ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10467/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1282 din 13

iulie 2005, Curtea de Apel București, a respins ca nefondat apelul formulat de

apelantul-contestator Municipiul București prin Primarul General, în

contradictoriu cu intimații S.J., G.A., B.B.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că, Titlu executoriu sentința civilă nr. 176 din 11 februarie

2003 a Tribunalului București, dispune atât obligarea contestatorului la plata

sumei de 32.825.204 lei, cât și la a lăsa în deplină proprietate și liniștită

posesie, intimaților terenul în litigiu, că dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu

sunt incidente în cauză.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General

criticând-o ca fiind nelegală-invocând art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ., deoarece:

În mod greșit instanța de apel a

respins apelul formulat pe aceleași considerente invocate de instanța de fond

în sensul că nu sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 22/2002.

Or, nu poate fi reținută aceeași

motivare având în vedere și faptul că prin notificarea nr. 62/2004, Primăria a

fost somată să predea către creditorii S.J., G.A. și B.B., un teren în

suprafață de 1135,45 mp care nu este deținută în exclusivitate de către

Primărie.

Recursul nu este fondat.

Prin sentința civilă nr. 176 din 11

februarie 2003 pronunțată de Tribunalul București, definitivă și investită cu

formulă executorie s-a dispus obligarea pârâților, Statul Român prin Ministerul

Finanțelor, Ministerul de Interne, Municipiul București prin Primarul General

și C.G.M.B. să lase reclamanților, S.J., G.A. și B.B., deplină proprietate cu

privire la terenurile în suprafață de 720,74 mp, 1135,45 mp situate în

București.

Împotriva actelor de executare

începute de către reclamanți, Municipiul București prin Primarul General a

formulat contestație la executare, invocând prevederile O.G. nr. 22/2002

privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite

prin titluri executorii.

În mod corect instanțele au respins

contestația la executare pe considerentul că executarea silită vizează

obligarea de predare a unui teren și nu obligația de plată a unei sume de bani.

Dispozițiile O.G. nr. 22/2002 nu

sunt aplicabile în speță, deoarece somația nr. 62/2004 atacată vizează predarea

unui teren de către recurentul Municipiul București, lucru ce nu se încadrează

în noțiunea de „executare a obligațiilor de plată despre care face vorbire O.G.

nr. 22/2002, care acoperă plata unor sume de bani”.

Cu privire la imposibilitatea

executării obligației de predare a terenului, instanța de apel în mod judicios

a statuat faptul că recurentul Municipiul București nu a declarat apel și

împotriva încheierii prin care s-a respins ca tardiv formulată cererea

precizatoare a contestației la executare prin care a solicitat lămurirea

titlului executoriu.

Prin urmare, Înalta Curte, constată

că în cauză motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept

prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 C. proc. civ. și în consecință urmează a se

respinge recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General

împotriva deciziei civile nr. 1289 din 13 iulie 2005 a Curții de Apel

București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 1282 din 13

iulie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV a ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 12

decembrie 2005.