ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3813/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelurilor declarate de inculpații V.I. și V.Z. împotriva sentinței penale nr. 124/ P din 14 aprilie 2005 a Tribunalului Bihor, la termenul din 7 iunie 2005 a pus în discuția părților legalitatea luării măsurii arestării preventive față de ambii inculpați. Prin încheierea nr. 31/I/A din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. 2492/P/2005, instanța admițând cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului inculpat V.I. a fixat un nou termen pentru judecarea apelului la 28 iunie 2005. De asemenea, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b C. proc.

pen., s-a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea inculpaților subzistă și în prezent, impunându-se în continuare privarea de libertate a acestora și pe cale de consecință a dispus menținerea măsurii arestării preventive față de ambii inculpați. Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, inculpatul V.I., în termen legal a formulat recurs solicitând casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea sa de îndată în libertate întrucât în mod constant a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei ce i se impută. Verificând încheierea atacată potrivit dispozițiilor art. 385 14 C. proc. pen., pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din actele dosarului, prin sentința penală nr. 124/ P din 14 aprilie 2005, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul V.I., în baza art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., deducându-i, în baza art. 88 C. pen., perioada reținerii și arestului preventiv de la 9 octombrie 2004 la zi. În speță, sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc.

pen., inclusiv condiția pericolului concret pentru ordinea publică, fiind evident că lăsarea în libertate a inculpatului în condițiile faptei ce i se impută, a persoanei acestuia (recidivist postexecutoriu), a naturii și gravității infracțiunii săvârșite de acesta (pe timpul nopții și prin amenințarea cu o sticlă spartă intenționat pentru a fi mai convingător), ar putea trezi opiniei publice un puternic sentiment de insecuritate socială. Toate susținerile potrivit cărora inculpatul este nevinovat nu pot fi valorificate decât la momentul cercetării judecătorești și numai în contextul administrării unui material probator concludent care să confirme aspectele invocate. În raport cu cele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menținând ca legală și temeinică încheierea atacată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a-l obliga pe recurentul inculpat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii nr. 31/I/ A din 7 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. 2492/P/2005. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2005.