ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3580/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 97 din 23 februarie 2006, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe inculpatul L.N., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. De asemenea, s-a aplicat acestui inculpat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b), c) și e) C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 C. pen. S-a dedus din pedeapsa principală aplicată aceluiași inculpat perioada prevenției de la 10 septembrie 2005 la zi și s-a menținut măsura arestării preventive. În baza art. 116 C. pen., aceeași instanță i-a aplicat și măsura interzicerii de a se afla în municipiul Brașov pe o durată de 3 ani.

Totodată, inculpatul a fost obligat să plătească părții civile C.D. suma de 350 lei RON cu titlu de despăgubiri civile, iar statului suma de 520 lei RON cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, în ziua de 9 septembrie 2005, în jurul orelor 12,00, aflându-se pe b-dul Iuliu Maniu din orașul Brașov, inculpatul, zgâriind-o cu unghiile pe mână, pentru că a opus rezistență, a reușit să sustragă o bancnotă de 100 Euro din mâna părții civile C.D. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul.

Reprezentantul parchetului a criticat soluția pronunțată pentru nelegalitate, întrucât nu s-au aplicat dispozițiile art. 61 C. pen., cu privire la restul rămas neexecutat de 516 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 321/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, din care acesta s-a liberat condiționat, la data de 23 noiembrie 2004, noua infracțiune fiind săvârșită mai înainte de considerarea ca executată a duratei pedepsei anterioare. Apelantul inculpat a solicitat admiterea apelului și reducerea pedepsei către minimul special prevăzut de lege. Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 111/ Ap din 12 aprilie 2006, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov împotriva sentinței sus-menționate, pe care a desființat-o cu privire la neaplicarea art. 61 C. pen.

și, rejudecând în aceste limite: În baza art. 61 C. pen., a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului L.N. prin sentința penală nr. 321 din 18 martie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc și a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat, de 516 zile închisoare, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, dispunând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. A dedus în continuare prevenția inculpatului de la data de 23 februarie 2006 la zi și a menținut arestarea preventivă a acestuia. Prin aceeași decizie instanța de control judiciar a respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiași sentințe și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii.

Totodată l-a obligat pe inculpat să plătească statului suma de 140 lei RON cheltuieli judiciare, inclusiv a onorariului pentru apărătorul din oficiu. Pentru a dispune astfel, instanța de control judiciar a constatat că, deși prima instanță a reținut corect starea de fapt, dând încadrarea juridică corespunzătoare faptei săvârșite și stabilind o justă individualizare judiciară a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de dispozițiile art. 72 C. pen., totuși a omis să aplice prevederile art. 61 C. pen., întrucât corect s-a reținut incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea săvârșită de inculpat în prezenta cauză (la data de 9 septembrie 2005) constituie al doilea termen al recidivei, întrucât a fost comisă în intervalul de timp de la liberarea condiționată din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 321 din 18 martie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, și până la împlinirea duratei pedepsei aplicate, rămânând un rest neexecutat de 516 zile închisoare. S-a mai apreciat de către instanța de apel că în speță se impune revocarea liberării condiționate și contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză, în condițiile art. 61 C. pen., urmând a se aplica pedeapsa cea mai grea, îndestulătoare pentru atingerea scopului prevăzut în art. 52 C. pen.

Fiind nemulțumit de decizia pronunțată, inculpatul, în termen legal, a declarat recurs, intemeindu-l pe dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., și a solicitat reducerea pedepsei aplicate sub limita celei stabilite de instanța de fond și menținută de instanța de apel. Recursul formulat de inculpat este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând motivul de recurs invocat, cât și din oficiu, ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că ambele instanțe au reținut în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

În speță, pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare (fără stabilirea unui spor de contopire), aplicată de instanța de control judiciar inculpatului L.N., urmare a contopirii cu restul rămas neexecutat de 516 zile (din pedeapsa stabilită conform sentinței penale nr. 321 din 18 martie 2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc), este aptă să atingă scopul preventiv și educativ, întrucât această instanță a ținut cont de atitudinea acestuia, care a recunoscut și regretat fapta comisă atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești, dar și de împrejurarea că inculpatul a mai avut anterior și alte conflicte cu legea penală, demonstrând perseverență în domeniul infracțional.

Înalta Curte constată că în cauză instanța de control judiciar a procedat corect atunci când, reținând incidența dispozițiilor art. 37 lit. a) C. pen., a dat eficiență, în mod justificat, dispozițiilor art. 61 C. pen., cu privire la contopirea restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa aplicată conform sentinței penale nr. 321/2002 a Judecătoriei Miercurea Ciuc cu pedeapsa stabilită în prezenta cauză (cea de 7 ani închisoare), îndreptând omisiunea primei instanțe și modificând în aceste limite sentința pronunțată în fond. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată ca o nouă individualizare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen.

și creând o vădită disproporție între scopul și rezultatul acesteia. Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 111/ Ap din 12 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Brașov. Potrivit art. 385 17 alin. (4), raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 alin. (1) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2005 la 5 iunie 2006. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.N. împotriva deciziei penale nr. 111/ Ap din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 10 septembrie 2005 la 5 iunie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 RON (2.200.000 lei), cu titlul de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 iunie 2006.