ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 492/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 364 din 13 iulie 2005, a fost condamnat inculpatul V.I., la 3 ani și 6 luni închisoare și la un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen. Au fost aplicate inculpatului prevederile art. 64 și art. 71 C. pen. S-a menținut în continuare starea de arest a inculpatului și a fost dedusă din pedeapsă, perioada prevenției de la 7 februarie 2005, la zi. S-a luat act că partea vătămată V.I.C. nu s-a constituit parte civilă.

S-a confiscat de la inculpat corpul delict, cuțitul și restituie un cuțit. A fost obligat inculpatul la 23.500.025 lei, despăgubiri civile către C.A.S. Dolj cu dobânzile legale aferente, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. Inculpatul a fost obligat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului, pentru săvârșirea unei tentative la omor calificat prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1) și art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. S-a reținut în fapt că inculpatul locuiește în municipiul Craiova împreună cu membrii familiei sale, inclusiv partea vătămată V.I.C.

Pe fondul consumului de alcool, între inculpat și familia sa au apărut certuri, datorită comportamentului agresiv, ceilalți membri ai familiei fiind nevoiți să părăsească domiciliul. Tot așa s-a întâmplat și în după amiaza zilei de 4 februarie 2005, când inculpatul aflat în stare de ebrietate, a început să se certe cu soția și partea vătămată, cerându-le să părăsească locuința, pentru că în caz contrar îi va omorî. La un moment dat, văzând că partea vătămată și soția sa nu-i iau în seamă amenințările, inculpatul a luat din casă un cuțit cu mâner din lemn și ieșind pe aleea de beton din curte, s-a îndreptat spre fiul său V.I.C., cu intenția de a-l lovi. Partea vătămată folosindu-se de o lopată găsită în apropierea locului unde se afla, l-a lovit pe inculpat peste mână, reușind să-l dezarmeze astfel de cuțit.

Stăruind în hotărârea de a duce la îndeplinire amenințările cu moartea, inculpatul a intrat iar în casă, de unde a luat un alt cuțit, de aceleași dimensiuni ca și primul, însă cu mâner din plastic și a ieșit cu acesta în curte. Observându-l astfel pe inculpat, soția acestuia și cei doi copii ai lor au intenționat să fugă din curtea locuinței, însă în timp ce alergau, partea vătămată a fost ajunsă din urmă de inculpat, care i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în zona axială stângă a corpului. Deși prins în brațe de partea vătămată pentru a nu mai putea să o lovească, inculpatul a reușit să-i mai aplice o lovitură în zona coapsei stângi, până la urmă fiind dezarmat de soția și celălalt fiu al său.

La puțin timp după primirea loviturilor, partea vătămată și-a pierdut cunoștința, fiind chemată salvarea și fiind transportat de urgență la Spitalul Județean Craiova, unde s-a intervenit chirurgical. Din raportul de constatare medico-legală, a rezultat că partea vătămată a prezentat „plagă tăiată hemitorace stâng, hemotorax stâng, șoc hemoragic, plagă pericardică și cardiacă ventricul drept cu hemopericard”, leziuni care au pus în primejdie viața victimei și pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile îngrijiri medicale. Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel, susținând că fapta nu este tentativă de omor, ci vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.

Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul inculpatului constatând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 182 C. pen., deoarece în raport de împrejurările concrete a rezultat că inculpatul a acționat cu intenția indirectă specifică tentativei de omor. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie hotărârile pronunțate, invocând greșita încadrare juridică dată faptei în tentativă la omor în loc de vătămare corporală gravă și greșita individualizare a pedepsei aplicate. În concluziile orale apărătorul din oficiu al inculpatului a susținut doar cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., însă inculpatul în memoriul depus la dosar a invocat din nou lipsa intenției sale de a ucide susținând că „nu a avut niciodată o asemenea intenție” și a solicitat și el reducerea pedepsei.

Înalta Curte, verificând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate, cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată, că recursul declarat în cauză nu este întemeiat. Lovirea de către inculpat a victimei, care este fiul său, cu cuțitul, în zona subaxială stângă și în zona coapsei stângi, producându-i plăgi tăiate hemitorace stâng, hemotorax, șoc hemoragic, plagă pericardică și cardiacă ventricul drept cu hemopericard, leziuni care au pus în primejdie viața victimei și pentru a căror vindecare au fost necesare 45-50 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor calificat și nu pe cele ale infracțiunii de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., deoarece din modul în care a acționat inculpatul rezultă că a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal.

Cât privește pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că a fost just individualizată, instanțele având în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de pericol social concret, împrejurările în care s-a comis fapta, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului în favoarea căruia au reținut și circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Așa fiind, nu se justifică acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante, instanțele dovedind deja suficientă clemență față de inculpat. Pentru considerentele arătate recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 325 din 24 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata arestării preventive de la 7 februarie 2005 la 26 ianuarie 2006. Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON (2.200.000 lei), din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 ianuarie 2006.