ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 566/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea nr. 3/IA/2006 din 12 ianuarie 2006, a dispus printre altele, în baza art. 300 2 , combinat cu art. 160 b C. proc. pen., menținerea măsurii arestării preventive luate față de inculpații F.D. și H.L.

În încheiere, se arată că verificându-se legalitatea se constată, următoarele: Prin sentința penală nr. 228 din 24 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 7696/2003, au fost condamnați inculpatul F.D., la o pedeapsă de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și inculpatul H.L., la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, modificată, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., și art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fiind trimiși în judecată în stare de arest și, verificându-se legalitatea și temeinicia arestării preventive, potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen., se constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun, în continuare, privarea lor de libertate, în cauză, existând probe certe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpaților, ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și că trebuie avută în vedere și împrejurarea că aceștia au fost condamnați pentru săvârșirea unei infracțiuni grave, aceea de trafic ilicit de droguri, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, sens în care, în baza art. 160 b C. proc. pen., se va dispune menținerea arestării preventive a inculpaților.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recursuri inculpații, susținând netemeinicia și nelegalitatea măsurii de menținere a arestării preventive, în raport cu principiul prezumției de nevinovăție, care trebuie să funcționeze până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare și de prevederile art. 5 paragraful 3 din C.E.D.O. Recursurile sunt nefondate. Nici prezumția de nevinovăție și nici prevederile C.E.D.O. nu exced posibilitatea luării și menținerii arestării preventive a unui învinuit sau inculpat atâta timp cât, față de acesta, se dovedește, așa cum este cazul în speță, existența pericolului public ce fundamentează necesitatea unei atari măsuri preventive.

Or, în cauză, așa cum judicios, se motivează, de prima instanță există, neîndoielnic, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri, într-un anume fel, confirmate și de condamnarea inculpaților, la câte 12 ani închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni deosebit de grave, pedepse a căror executare ar putea fi pusă în pericol, prin eventuala revocare a măsurii arestării preventive și lăsarea inculpaților în stare de libertate. Dovedindu-se, astfel, existența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, Curtea va trebui să privească recursurile inculpaților, ca nefondate, și să le respingă, ca atare, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., menținând astfel, hotărârea atacată. Văzând și reglementarea plății cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariilor de avocați, pentru apărările din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații F.D. și H.L. împotriva încheierii nr. 3/ IA din 12 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. 4102/P/2005. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de câte 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2006.