ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4315/2005

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Constată că, prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 23 august 2004 s-a admis cererea formulată de petenta B.A.M. înregistrată sub nr. 37977-37784/2004 la Biroul de Carte funciară al Judecătoriei Brașov, prin care a solicitat notarea apelului formulat de numitul M.G. asupra imobilului înscris în C.F. nr. 25468 Brașov, sub nr. top 8782/1/b/1/74. Împotriva acestei încheieri, petenții au declarat apel care a fost înregistrat la Curtea de Apel Brașov sub nr. 3422/Ap/2004. Prin decizia civilă nr. 1159/Ap/2004 a Curții de Apel Brașov s-a admis excepția de necompetență materială și s-a declinat soluționarea cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

În motivarea deciziei s-a reținut că în urma examinării naturii căi de atac promovate împotriva încheierii pronunțate în data de 23 august 2004, față de dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 41/2004, în mod greșit s-a calificat ca fiind o declarație de apel și nu o plângere, a cărei soluționare este de competența Judecătoriei Brașov. Primind cauza spre soluționare, la Judecătoria Brașov, a fost înregistrată la nr. 286/2005. Prin sentința civilă nr. 794 din 26 ianuarie 2005, a declinat competența de soluționare a apelului la Curtea de Apel Brașov. Față de calificarea dată căii de atac, instanța a constatat că în ceea ce privește competența materială de soluționare sunt incidente art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 și în temeiul cărora se impune declinarea competenței de soluționare la Curtea de Apel Brașov.

Ivindu-se conflictul negativ de competență între o curte de apel și o judecătorie, în temeiul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., coroborat cu art. 22 pct. 3 C. proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului. În aplicarea art. 52 alin. (2) din Legea nr. 7/1996, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 41/2004 și a art. 3 pct. 3 C. proc. civ. astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003 în vigoare la data pronunțării sentinței judecătoriei, instanțele judecătorești s-au pronunțat diferit cu privire la căile de atac la care este supusă încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară și la instanțele cărora la revine competența de a le soluționa.

Astfel, unele instanțe au considerat că încheierile menționate pot fi atacate cu plângere la judecătorie și, apoi, cu apel la tribunal, iar în final cu recurs la curtea de apel. Alte instanțe, însă, s-au pronunțat în sensul că împotriva încheierilor judecătorului de la biroul de carte funciară pot fi exercitate atât calea de atac a apelului, care se judecă de tribunal, cât și a recursului, care se judecă de curtea de apel. Potrivit alin. (2) al art. 52 din Legea nr. 7/1996 astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 41/2004 încheierea dată de judecătorul de la biroul de carte funciară este supusă căilor de atac. Ulterior prin art. I pct. 2 din O.U.G. nr. 41/2004 s-a modificat art. 3 din Legea nr. 7/1996 și s-a înființat Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară care a preluat activitatea imobiliară de la Ministerul Justiției.

De asemenea, s-a modificat prin același act normativ mai sus evocat art. 20, potrivit căruia noua organizare, activitate de publicitate imobiliară este în responsabilitatea unui registrator asimilat consilierului juridic. Acest registrator, în urma modificării dispozițiilor art. 50 și art. 52 din Legea nr. 7/1996, este cel care soluționează cererile în materie prin încheieri de înscriere sau respingere, încheieri ce pot fi atacate cu plângere [art. 52 alin. (2) modificat prin O.U.G. nr. 41/2004], la instanța competentă din circumscripția în care se află imobilul, în cauză, este judecătoria în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ. Este adevărat că încheierea pronunțată în cauza a fost dată la 23 august 2004, sub imperiul Legii nr. 195/2004 și anterior preluării biroului de carte funciară de către OC al Judecătoriei Brașov.

Cu toate acestea nu se pot aplica dispozițiilor art. 52 din Legea nr. 7/1996 în redactarea veche, întrucât regula consacrată în materia normelor procedurale este aceea că sunt de imediată aplicabilitate. Prin urmare, calea de atac a plângerii promovate în temeiul art. 52 alin. (2) în noua reglementare, ca act dat de un organ din afara sistemului judiciar, nu poate fi decât ca o cale ordinară de reformare în cadrul căreia se verifică temeinicia și legalitatea actului jurisdicțional atacat, potrivit normelor de competență generală a instanțelor, respectiv Judecătoria Brașov, în temeiul art. 1 pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Judecătoriei Brașov competența de soluționare a căii de atac formulate de petentul M.G. împotriva încheierii din 23 iunie 2004 a biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria Brașov. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 mai 2005.