ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 492/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 364 din 13

iulie 2005, a fost condamnat inculpatul

V.I.,

la 3 ani și 6 luni închisoare și la un an interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art.

20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 și art. 76 lit. b) C. pen.

Au fost aplicate inculpatului

prevederile art. 64 și art. 71 C. pen.

S-a menținut în continuare starea de

arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă, perioada prevenției de la 7

februarie 2005, la zi.

S-a luat act că partea vătămată V.I.C.

nu s-a constituit parte civilă.

S-a confiscat de la inculpat corpul

delict, cuțitul și restituie un cuțit.

A fost obligat inculpatul la

23.500.025 lei, despăgubiri civile către C.A.S. Dolj cu dobânzile legale

aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea

integrală a debitului.

Inculpatul a fost obligat la

2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă

Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv

a inculpatului, pentru săvârșirea unei tentative la omor calificat prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

S-a reținut în fapt că inculpatul

locuiește în municipiul Craiova împreună cu membrii familiei sale, inclusiv

partea vătămată V.I.C. Pe fondul consumului de alcool, între inculpat și

familia sa au apărut certuri, datorită comportamentului agresiv, ceilalți

membri ai familiei fiind nevoiți să părăsească domiciliul. Tot așa s-a

întâmplat și în după amiaza zilei de 4 februarie 2005, când inculpatul aflat în

stare de ebrietate, a început să se certe cu soția și partea vătămată,

cerându-le să părăsească locuința, pentru că în caz contrar îi va omorî. La un

moment dat, văzând că partea vătămată și soția sa nu-i iau în seamă

amenințările, inculpatul a luat din casă un cuțit cu mâner din lemn și ieșind

pe aleea de beton din curte, s-a îndreptat spre fiul său V.I.C., cu intenția de

a-l lovi. Partea vătămată folosindu-se de o lopată găsită în apropierea locului

unde se afla, l-a lovit pe inculpat peste mână, reușind să-l dezarmeze astfel

de cuțit.

Stăruind în hotărârea de a duce la

îndeplinire amenințările cu moartea, inculpatul a intrat iar în casă, de unde a

luat un alt cuțit, de aceleași dimensiuni ca și primul, însă cu mâner din

plastic și a ieșit cu acesta în curte. Observându-l astfel pe inculpat, soția

acestuia și cei doi copii ai lor au intenționat să fugă din curtea locuinței,

însă în timp ce alergau, partea vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat,

care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona axială stângă a corpului. Deși

prins în brațe de partea vătămată pentru a nu mai putea să o lovească,

inculpatul a reușit să-i mai aplice o lovitură în zona coapsei stângi, până la

urmă fiind dezarmat de soția și celălalt fiu al său.

La puțin timp după primirea

loviturilor, partea vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind chemată salvarea și

fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Craiova, unde s-a intervenit

chirurgical.

Din raportul de constatare

medico-legală, a rezultat că partea vătămată a prezentat „plagă tăiată

hemitorace stâng, hemotorax stâng, șoc hemoragic, plagă pericardică și cardiacă

ventricul drept cu hemopericard”, leziuni care au pus în primejdie viața

victimei și pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile îngrijiri

medicale.

Împotriva acestei sentințe

inculpatul a declarat apel, susținând că fapta nu este tentativă de omor, ci

vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului constatând că în cauză nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 182 C. pen., deoarece în raport de împrejurările concrete a

rezultat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă specifică tentativei de

omor.

Decizia instanței de apel a fost

atacată cu recurs de inculpat care a criticat pentru nelegalitate și

netemeinicie hotărârile pronunțate, invocând greșita încadrare juridică dată

faptei în tentativă la omor în loc de vătămare corporală gravă și greșita

individualizare a pedepsei aplicate.

În concluziile orale apărătorul din

oficiu al inculpatului a susținut doar cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., însă inculpatul în memoriul depus la dosar a invocat din

nou lipsa intenției sale de a ucide susținând că „nu a avut niciodată o

asemenea intenție” și a solicitat și el reducerea pedepsei.

Înalta Curte, verificând hotărârile

atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile

invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., constată, că recursul declarat în cauză nu este întemeiat.

Lovirea de către inculpat a

victimei, care este fiul său, cu cuțitul, în zona subaxială stângă și în zona

coapsei stângi, producându-i plăgi tăiate hemitorace stâng, hemotorax, șoc

hemoragic, plagă pericardică și cardiacă ventricul drept cu hemopericard,

leziuni care au pus în primejdie viața victimei și pentru a căror vindecare au

fost necesare 45-50 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive

ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și nu pe cele ale infracțiunii

de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece din modul

în care a acționat inculpatul rezultă că a acceptat posibilitatea producerii

rezultatului letal.

Cât privește pedeapsa aplicată,

Înalta Curte apreciază că a fost just individualizată, instanțele având în

vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social concret, împrejurările în care s-a comis fapta, urmările

produse, circumstanțele personale ale inculpatului în favoarea căruia au reținut

și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Așa fiind, nu se justifică acordarea

unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante, instanțele dovedind deja

suficientă clemență față de inculpat.

Pentru considerentele arătate

recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 325 din 24 octombrie

2005 a Curții de Apel Craiova.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 7 februarie 2005 la 26 ianuarie

2006.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei),

din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON

(1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

26 ianuarie 2006.