului, înființarea popririi asupra drepturilor de pensie ale petentului reprezentând doar modalitatea legală de recuperare a debitelor reprezentând obligații fiscale ale contribuabilului pentru care s-au emis titluri executorii. Mai mult, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. anterior, termenul „cu știință” pe care îl conține textul incriminator implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Or, în speță, intimatul nu a avut reprezentarea faptului că își îndeplinește în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu, ci, dimpotrivă, a acționat cu convingerea că acționează în limitele acestor dispoziții, având în vedere prevederile legale aplicabile în materia recuperării creanțelor fiscale, precum și cele privind statutul funcționarului public, deopotrivă aplicabile acestuia, dată fiind calitatea pe care o deținea în cadrul A.F.P. Timișoara. Pe de altă parte, eventuale neregularități ale actelor de executare astfel inițiate de către angajatul A.F.P. Timișoara, respectiv aprecieri cu privire la sumele datorate de către petent bugetului de stat puteau fi invocate într-un cadru procesual adecvat, respectiv în fața unei instanțe civile învestite cu soluționarea unor contestații formulate în conformitate cu dispozițiile O.U.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. În acest context, instanța a apreciat că în mod legal și temeinic s-a stabilit că nu poate fi vorba de îndeplinirea unui act în mod defectuos în exercitarea atribuțiilor de serviciu de către O.E.M., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, lipsind atât latura obiectivă, cât și latura subiectivă. Față de cele ce preced, instanța a constatat că rezoluția din 6 martie 2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara dată în Dosarul nr. 4722/P/2011 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul O.E.M. este legală și temeinică, așa încât, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. anterior, a respins ca nefondată plângerea formulată împotriva acesteia de către petentul C.S. Î mpotriva acestei sentințe penale a declarat recurs petentul C.S. Prin decizia penală nr. 1448/R din 25 noiembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva sentinței penale nr. 2469 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18033/325/2013. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, a fost obligat petentul recurent să plătească statului 50 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Prin Legea nr. 202/2010, intrată în vigoare la data de 26 noiembrie 2010 a fost modificat C. proc.

pen., astfel încât potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. anterior „hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă”. De asemenea potrivit art. 385 1 C. proc. pen.

anterior „pot fi atacate cu recurs: a) sentințele pronunțate de judecătorii; b) sentințele pronunțate de tribunalele militare; c) sentințele pronunțate de curțile de apel și Curtea Militară de Apel; d) sentințele pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție; d ^ 1) sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; e) deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de curți de apel și Curtea Militară de Apel; f) sentințele pronunțate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum și cele privind reabilitarea.” Interpretând per a contrario textele de lege invocate, curtea de apel a constatat că recursul declarat în cauză împotriva unei sentințe care nu se regăsește în enumerarea limitativ prevăzută de lege, fiind o sentință definitivă, este inadmisibil, aceasta și prin coroborare cu dispozițiile art. XXIV alin. (1) din Legea nr. 202/2010.

Față de cele menționate, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, a fost respins, ca inadmisibil recursul declarat de petentul C.S., împotriva sentinței penale nr. 2469 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosarul nr. 18033/325/2013. Î mpotriva acestei decizii a formulat recurs petentul C.S.

În motivarea recursului, petentul a susținut că „mereu s-a evitat cercetarea și soluționarea fondului cauzei, abuziv s-a protejat mafia financiară cu rețineri abuzive, nu s-a dat voie la studiul cauzei și nu s-au atașat dosarele de la parchet și cele aferente.” Examinând recursul prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente: Dând eficiență principiului stabilit prin dispozițiile art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și a celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate. Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul II, Capitolul III, Secțiunile I și II C. proc. pen. anterior, admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Astfel, potrivit art. 385 1 C. proc. pen. anterior, sunt susceptibile de reformare pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. pen. anterior, cu referire la dispozițiile înscrise în Partea specială, Capitolul III din Titlul II al aceluiași cod, se prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii. Așadar, limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare. Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În prezenta cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către petentul C.S. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 1448/R din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, ca instanță de recurs. Pentru considerentele ce preced, potrivit art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 1448/R din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Va fi obligat recurentul petent C.S. la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul C.S. împotriva deciziei penale nr. 1448/R din 25 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 mai 2014.