ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 513/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În baza art. 409 și 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza 1 C. proc. pen., procurorul general

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat

recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21 mai 2004 a Curții

de Apel Oradea pentru motivul că instanța de recurs a pronunțat o hotărâre

contrară legii, dispunând respingerea propunerii de arestare preventivă a

inculpatului B.Z.

Tribunalul Bihor, prin

încheierea nr. 41 din 19 mai 2004, a admis cererea formulată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor, privind pe inculpatul B.Z. și a dispus arestarea

preventivă a acestuia pe o durată de 29 zile.

În fapt, s-a reținut că, în

cursul lunii mai 2004, inculpatul a depozitat în mai multe rânduri la

domiciliul său, diferite cantități de motorină sustrasă de către V.I.T. și alți

inculpați din vagoanele cisternă staționate în Gara C.F.R. Oradea – Est Triaj.

De asemenea, s-a constatat

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h)

C. proc. pen., în sensul că pentru infracțiunea comisă de inculpat legea

prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea

sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, măsura

arestării preventive fiind necesară pentru buna desfășurare în continuare a

procesului penal.

Urmare exercitării

recursului declarat de inculpatul B.Z., Curtea de Apel Oradea, prin decizia

penală nr. 341 din 21 mai 2004, a dispus admiterea acestuia în conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a casat

încheierea recurată și rejudecând cauza, a respins propunerea de arestare

preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Se reține, în esență, în

considerentele deciziei că instanța a fost nelegal sesizată, depășindu-și

competența funcțională, întrucât nu putea dispune arestarea inculpatului pe o

durată de 29 zile ci doar a învinuitului pe o durată care nu poate depăși 10

zile, potrivit dispozițiilor art. 468 alin. (1) C. proc. pen.

Ordonanța de punere în

mișcare a acțiunii penale, prin care recurentului i s-a schimbat calitatea din

învinuit în inculpat este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.

468 alin. (8) C. proc. pen., potrivit cu care, punerea în mișcare a acțiunii

penale se face prin rechizitoriu.

În speță, nu s-a trecut de

la procedura flagrantă la cea obișnuită, deoarece ordonanța de punere în

mișcare a acțiunii penale a fost dată la data de 19 mai 2004, anterior

sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului. Ori,

transformarea procedurii flagrante într-una obișnuită poate avea loc, potrivit

dispozițiilor art. 468 alin. (3) C. proc. pen., numai în situația în care

procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data

emiterii ordonanței de reținere, dată la care recurentul trebuia să aibă

calitatea de învinuit și nu de inculpat.

În consecință, s-a

concluzionat că au fost încălcate dispozițiile art. 468 C. proc. pen., care

reglementează în mod strict procedura lipsirii de libertate a învinuitului în

cazurile în care se aplică dispozițiile privind procedura flagrantă, astfel cum

sunt prevăzute în art. 11

1

din Legea nr. 456/2001, care precizează

că infracțiunile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc și se

judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen.

Prin recursul în anulare,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție a solicitat casarea deciziei și menținerea ca legală și temeinică a

încheierii nr. 41 din 19 mai 2004, pronunțată de Tribunalul Bihor.

S-a susținut că, instanța de

recurs a reținut greșit că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 468

alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind punerea în mișcare a acțiunii penale

prin rechizitoriu și că nu se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului

pe durata de 29 zile, contrar textului art. 468 din același cod, care prevede

expres că procurorul poate solicita judecătorului arestarea învinuitului care

nu poate depăși 10 zile, deoarece acestea nu erau aplicabile în cauză.

Examinând recursul în

anulare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este fondat,

pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art.

466 C. proc. pen., infracțiunile flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea

mai mare de 3 luni și de cel mult 5 ani, precum și formele agravate ale acestor

infracțiuni, săvârșite în municipii sau orașe, în mijloace de transport în

comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparțin

unităților arătate, precum și orice loc aglomerat, se urmăresc și se judecă

potrivit dispozițiilor prevăzute în acest capitol, care se completează cu

dispozițiile din prezentul cod.

În cazul infracțiunilor

flagrante, legea a prevăzut o simplificare a desfășurării urmăririi penale, iar

în ceea ce privesc măsurile de prevenție, potrivit art. 468 C. proc. pen.,

reținerea învinuitului este obligatorie.

Prin intrarea în vigoare a

Legii nr. 456/2001 art. 2

1

, a completat prevederile art. 466 C.

proc. pen., în sensul că și infracțiunile prevăzute de art. 209 alin. (3) C.

pen., se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art.

479 C. proc. pen.

Ulterior, însă, prin art.

213 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de

procedură penală și a unor legi speciale, a fost modificat din nou art. 466 C.

proc. pen., având următorul conținut: „Infracțiunile flagrante pedepsite prin

lege cu închisoarea mai mare de un an și de cel mult 12 ani, precum și formele

agravate ale acestor infracțiuni, săvârșite în municipii și orașe, în mijloace

de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar

dacă nu aparțin unităților teritoriale arătate mai sus, precum și în orice alt

loc aglomerat, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute în

acest capitol, care se completează cu dispozițiile din prezentul cod.”

Analizând succesiunea în

timp a legilor, se constată că, prin Legea nr. 281/2003 au fost abrogate

prevederile art. 11

1

din Legea nr. 456/2001 care prevedeau

obligativitatea urmăririi și

judecării infracțiunilor

prevăzute de art. 209 alin. (3) C. pen., potrivit dispozițiilor referitoare la

procedura de urgență.

În cauza supusă analizei se

constată că fapta reținută în sarcina inculpatului B.Z. a fost săvârșită în

cursul lunii mai 2004, încadrarea juridică dată fiind cea prevăzută de art. 26

C. pen., raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și

alin. (3) lit. a) C. pen., deci, după intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003.

Pe cale de consecință, nu ne

aflăm în prezența procedurii urgente care ar fi atras anumite particularități

și în ceea ce privește luarea măsurilor de prevenție ci în prezența procedurii

obișnuite.

Prin urmare, hotărârea

pronunțată de instanța de recurs este nelegală, în cauză dispunându-se

arestarea inculpatului în cadrul procedurii obișnuite cu analizarea prealabilă

a îndeplinirii condițiilor legale și a criteriilor prevăzute de art. 136 alin.

ultim C. proc. pen.

Pentru aceste considerente,

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21 mai

2004 a Curții de Apel Oradea, urmează a fi admis, casându-se decizia și

menținându-se ca legală și temeinică încheierea nr. 41 din 19 mai 2004 a

Tribunalului Bihor, prin care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului

B.Z.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 341/ R din 21

mai 2004 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul B.Z.

Casează decizia penală

sus-menționată și menține ca temeinică și legală încheierea nr. 41 din 19 mai

2004 a Tribunalului Bihor.

Onorariul pentru apărarea

din oficiu a inculpatului, în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 ianuarie 2005.