ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6030/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 6030/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă

înregistrată la data de 9 aprilie 2004 la Tribunalul Botoșani, reclamantul L.T.A.B.,

județ Botoșani, a solicitat obligarea pârâtei SC A. SA Darabani la plata sumei

de 448.756.000 lei, reprezentând contravaloarea arendei neachitată la scadență

și penalități de întârziere datorate în baza contractului de arendă încheiat cu

pârâta la 8 aprilie 2001.

Pârâta a formulat cerere

reconvențională solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 217.031.660

lei, reprezentând contravaloarea îngrășămintelor utilizate pe terenul ce a

făcut obiectul contractului de arendă convenit cu reclamanta.

Tribunalul Botoșani, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 417 pronunțată la

data de 13 aprilie 2004 a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta la plata sumei de 121.835.000 lei, reprezentând arenda și penalități și,

totodată a respins ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut în raport de probele cu înscrisuri și expertiza

tehnico-economică administrate, că reclamanta, în temeiul contractului de

arendă convenit cu pârâta la 8 aprilie 2001 a pus la dispoziția acesteia o

suprafață de teren de 158,19 ha, în vederea exploatării, la stabilirea prețului

arendei utilizându-se prețuri orientative și nu s-au avut în vedere clasele de

calitate în care se încadrează terenurile în cauză.

Având în vedere concluziile

raportului de expertiză dispus, instanța a stabilit contravaloarea arendei și

penalităților datorate de pârâtă la data de 3 februarie 2004 la suma de

121.835.000 lei.

Cererea reconvențională formulată de

pârâtă a fost respinsă cu motivarea că aceasta nu a făcut dovada utilizării

îngrășămintelor a căror contravaloare o solicită, pe tarlalele ce au făcut

obiectul contractului de arendă în cauză.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

sentinței fondului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 181 din 15

septembrie 2003.

Răspunzând criticile de netemeinicie

și nelegalitate formulate de apelantă, instanța de apel reține că excepția de

necompetență materială a tribunalului ca primă instanță este nefondată,

contactul de arendă deși are natură civilă, a fost încheiat cu o societate

comercială care desfășoară activități comerciale, astfel cum sunt definite de art.

4 C. com.

Pe fondul cauzei, instanța de

control reține că sumele datorate cu titlu de arendă au fost corect stabilite

în raport de suprafața de 158 ha menționată în contract, susținerile pârâtei în

sensul că au fost predate efectiv numai 26 ha, nefiind confirmate de probele

administrate.

În contra acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, pârâta SC A. SA Darabani, solicitând, în principal

casarea sentinței și deciziei pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la

judecătorie, ca instanță competentă să soluționeze litigiul, iar în subsidiar,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel Suceava, pentru

rejudecarea apelului cu respectarea dreptului la apărare al pârâtei.

În dezvoltarea motivelor de critică

invocate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 3 C. proc. civ.,

recurenta susține următoarele:

- instanța de apel a pronunțat o

hotărâre cu încălcarea dreptului la apărare garantat de lege, în condițiile în

care a respins cererea formulată la data de 9 septembrie 2004 de amânare în

vederea angajării unui avocat, cerere justificată de împrejurarea că societatea

nu are angajat un consilier juridic permanent;

- în mod greșit ambele instanțe au

respins excepția prematurității acțiunii introductive, dând eficiență

încercării de conciliere realizate de reclamantă în cursul procesului, la

solicitarea instanței de fond;

- excepția de necompetență materială

a tribunalului, secția comercială a fost respinsă în mod greșit, cu încălcarea

dispozițiilor referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești;

contractul de arendă fiind un contract civil impunea soluționarea litigiului de

instanța civilă competentă, respectiv judecătoria, ca primă instanță.

Recursul este fondat pentru motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., hotărârea s-a dat cu

încălcarea competenței altei instanțe.

1.

o

biectul

litigiului îl constituie pretenții reciproce formulate de părți în temeiul

contractului de arendă încheiat la 8 aprilie 2001.

reglementat de dispozițiile Legii nr. 16/1994, Legea arendei care se

completează cu prevederile legislației civile în măsura în care acestea nu sunt

potrivnice (art. 26 din Legea nr. 16/1994).

dispozițiile legale mai sus enunțate, natura juridică a contractului de arendă

este eminamente civilă, competența materială de soluționare a litigiilor derivând

din încheierea sau executarea unui astfel de contract, aparțin instanței

civile, în speță judecătoriei, în raport de valoarea pretențiilor solicitate

prin acțiunea principală și cererea reconvențională.

invocate de cele două instanțe, care definesc faptele subiective de comerț,

instituie o prezumție sui-generis de comercialitate, ce poate fi înlăturată,

dacă, obligația asumată de comerciant are caracter civil ori necomercialitatea

rezultă din însuși actul săvârșit de comerciant.

Ori, ipoteza – excepției de la

prezumția de comercialitate este îndeplinită în cauză, în situația în care

părțile au încheiat un contract esențialmente civil supus legii civile.

Așa fiind, constatând că cele două

instanțe au încălcat norme imperative care reglementează competența materială

de soluționare a cauzei Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., cu referire la art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința și decizia pronunțate de Tribunalul Botoșani și respectiv Curtea de Apel

Suceava și va trimite cauza pentru rejudecare la instanța competentă,

Judecătoria Dărăbani, județ Botoșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC A. SA Dărăbani.

Casează decizia nr. 181 din 16

septembrie 2004 a Curții de Apel Suceava și sentința civilă nr. 417 din 13

aprilie 2004 a Tribunalului Botoșani și trimite cauza, pentru rejudecare, la

Judecătoria Dărăbani.

I

revocabilă

.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 16 decembrie 2005.