ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 258/2005

Asupra recursului în anulare

de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

În baza art. 409 și art. 410

alin. (1) partea I pct. 7

1

teza 1 C. proc. pen., Procurorul General

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare

împotriva deciziei penale nr. 342/ R din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea,

motivat de faptul că decizia este contrară legii sub aspectul respingerii

propunerii de arestare preventivă.

Se susține în esență că

instanța de recurs a reținut greșit că nu s-a respectat procedura prevăzută de

art. 468 alin. (2) și (3) C. proc. pen., privind punerea în mișcare a acțiunii

penale prin rechizitoriu și că nu se putea dispune arestarea preventivă a

inculpatului pe durata de 29 zile, contrar textului art. 468 C. proc. pen.,

care prevede expres că procurorul poate solicita judecătorului arestarea

învinuitului care nu poate depăși 10 zile, deoarece acestea nu erau aplicabile

în cauză.

Examinând cauza, se constată

că recursul în anulare este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Tribunalul Bihor, prin

încheierea nr. 42 din 19 mai 2004, a admis cererea formulată de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bihor privind pe inculpatul:

- M.G. și a dispus arestarea

preventivă a acestuia pe o durată de 29 de zile.

S-a reținut că, în cursul

lunii mai 2004, a depozitat în mai multe rânduri la domiciliul socrilor săi,

diferite cantități de motorină sustrasă de către V.I.T. și alți coinculpați din

vagoanele cisternă staționate în gara CFR Oradea Est – Triaj.

Curtea de Apel Oradea a

admis recursul declarat de inculpat și a respins propunerea de arestare

preventivă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a apreciat că nu a fost respectată procedura reglementată în

mod expres de art. 468 alin. (2) și (3) C. proc. pen., care prevede că acțiunea

penală se pune în mișcare prin rechizitoriu și doar dacă procurorul nu a dispus

trimiterea în judecată în termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de

reținere se aplică dispozițiile art. 146 și următoarele din același cod.

De asemenea, a mai reținut

că s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe 29 de zile contrar

dispozițiilor art. 468 alin. (1) și (3) C. proc. pen., potrivit cărora,

procurorul poate solicita arestarea preventivă a învinuitului, care nu poate

depăși 10 zile, și doar în cazul în care nu a dispus trimiterea în judecată în

termen de 3 zile de la data emiterii ordonanței de reținere se aplică

dispozițiile art. 146 și următoarele din același cod.

În consecință, s-a

concluzionat că au fost încălcate dispozițiile art. 468 C. proc. pen., care

reglementează în mod strict procedura lipsirii de libertate a învinuitului în

cazurile în care se aplică dispozițiile privind procedura flagrantă, astfel cum

sunt prevăzute în art. II

1

din Legea nr. 456/2001, care precizează

că infracțiunile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. pen., se urmăresc și se

judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 – art. 479 C. proc. pen.

Hotărârea instanței de

recurs de respingere a propunerii de arestare preventivă este legală și

temeinică însă, pentru alte considerente decât cele reținute în motivare.

Aceasta, întrucât, într-adevăr

prin art. II

1

din Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr.

207/2000 privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de

procedură penală s-a stabilit că infracțiunile prevăzute la art. 209 alin. (3)

C. pen., se urmăresc și se judecă potrivit procedurii stabilite la art. 467 –

art. 479 C. proc. pen., însă ulterior, prin art. 213 din Legea nr. 281/2003

privind modificarea și completarea Codului de procedură penală și a unor legi

speciale, art. 466 a fost modificat, fiind abrogate implicit prevederile art.

II

1

din Legea nr. 456/2001, ce prevedeau obligativitatea urmăririi

și judecării infracțiunii prevăzute în art. 209 alin. (3) potrivit

dispozițiilor referitoare la procedura de urgență.

Așa fiind, având în vedere

că infracțiunea de furt calificat pentru care este cercetat inculpatul a fost

săvârșită în cursul lunii mai 2004, rezultă că nu mai erau aplicabile în cauză

dispozițiile speciale referitoare la urmărirea și judecarea unor infracțiuni

flagrante.

Însă, verificând actele și

lucrările dosarului se constată că hotărârea este temeinică și legală pentru

alte considerente.

Temeiul arestării

inculpatului M.G. a fost acela că în cauză sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. h) C. proc. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatului

că, în cursul lunii mai 2004, a depozitat în mod repetat la domiciliul socrilor

săi, motorină sustrasă din vagoanele C.F.R. de către inculpatul V.I.T. și alți

participanți.

S-a motivat că pentru

infracțiunea comisă de inculpat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4

ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate, în acest moment ar

prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestului preventiv

fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Pentru a se realiza cerința

înscrisă în textul mai sus citat este necesară existența cumulativă a celor

două condiții, respectiv cea referitoare la pedeapsă cât și cea referitoare la

pericolul concret pentru ordinea publică.

Instanța care a luat măsura

arestării preventive, referindu-se la existența unor probe certe că lăsarea în

libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică,

nu a precizat în ce ar consta acele probe certe și în ce ar consta pericolul

concret.

Or, știut fiind că starea de

arest este una de excepție, ea putând fi luată doar în cazuri excepționale și

observând că nu se poate reține o stare de primejdie ce ar putea fi creată de

inculpat având în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia (zugrav,

tânăr, fără antecedente penale), Curtea apreciază că procesul penal se poate

desfășura în condiții normale cu inculpatul în stare de libertate.

Așa fiind, hotărârea

instanței de recurs fiind legală și temeinică sub acest aspect, urmează a se

respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei

penale nr. 342 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei penale nr. 342

din 21 mai 2004 a Curții de Apel Oradea, privind pe inculpatul M.G.

Onorariul de avocat pentru

apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 ianuarie 2005.