ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3813/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Oradea, secția

penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea apelurilor

declarate de inculpații

V.I.

și V.Z. împotriva sentinței penale nr. 124/ P din 14 aprilie

2005 a Tribunalului Bihor, la termenul din 7 iunie 2005 a pus în discuția

părților legalitatea luării măsurii arestării preventive față de ambii

inculpați.

Prin încheierea nr. 31/I/A

din aceeași dată, pronunțată în dosarul nr. 2492/P/2005, instanța admițând

cererea de amânare formulată de apărătorul apelantului inculpat V.I. a fixat un

nou termen pentru judecarea apelului la 28 iunie 2005. De asemenea, în baza

art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen., s-a

constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea

inculpaților subzistă și în prezent, impunându-se în continuare privarea de

libertate a acestora și pe cale de consecință a dispus menținerea măsurii

arestării preventive față de ambii inculpați.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, inculpatul V.I., în termen legal a formulat recurs solicitând

casarea încheierii atacate și, pe fond, punerea sa de îndată în libertate

întrucât în mod constant a susținut că nu este vinovat de săvârșirea faptei ce

i se impută.

Verificând încheierea

atacată potrivit dispozițiilor art. 385

14

C. proc. pen., pe baza

lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat.

Așa cum rezultă din actele

dosarului, prin sentința penală nr. 124/ P din 14 aprilie 2005, Tribunalul

Bihor l-a condamnat pe inculpatul V.I., în baza art. 26 C. pen., raportat la

art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare,

cu aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen., deducându-i, în baza

art. 88 C. pen., perioada reținerii și arestului preventiv de la 9 octombrie

2004 la zi.

În speță, sunt îndeplinite

condițiile impuse de art. 148 lit. h) C. proc. pen., inclusiv condiția

pericolului concret pentru ordinea publică, fiind evident că lăsarea în

libertate a inculpatului în condițiile faptei ce i se impută, a persoanei

acestuia (recidivist postexecutoriu), a naturii și gravității infracțiunii

săvârșite de acesta (pe timpul nopții și prin amenințarea cu o sticlă spartă

intenționat pentru a fi mai convingător), ar putea trezi opiniei publice un

puternic sentiment de insecuritate socială.

Toate susținerile potrivit

cărora inculpatul este nevinovat nu pot fi valorificate decât la momentul

cercetării judecătorești și numai în contextul administrării unui material

probator concludent care să confirme aspectele invocate.

În raport cu cele arătate,

Curtea, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

va respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat, menținând ca legală și

temeinică încheierea atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a-l obliga pe

recurentul inculpat și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva încheierii nr. 31/I/ A din 7

iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze

cu minori, în dosarul nr. 2492/P/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 20 iunie 2005.