ÎCCJ, decizie (scj.ro #84357)

Procedura privind urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante. Furt calificat prevăzut în art. 209 alin. (3) C. pen. Aplicabilitatea procedurii Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Partea specială. Proceduri speciale. Urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante Indice alfabetic : Drept procesual penal - urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante - furt calificat C. pen., art. 209 alin. (3) C. proc. pen ., art. 466 - 479 Legea nr. 456/2001, art. II 1 Urmărirea și judecarea infracțiunilor de furt calificat prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen. potrivit procedurii prevăzute în art. 467-479 C. proc. pen. nu este obligatorie, deoarece art. II 1 din Legea nr. 456/2001, în care se prevedea că aceste infracțiuni se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite în art. 467-479 C. proc.

pen., a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, care a modificat art. 466 C. proc. pen. referitor la cazurile de aplicare a procedurii speciale privind urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 513 din 24 ianuarie 2005 Prin încheierea nr. 41 din 19 mai 2004, Tribunalul Bihor a dispus arestarea preventivă a inculpatului B.Z. pe o durată de 29 de zile. Instanța a reținut că, în cursul lunii mai 2004, inculpatul a depozitat în mai multe rânduri la domiciliul său diferite cantități de motorină sustrasă de către V.I. și alți inculpați din vagoanele cisternă staționate în gară și a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc.

pen., în sensul că pentru infracțiunea săvârșită de inculpat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Prin decizia penală nr. 341 din 21 mai 2004, Curtea de Apel Oradea a admis recursul inculpatului, a casat încheierea și, rejudecând cauza, a respins propunerea de arestare preventivă. Instanța de recurs a reținut că prima instanță nu putea dispune arestarea inculpatului pe o durată de 29 de zile, ci doar arestarea învinuitului pe o durată care nu poate depăși 10 zile, potrivit prevederilor art. 468 alin. (1) C. proc. pen. În speță nu s-a trecut de la procedura flagrantă la cea obișnuită, întrucât ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale a fost dată la 19 mai 2004, anterior sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului.

Or, transformarea procedurii flagrante într-una obișnuită poate avea loc, potrivit prevederilor art. 468 alin. (3) C. proc. pen., numai în situația în care procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de reținere, dată la care recurentul trebuie să aibă calitatea de învinuit, iar nu de inculpat. În consecință, au fost încălcate prevederile art. 468 C. proc. pen. care reglementează procedura lipsirii de libertate a învinuitului în cazurile în care se aplică dispozițiile privind urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante, cum este cazul prevăzut în art. II 1 din Legea nr. 456/2001 potrivit căruia infracțiunile prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen.

se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite în art. 467 - 479 C. proc. pen. Recursul în anulare declarat în cauză, prin care s-a cerut casarea deciziei curții de apel și menținerea încheierii nr. 41 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bihor, este fondat. Potrivit prevederilor art. 466 C. proc. pen., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, infracțiunile flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea mai mare de 3 luni și de cel mult 5 ani, precum și formele agravate ale acestor infracțiuni, săvârșite în municipii sau orașe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparțin unităților teritoriale arătate mai sus, precum și în orice loc aglomerat, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute în acest capitol, care se completează cu dispozițiile din prezentul cod.

În cazul infracțiunilor flagrante legea a prevăzut o simplificare a desfășurării urmăririi penale, iar în ceea ce privește măsurile preventive, potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. pen., reținerea învinuitului este obligatorie. Art. II 1 din Legea nr. 456/2001 a completat prevederile art.466 C. proc. pen., în sensul că și infracțiunile prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen. se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite în art. 467 - 479 C. proc. pen. Ulterior, prin Legea nr. 281/2003, art. 466 C. proc. pen.

a fost modificat, având următorul conținut: infracțiunile flagrante pedepsite prin lege cu închisoarea mai mare de un an și de cel mult 12 ani, precum și formele agravate ale acestor infracțiuni, săvârșite în municipii și orașe, în mijloace de transport în comun, bâlciuri, târguri, porturi, aeroporturi sau gări, chiar dacă nu aparțin unităților teritoriale arătate mai sus, precum și în orice alt loc aglomerat, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor prevăzute în acest capitol, care se completează cu dispozițiile din prezentul cod. Examinând succesiunea în timp a legilor rezultă că prin Legea nr. 281/2003 au fost abrogate prevederile art. II 1 din Legea nr. 456/2001 care prevedeau obligativitatea urmăririi și judecării infracțiunilor prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen.

potrivit dispozițiilor referitoare la urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante. În cauză, se constată că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită în mai 2004, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 281/2003, încadrarea juridică dată faptei fiind cea prevăzută în art. 26 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și g) și alin. (3) lit. a) din același cod. Ca atare, nu ne aflăm în prezența procedurii urgente care ar fi atras anumite particularități și în ceea ce privește luarea măsurilor preventive, ci în prezența procedurii obișnuite. Prin urmare, hotărârea pronunțată de instanța de recurs este nelegală, în cauză dispunându-se arestarea inculpatului în cadrul procedurii obișnuite, cu examinarea prealabilă a îndeplinirii condițiilor legale.

În consecință, recursul în anulare a fost admis, decizia curții de apel a fost casată și s-a dispus menținerea încheierii nr. 41 din 19 mai 2004 a Tribunalului Bihor.