ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2005

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: În baza art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 1 teza 1 C. proc. pen., Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei penale nr. 342/ R din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, motivat de faptul că decizia este contrară legii sub aspectul respingerii propunerii de arestare preventivă. Se susține în esență că instanța de recurs a reținut greșit că nu s-a respectat procedura prevăzută de art. 468 alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind punerea în mișcare a acțiunii penale prin rechizitoriu și că nu se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului pe durata de 29 zile, contrar textului art. 468 C. proc.

pen., care prevede expres că procurorul poate solicita judecătorului arestarea învinuitului care nu poate depăși 10 zile, deoarece acestea nu erau aplicabile în cauză. Examinând cauza, se constată că recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Tribunalul Bihor, prin încheierea nr. 42 din 19 mai 2004, a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor privind pe inculpatul: - M.G. și a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile. S-a reținut că, în cursul lunii mai 2004, a depozitat în mai multe rânduri la domiciliul socrilor săi, diferite cantități de motorină sustrasă de către V.I.T. și alți coinculpați din vagoanele cisternă staționate în gara CFR Oradea Est – Triaj.

Curtea de Apel Oradea a admis recursul declarat de inculpat și a respins propunerea de arestare preventivă. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că nu a fost respectată procedura reglementată în mod expres de art. 468 alin. (2) și (3) C. proc. pen., care prevede că acțiunea penală se pune în mișcare prin rechizitoriu și doar dacă procurorul nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de reținere se aplică dispozițiile art. 146 și următoarele din același cod. De asemenea, a mai reținut că s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 29 de zile contrar dispozițiilor art. 468 alin. (1) și (3) C. proc. pen., potrivit cărora, procurorul poate solicita arestarea preventivă a învinuitului, care nu poate depăși 10 zile, și doar în cazul în care nu a dispus trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de reținere se aplică dispozițiile art. 146 și următoarele din același cod.

În consecință, s-a concluzionat că au fost încălcate dispozițiile art. 468 C. proc. pen., care reglementează în mod strict procedura lipsirii de libertate a învinuitului în cazurile în care se aplică dispozițiile privind procedura flagrantă, astfel cum sunt prevăzute în art. II 1 din Legea nr. 456/2001, care precizează că infracțiunile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen. Hotărârea instanței de recurs de respingere a propunerii de arestare preventivă este legală și temeinică însă, pentru alte considerente decât cele reținute în motivare. Aceasta, întrucât, într-adevăr prin art. II 1 din Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală s-a stabilit că infracțiunile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen., însă ulterior, prin art. 213 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi speciale, art. 466 a fost modificat, fiind abrogate implicit prevederile art. II 1 din Legea nr. 456/2001, ce prevedeau obligativitatea urmăririi și judecării infracțiunii prevăzute în art. 209 alin. (3) potrivit dispozițiilor referitoare la procedura de urgență. Așa fiind, având în vedere că infracțiunea de furt calificat pentru care este cercetat inculpatul a fost săvârșită în cursul lunii mai 2004, rezultă că nu mai erau aplicabile în cauză dispozițiile speciale referitoare la urmărirea și judecarea unor infracțiuni flagrante.

Însă, verificând actele și lucrările dosarului se constată că hotărârea este temeinică și legală pentru alte considerente. Temeiul arestării inculpatului M.G. a fost acela că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că, în cursul lunii mai 2004, a depozitat în mod repetat la domiciliul socrilor săi, motorină sustrasă din vagoanele C.F.R. de către inculpatul V.I.T. și alți participanți. S-a motivat că pentru infracțiunea comisă de inculpat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate, în acest moment ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestului preventiv fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru a se realiza cerința înscrisă în textul mai sus citat este necesară existența cumulativă a celor două condiții, respectiv cea referitoare la pedeapsă cât și cea referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică. Instanța care a luat măsura arestării preventive, referindu-se la existența unor probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, nu a precizat în ce ar consta acele probe certe și în ce ar consta pericolul concret. Or, știut fiind că starea de arest este una de excepție, ea putând fi luată doar în cazuri excepționale și observând că nu se poate reține o stare de primejdie ce ar putea fi creată de inculpat având în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia (zugrav, tânăr, fără antecedente penale), Curtea apreciază că procesul penal se poate desfășura în condiții normale cu inculpatul în stare de libertate.

Așa fiind, hotărârea instanței de recurs fiind legală și temeinică sub acest aspect, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 342 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 342 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.G. Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 ianuarie 2005.