ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 din 23

februarie 2006, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul L.N., la pedeapsa

de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

De asemenea, s-a aplicat acestui

inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a), b), c) și e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.

S-a dedus din pedeapsa principală

aplicată aceluiași inculpat perioada prevenției de la 10 septembrie 2005 la zi

și s-a menținut măsura arestării preventive.

În baza art. 116 C. pen., aceeași

instanță i-a aplicat și măsura interzicerii de a se afla în municipiul Brașov

pe o durată de 3 ani.

Totodată, inculpatul a fost obligat

să plătească părții civile C.D. suma de 350 lei RON cu titlu de despăgubiri

civile, iar statului suma de 520 lei RON cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că, în ziua de 9 septembrie 2005, în jurul orelor 12,00,

aflându-se pe b-dul Iuliu Maniu din orașul Brașov, inculpatul, zgâriind-o cu

unghiile pe mână, pentru că a opus rezistență, a reușit să sustragă o bancnotă

de 100 Euro din mâna părții civile C.D.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

Reprezentantul parchetului a

criticat soluția pronunțată pentru nelegalitate, întrucât nu s-au aplicat

dispozițiile art. 61 C. pen., cu privire la restul rămas neexecutat de 516 zile

din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr.

321/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, din care acesta s-a liberat

condiționat, la data de 23 noiembrie 2004, noua infracțiune fiind săvârșită mai

înainte de considerarea ca executată a duratei pedepsei anterioare.

Apelantul inculpat a solicitat admiterea

apelului și reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 111/ Ap din 12 aprilie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței sus-menționate, pe care a

desființat-o cu privire la neaplicarea art. 61 C. pen. și, rejudecând în aceste

limite:

În baza art. 61 C. pen., a revocat

liberarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată

inculpatului L.N. prin sentința penală nr. 321 din 18 martie 2002 a

Judecătoriei Miercurea Ciuc și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat,

de 516 zile închisoare, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunând ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

A dedus în continuare prevenția

inculpatului de la data de 23 februarie 2006 la zi și a menținut arestarea

preventivă a acestuia.

Prin aceeași decizie instanța de

control judiciar a respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași

sentințe și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

Totodată l-a obligat pe inculpat să

plătească statului suma de 140 lei RON cheltuieli judiciare, inclusiv a

onorariului pentru apărătorul din oficiu.

Pentru a dispune astfel, instanța de

control judiciar a constatat că, deși prima instanță a reținut corect starea de

fapt, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei săvârșite și stabilind o

justă individualizare judiciară a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale

prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., totuși a omis să aplice prevederile art.

61 C. pen., întrucât corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 37 lit. a)

C. pen. S-a constatat că infracțiunea săvârșită de inculpat în prezenta cauză (la

data de 9 septembrie 2005) constituie al doilea termen al recidivei, întrucât a

fost comisă în intervalul de timp de la liberarea condiționată din executarea

pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 321 din 18

martie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, și până la împlinirea duratei

pedepsei aplicate, rămânând un rest neexecutat de 516 zile închisoare.

S-a mai apreciat de către instanța

de apel că în speță se impune revocarea liberării condiționate și contopirea

restului de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză,

în condițiile art. 61 C. pen., urmând a se aplica pedeapsa cea mai grea,

îndestulătoare pentru atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Fiind nemulțumit de decizia

pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, intemeindu-l pe

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., și a solicitat reducerea

pedepsei aplicate sub limita celei stabilite de instanța de fond și menținută

de instanța de apel.

Recursul formulat de inculpat este

nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că

ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit

vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în

cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speță, pedeapsa rezultantă de 7

ani închisoare (fără stabilirea unui spor de contopire), aplicată de instanța

de control judiciar inculpatului L.N., urmare a contopirii cu restul rămas

neexecutat de 516 zile (din pedeapsa stabilită conform sentinței penale nr. 321

din 18 martie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc), este aptă să atingă scopul

preventiv și educativ, întrucât această instanță a ținut cont de atitudinea acestuia,

care a recunoscut și regretat fapta comisă atât în faza de urmărire penală cât

și în faza cercetării judecătorești, dar și de împrejurarea că inculpatul a mai

avut anterior și alte conflicte cu legea penală, demonstrând perseverență în

domeniul infracțional.

Înalta Curte constată că în cauză

instanța de control judiciar a procedat corect atunci când, reținând incidența

dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., a dat eficiență, în mod justificat,

dispozițiilor art. 61 C. pen., cu privire la contopirea restului de pedeapsă

rămas neexecutat din pedeapsa aplicată conform sentinței penale nr. 321/2002 a

Judecătoriei Miercurea Ciuc cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză (cea de 7

ani închisoare), îndreptând omisiunea primei instanțe și modificând în aceste

limite sentința pronunțată în fond.

Pentru aceste motive, Înalta Curte

constată ca o nouă individualizare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului

nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia.

Față de cele menționate mai sus,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 111/ Ap din 12 aprilie 2006

pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

Potrivit art. 385

17

alin.

(4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va

deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării

preventive de la 10 septembrie 2005 la 5 iunie 2006.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 111/ Ap din 12 aprilie

2006 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie

2005 la 5 iunie 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat

din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

iunie 2006.