ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5676/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința civilă nr. 971 din 5 octombrie 2000, a admis în parte

acțiunea precizată, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., formulată de

reclamanta V.I. împotriva pârâtelor Primăria Municipiului București, SC A. SA

și M.I., și în contradictoriu cu intervenienții C.C. și V.P., moștenitorii

soțului reclamantei introduși în cauză potrivit art. 58 C. proc. civ., și a

obligat pârâtele să lase reclamantei și intervenienților în interes propriu în

deplină proprietate și liniștită posesie apartamentul nr. 2 București ( și a

respins constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.

4701/1998, apreciind că nu au fost încălcate dispozițiile Legii nr. 112/1995 ).

S-a reținut că apartamentul în

litigiu a fost dobândit de reclamantă și defunctul său soț V.D. în anul 1951,

conform contractului de cumpărare nr. 5419 din 19 decembrie 1951.

Ulterior apartamentul sus-arătat a

fost donat statului, donația fiind nulă absolut pentru lipsa cauzei conform

sentinței civile nr. 17.555 din 25 noiembrie 1998 a Judecătoriei sector 2

București.

S-a mai reținut că pârâta M.I. a

ocupat apartamentul în litigiu în calitate de chiriaș iar ulterior în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 4701/1998, încheiat cu pârâta SC A. SA în

baza Legii nr. 112/1995.

Deși reclamanta a susținut că titlul

pârâtei este lovit de nulitate absolută, fiind încheiat în fraudarea legii,

tribunalul a respins această cerere ca nefondată motivat de faptul că

respectivul contract de vânzare-cumpărare a fost încheiat la data de 16 iulie

1998 cu respectarea condițiilor prevăzute de Legea nr. 112/1995 întrucât

constatarea nulității titlului statului și respectiv a contractului de donație

au avut loc ulterior prin sentința civilă 17.555 din 25 noiembrie 1998.

Procedând însă la compararea

titlurilor de proprietate ale celor două părți, tribunalul a dat eficiență

titlului reclamantei, respectiv contractului de vânzare-cumpărare nr. 5416 din

19 decembrie 1951 și nu titlului pârâtei care-l reprezintă contractul de

vânzare-cumpărare nr. 4701/1998.

Aceasta deoarece s-a apreciat că

reclamanta a dobândit de la autorul al cărui drept era mai preferabil în

comparație cu pârâta care a dobândit de la un autor al cărui titlu era lovit de

nulitate absolută.

Soluția a fost dată ca o aplicație a

principiului

nemo plus juris ad allium transferre potest, quam ipse habet

,

reclamanta făcând dovada că autorul său a avut un titlu preferabil.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, prin decizia civilă nr. 98/A din 1 martie 2001 a respins ca

nefondate apelurile declarate în cauză de pârâții Municipiul București și M.I.,

luându-se act de renunțarea intervenientei C.C. la judecarea cererii de apel.

Recursul declarat de pârâta M.I.

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 11 C. proc. civ., cu solicitarea

de a fi respinsă acțiunea reclamantei, critică decizia civilă 98A/2001 a Curții

de Apel București, secția a III-a civilă, pentru următoarele considerente:

a) nu este aplicabil speței

principiul „nimeni nu poate transmite altuia mai multe drepturi decât are el

însuși” de vreme ce înstrăinarea apartamentului în litigiu nu era afectată de

nici-o interdicție.

b) în mod greșit instanțele au

stabilit prin comparare de titluri un drept preferabil pentru intimații reclamanți

de vreme ce recurenta a fost de bună-credință la momentul cumpărării

apartamentului în litigiu, iar reclamanta și intervenienții de rea-credință, de

vreme ce nu au notificat-o pe chiriașă despre intenția lor de revendicare a

acestui apartament.

Criticile nu sunt întemeiate.

Susținerea primă nu poate fi primită

întrucât statul nu a avut un titlu de proprietate legal dobândit în condițiile

art. 644-645 C. civ., de vreme ce actul de donație prin care acesta a devenit

proprietarul acestui imobil, ca urmare a constatării nulității sale absolute

prin sentința civilă nr. 17.555/1998 a Judecătoriei sector 2 București, a fost

desființat cu efect retroactiv, din chiar momentul întocmirii sale, 28

decembrie 1962. Este evident astfel că vânzătorul care s-a dovedit un

non-dominus

a înstrăinat ceea ce nu a avut în proprietate.

Este de asemenea neîntemeiată și

critica cu privire la admisibilitatea operațiunii juridice privind compararea

titlurilor întrucât prezenta cauză se judecă pe dreptul comun, temeiul de drept

al acțiunii introductive de instanță constituindu-l art. 480 și urm. C. civ.

(iar legea specială cu procedura ei specifică Legea nr. 112/1995 sau Legea nr.

10/2001).

În atare situație instanța de

judecată aflându-se în prezenta a două acte de înstrăinare asupra aceluiași

imobil, avea obligația să verifice care este actul preferabil, adică care este

actul care provenind de la un proprietar necontestat, care a intrat în

circuitul civil mai înainte, lucru pe care instanțele l-au făcut în mod

judicios, stabilind că actul de proprietate al soților D. și E.V., respectiv

contractul de vânzare-cumpărare nr. 5416 din 19 decembrie 1951, transcris sub

nr. 4988 din 20 decembrie 1951 este un act autentic de vânzare-cumpărare intrat

în circuitul civil în anul 1951 și necontestat sau desființat vreodată până la

data introducerii acțiunii.

Dimpotrivă, actul de proprietate al

recurentei, adică contractul de vânzare-cumpărare nr. 4701 din 16 iulie 1998

încheiat cu Municipiul București prin SC A. SA, provine de la un vânzător al cărui

titlu a fost desființat cu efect retroactiv, care nu a fost niciodată

proprietar, act care nu a fost transcris sau intabulat în C.F. vreodată.

În raport cu cele expuse

buna-credință a cumpărătorului ulterior este lipsită de semnificație juridică

în cauză, asemenea celorlalte considerații privind notificarea și aplicarea

Legii nr. 112/1995 astfel cum s-a reținut implicit și de instanțele anterioare.

În ceea ce privește invocarea art.

304 pct. 11 C. proc. civ. urmează a se constata că acesta este abrogat.

În consecință, admiterea acțiunii

este urmarea unei corecte aplicări în cauză a dispozițiilor art. 480, art. 481

C. civ. astfel încât recursul pârâtei se va respinge ca nefondat în baza art.

312 alin. (1) C. proc. civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta N.A.M. împotriva deciziei nr. 98/A din 1 martie 2001 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.