ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5514/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 568 din 9

iunie 2003, Tribunalul București a respins contestația formulată de C.E.C.A.P.P.P.T.,

denumită prescurtat C.A. sau C.I., în contradictoriu cu Primăria municipiului

București.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că, întrucât contestatoarea a făcut dovada că este

una și aceeași persoană cu cea din anul 1905, se încadrează în conceptul de

persoană îndreptățită, în sensul art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Aceasta

însă nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului a cărui

retrocedare în natură o cere, situat în București.

Reține instanța de fond, că la dosar

se află pagina realizată de Centrul de Calcul al C.G.M.B., Direcția Generală,

Juridic, Legislație, Contencios, în care se menționează că același imobil este

revendicat și de numita F.I., iar contestatoarea nu a depus acte de proprietate

cu privire la imobil.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 609 din 19 decembrie 2003, a admis apelul declarat de

contestatoare, a schimbat sentința apelată, a admis contestația și a dispus

anularea dispoziției Primarului general al municipiului București nr. 927 din

10 aprilie 2003.

Instanța de apel a reținut că

hotărârea apelată este dată cu aplicarea greșită a art. 129 alin. (6) C. proc.

civ., deoarece în condițiile în care unitatea deținătoare a respins notificarea

ca inadmisibilă, motivat de faptul că titulara cererii de restituire

(contestatoarea) nu face parte din categoria persoanelor îndreptățite, așa cum

sunt prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanța trebuia să

verifice doar dacă măsura este conformă prevederilor legale, fără să facă

analiza unor probleme de fond care nu au făcut obiectul dispoziției de

respingere.

Reține instanța de apel, că

hotărârea apelată este nelegală, deoarece nu există nici o normă similară

dispozițiilor art. 297 C. proc. civ., care să permită instanței investită cu

judecarea contestației să procedeze la evocarea fondului, dacă notificarea a

fost greșit respinsă ca inadmisibilă și să se substituie unității deținătoare,

ignorând procedura administrativă obligatorie.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta Primăria municipiului București care, invocând art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea atacată este greșită, deoarece în

condițiile în care contestatoarea nu și-a dovedit calitatea de proprietară,

dispoziția contestată este legală.

Arată recurenta că imobilul a fost

revendicat și de F.I., că potrivit art. 20 din Legea nr. 10/2001 calitate

procesuală pasivă are Primarul general al municipiului București și nu

Municipiul București prin Primarul general și că în categoria persoanelor

juridice prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu se include și

contestatoarea.

De asemenea, se susține că

dispoziția nr. 545/2002 emisă de Primarul general este legală în privința

acordării de despăgubiri ce urmează a fi stabilite de Ministerul Finanțelor,

conform art. 36 și art. 37 din Legea nr. 10/2001 și că, potrivit art. 18 lit. d)

din lege, se stabilesc măsuri reparatorii numai în echivalent dacă imobilul a

fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995.

Recursul va fi respins, pentru

următoarele considerente.

Criticile formulate de recurentă fac

posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă dispozițiile acestui

text nu sunt incidente în cauză.

Așa cum corect s-a reținut prin

hotărârea atacată C.E.C.A.P.P.P.T. a formulat contestație împotriva dispoziției

nr. 927 din 10 aprilie 2003, emisă de Primarul general al municipiului

București, dispoziție prin care notificarea formulată de contestatoare a fost

respinsă ca inadmisibilă. Emitentul actului, redând în dispoziția contestată

conținutul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, a reținut că în raport cu

dispozițiile acestei legi, care vizează numai restituirea bunurilor preluate de

la persoane fizice sau juridice de drept privat, titulara notificării nu are

calitatea de persoană îndreptățită la restituire.

Dispoziția contestată nu cuprinde

mențiuni privind dreptul de proprietate al contestatoarei asupra imobilului și alte

condiții prevăzute de lege pentru acordarea de măsuri reparatorii, iar prin

hotărârea atacată s-a dispus anularea ei, fără ca instanța să stabilească

măsurile reparatorii la care ar avea dreptul contestatoarea.

De aceea, susținerea recurentei că

această dispoziție este legală, pentru că intimata-contestatoare nu a depus

nici un act de proprietate asupra imobilului, nu este întemeiată.

Și în declarația de recurs pârâta-recurentă

susține că reclamanta nu se încadrează în categoria persoanelor juridice

prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care dispune „Ministerele,

celelalte instituții publice ale statului sau ale unităților

administrativ-teritoriale, inclusiv cele autonome sau independente, regiile

autonome, companiile, societățile comerciale cu capital de stat, precum și cele

privatizate potrivit legii, nu au calitatea de persoane îndreptățite și nu fac

obiectul prezentei legi”.

Or, prin sentința instanței de fond,

neapelată de pârâtă și prin decizia atacată s-a reținut că intimata, care este

una și aceeași persoană cu cea înființată în anul 1905, se încadrează în

categoria persoanelor juridice de drept privat prevăzute de art. 3 alin. (1)

lit. c) din lege și nu în categoria persoanelor prevăzute de textul invocat de

recurentă.

Susținerea recurentei că Municipiul

București nu are calitate procesuală pasivă este irelevantă, deoarece în

prezenta cauză acțiunea a fost formulată numai în contradictoriu cu

pârâta-recurentă Primăria municipiului București, căreia i-a fost adresată

notificarea.

În declarația de recurs se fac

referiri și la dispoziția nr. 545/2002, precum și la faptul că, potrivit art. 18

lit. d) din Legea nr. 10/2001, se stabilesc măsuri numai prin echivalent dacă

imobilul a fost înstrăinat fostului chiriaș cu respectarea dispozițiilor Legii

nr. 112/1995.

Dispoziția invocată de recurentă nu

a făcut însă obiectul procesului, iar contestatoarei nu i-au fost acordate

măsuri reparatorii nici prin dispoziția contestată și nici prin hotărârea

atacată.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de pârâtă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta

Primăria Municipiului București prin Primarul general împotriva deciziei civile

nr. 609 din 19 decembrie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2005.