ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6730/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele :

La data de 3 februarie 2004, Biroul

executorului judecătoresc M.S. a solicitat Judecătoriei Ploiești să dispună

încuviințarea executării silite a titlului executoriu decizia civilă nr. 720

din 31 iulie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău prin care Primarul

Municipiului Bacău Ploiești a fost obligat față de reclamantul S.I. să

elibereze autorizația de demolare a construcțiilor edificate nelegal de către

B.I. și B.C. pe terenul proprietatea reclamantului în termen de 30 de zile de

la pronunțarea deciziei. Totodată, Primarul Municipiului Ploiești a fost

obligat să-i achite reclamantului câte 500.000 lei pe zi de întârziere până la

executarea deciziei cu titlu de daune cominatorii.

Prin încheierea din Camera de

Consiliu din data de 4 februarie 2004 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a

admis cererea de executare și s-a încuviințat executarea silită a deciziei nr.

720 din 31 iulie 2003 a Curții de Apel Bacău, fiind îndeplinite cerințele art.

373

1

, art. 373-379 C. proc. civ.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel debitorul Primarul Municipiului Ploiești, criticând-o ca fiind

nelegală și netemeinică.

Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă, prin decizia nr. 984 din 1 aprilie 2004 a admis apelul debitorului, a

schimbat în tot încheierea Judecătoriei Ploiești și în fond a respins cererea

de încuviințare a executării silite formulată de creditorul S.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut că s-au încălcat dispozițiile art. 379 alin. (1) C. proc. civ.

deoarece creanța stabilită prin titlul executoriu nu este certă, lichidă și

exigibilă.

Creditorul a solicitat executarea

daunelor cominatorii la care a fost obligat apelantul debitor, or, este

cunoscut că acestea reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului pentru

a-și executa în natură obligația și nu un mijloc de despăgubire a creditorului.

Creditorul S.I. a formulat, în

termenul prevăzut de lege, recurs împotriva deciziei pronunțate de instanța de

apel, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În esență, recurentul susține

următoarele:

- Decizia instanței de apel este

nelegală întrucât judecătoarea V.M. era incompatibilă să soluționeze apelul în

cauză întrucât a mai participat la o judecată între părți soluționată prin

decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curții de Apel Ploiești (art. 304 pct.

5 C. proc. civ.);

- Instanța de apel a făcut o gravă

eroare de judecată și de analiză a esenței procesului deoarece în hotărâre se

referă la o autorizație de înstrăinare în loc de autorizație de demolare a

construcțiilor ridicate nelegal pe terenul său (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.);

- Instanța de apel interpretează

greșit că recurentul nu a depus o cerere prealabilă pentru eliberarea

autorizației.

Mai mult, debitorul nu și-a executat

în termenul de 30 de zile obligația de a elibera autorizația de desființare a

construcțiilor, astfel că recurentul l-a notificat în luna octombrie 2003 pe

Primarul Municipiului Ploiești să execute decizia nr. 720 din 31 iulie 2003 a

Curții de Apel Bacău. Întrucât hotărârea nu a fost executată de debitor,

recurentul a calculat daunele de întârziere până la 20 ianuarie 2004 ce

totalizează 74.000.000 lei cât a specificat în cererea de executare silită.

Consideră că, nelegal, i-a fost

respinsă și excepția de tardivitate a declarării apelului de către creditor.

Recursul declarat este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Într-adevăr magistratul M.V. a făcut parte dintr-un complet

de judecată ce a pronunțat decizia nr. 2686 din 7 septembrie 1999 a Curții de

Apel Ploiești prin care s-a admis recursul declarat de reclamanții B.I. și B.C.

în contradictoriu cu S.I. și chematul în garanție Consiliul Local Ploiești și

au fost casate decizia nr. 180 din 18 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul

Ploiești și sentința civilă nr. 5887 din 29 mai 1998 a Judecătoriei Ploiești cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Ploiești.

Cauza menționată este diferită de

procesul de față care privește încuviințarea executării silite a deciziei nr.

720/2003 pronunțată de Curtea de Apel Bacău.

Ca urmare, magistratul nu era

incompatibil de a participa la judecata apelului declarat de Primarul

Municipiului Ploiești împotriva încheierii judecătoriei prin care s-a

încuviințat cererea de executare silită, nefiind astfel întrunite condițiile

art. 24 alin. (1) C. proc. civ.

Prin cererea de încuviințare a

executării silite, recurentul-creditor a solicitat încuviințarea executării

daunelor cominatorii, calculate în limita sumei de 74.000.000 lei pentru că

debitorul, deși notificat, nu și-a îndeplinit obligația de a elibera

autorizația de desființare a lucrărilor edificate nelegal pe terenul său de

către numiții B.I. și B.C.

Deci, executarea purta asupra

daunelor cominatorii și nu asupra obligației de eliberare a autorizației.

Împrejurarea că în considerentele deciziei se vorbește de o autorizație de

înstrăinare nu are nici o relevanță asupra legalității hotărârii atacate cu

recurs.

În mod judicios, instanța de apel a

considerat că în cauză nu se poate încuviința executarea silită a deciziei nr.

720/2003 a Curții de Apel Bacău, întrucât creanța recurentului nu este certă,

lichidă și exigibilă în înțelesul art. 379 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul-creditor a cerut

executarea daunelor cominatorii la care a fost obligat debitorul prin decizia

civilă nr. 720/2003 a Curții de Apel Bacău.

Este știut că daunele cominatorii

sunt o creație a practicii judiciare și au fost concepute ca un mijloc de

constrângere a debitorului unei „obligații de a face” de a-și executa obligația

în natură, în termenul fixat și au un caracter esențialmente provizoriu. Ele nu

au, în principal, o funcție reparatorie.

După executarea obligației de către

debitor, daunele cominatorii se pot acorda de către instanță prin intervertirea

acestora în daune materiale numai în măsura în care creditorul face dovada că a

suferit un prejudiciu efectiv ca urmare a executării cu întârziere a obligației

În cauza de față, autorizația de

desființare a lucrărilor a fost eliberată de debitor la data de 27 septembrie

2004, iar recurentul-creditor nu a cerut și nici nu a dovedit că a suferit un

prejudiciu efectiv care să ducă la transformarea daunelor cominatorii în daune

materiale cantificabile.

Față de cele ce preced, toate

criticile aduse prin recurs sunt nefondate și nu întrunesc cerințele art. 304

pct. 5, 7, 8, și 9 C. proc. civ.

Ca atare, Curtea, în baza art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de creditorul

S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

creditorul S.I. împotriva deciziei civile nr. 984 din 1 aprilie 2004 a Curții

de Apel Ploiești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 decembrie 2004.