ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3219/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 3 martie 2003 reclamanta SC K.U.C. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC M. SA pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să-i restituie o serie de bunuri rămase la sediul pârâtei. Tribunalul București , secția a VI-a comercială, a respins acțiunea ce nefondată. În motivarea soluției date, instanța de fond o reține că din cuprinsul procesului verbal întocmit de executorul judecătoresc rezultă că încăperea a fost eliberată în întregime de către debitoarea constatându-se că nu au rămas bunuri de nici un fel, precum și că „încăperile se prezintă în stare bună cu excepția deteriorărilor efectuate cu demontarea instalațiilor și utilajelor, ori potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.

Or, reclamanta nu a făcut dovada nici a calității sale de proprietar cu privire la bunurile a căror restituire o solicită nici a calității de detentor precar a societății pârâte. Împotriva acestei sentințe a promovat apel reclamanta, criticile vizând modul eronat în care instanța de fond a reținut situația de fapt ce a condus la pronunțarea soluției criticate. Astfel, se susține că instanța a ignorat faptul că pârâta – intimată nu a afirmat că bunurile nu sunt în posesia sa, chiar confirmând că este de acord cu restituirea acestora cu condiția timbrării la valoare. De asemenea, apelanta susține că în mod eronat s-a susținut că trebuia să facă dovada calității de proprietar considerând că acțiunea promovată are caracterul unei acțiuni în revendicare, când în realitate este vorba de o obligație de a face.

Cu ocazia judecării apelului, instanța de control judiciar a apreciat că obiectul cauzei dedus judecății l-a constituit restituirea unor bunuri în valoare de 50.000 dolari S.U.A., deci o cerere cu valoare patrimonială astfel că s-a pus în vedere timbraj corespunzător. Cum apelanta nu s-a conformat dispoziției instanței, s-a făcut aplicațiunea sancțiunii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 146/1997 și s-a anulat apelul ca insuficient timbrat. Cu petiția înregistrată, la data de 2 noiembrie 2004, reclamanta a declarat recurs criticile vizând aspectele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Se susține că în mod eronat a fost anulat apelul, ca insuficient timbrat, atâta timp cât acțiunea promovată are ca obiect obligația de a face, stabilită cu puterea lucrului judecat de către Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 1385 din 26 septembrie 2003, pronunțată urmare recursului declarat împotriva încheierii de suspendare a acțiunii.

Recursul este fondat. Din conținutul acțiunii și a probelor administrate de reclamanta recurentă rezultă fără putință de tăgadă că este o acțiune clară și necesară pentru intrarea în posesia unor bunuri mobile proprietatea reclamantei, acțiune ce are ca obiect obligația „de a face” și nu o acțiune în revendicare în realizarea dreptului, fapt stabilit cu puterea lucrului judecat prin decizia nr. 1385/2003. În mod eronat instanța de apel a obligat reclamanta – apelantă să timbreze calea de atac la valoare taxa de timbru în suma stabilită pentru acțiuni neevaluabilă (obligația de a face) fiind legal achitată conform dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 146/1997. Față de cele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale privind timbrajul fiind îndeplinite condițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel că văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC K.U.C. SRL București, împotriva deciziei nr. 413 din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București , secția a V-a comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea pe fond a apelului, Curții de Apel București , secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 27 mai 2005.