ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5379/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 118 din 9

februarie 2005, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 8492/P/2004, a

fost condamnat inculpatul C.T., zis M., în baza art. 211 alin. (1), 2 lit. c)

și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 109 C. pen., la:

- 3 ani și 6 luni închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, privind partea vătămată N.I.M.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002

s-a constatat grațiată pedeapsa de un an închisoare, pentru infracțiunea

prevăzută de art. 221 C. pen., cu aplicarea art. 209 C. pen., și a art. 81, art.

110, art. 83 C. pen., pronunțată de Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr.

54/2002.

În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002

s-a revocat beneficiul grațierii condiționate privind pedeapsa menționată și

s-a dispus executarea acesteia alături de pedeapsa pentru noua infracțiune,

inculpatul urmând să execute în total pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare,

cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a sumei de 300.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că, în ziua de 10 ianuarie 2003, în jurul orelor

13,00, în timp ce se deplasa pe str. Bicaz din Timișoara, cu intenția de a

ajunge la domiciliu, partea vătămată N.I.M. a fost acostat de inculpatul B.F.

și de amicul său M., neidentificat inițial în cursul urmăririi penale, care

l-au oprit, cerându-i suma de 10.000 lei. Refuzul victimei l-a iritat în așa

măsură pe M. care a început să-l cotrobăie prin buzunare, găsindu-i portmoneul

cu suma de 150.000 lei, pe care și-a însușit-o.

Partea vătămată, minor în vârstă de

17 ani, a fost intimidat de cei doi făptuitori, astfel că nu a opus rezistență.

După intrarea în posesie a sumei de bani, cei doi și-au continuat drumul, însă

după câțiva metri parcurși au hotărât să urmărească victima pentru a-i sustrage

telefonul mobil, în ipoteza în care acesta avea telefon, fapt pe care l-au pus

în aplicare, însă fără succes, deoarece partea vătămată nu avea telefon. Pentru

a nu pleca cu mâna goală, inculpatul B.F. i-a cerut lănțișorul din aur pe care

l-a observat la gâtul victimei și văzând că acesta refuză, inculpatul a pus

mâna pe lănțișor pentru a-l smulge, însă gestul a fost oprit de victimă, care

i-a împins mâna. Nelăsându-se intimidat de rezistența victimei, inculpatul i-a

adresat amenințări cu bătaia în cazul în care-și menține poziția, astfel că,

partea vătămată a fost nevoită să permită inculpatului B.F. de a-i smulge

lănțișorul de la gât.

Ulterior, cei doi autori au părăsit

locul faptei, iar partea vătămată și-a continuat drumul spre domiciliul său,

după care, împreună cu tatăl său s-a prezentat la sediul Poliției municipiului

Timișoara, sesizând comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Inculpatul C.T. a vândut lănțișorul

din aur tatălui lui B.F. și anume B.N., fiind recuperat de la mama lui B.F. – G.A.

Valoarea lănțișorului a fost apreciată la suma de 2.500.000 lei. În rest,

partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă în cauză, deși suma de

150.000 lei nu a fost recuperată.

Făptuitorul B.F. a fost trimis în

judecată prin rechizitoriul nr. 34/2003 a Parchetului de pe lângă Tribunalul

Timiș, cauza fiind disjunsă în vederea descoperirii lui M., cel ce s-a dovedit

a fi inculpatul C.T.

Împotriva sentinței nr. 118 din 9

februarie 2005 a declarat apel inculpatul, solicitând reconsiderarea

cuantumului pedepsei.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului, reținând că instanța de fond a făcut o corectă

individualizare a pedepsei, în sensul că deși inculpatul este minor,

circumstanțele reale în care a fost comisă infracțiunea îi conferă un pericol

social ridicat.

Împotriva deciziei a declarat recurs

inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în

principal, casarea hotărârilor atacate, deoarece cauza s-a judecat în lipsa sa,

iar în subsidiar, a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen., respectiv greșita individualizare a pedepsei aplicate, a

cărei reducere o solicită.

Recursul nu este întemeiat.

Verificând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar, în raport de criticile formulate cât

și din oficiu în limitele dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte consideră că judecarea inculpatului recurent s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor art. 175 și urm. C. proc. pen., în sensul că acesta a

fost citat la toate adresele pe care le-a indicat.

Cu toate acestea, inculpatul nu s-a

prezentat în fața instanțelor și a înțeles să se sustragă de la judecată, deși

avea cunoștință despre proces.

Cât privește critica referitoare la

greșita aplicare a dispozițiilor art. 72 C. pen., se constată că la

individualizarea pedepsei aplicată de instanța de fond și, respectiv menținută

de instanța de apel s-au avut în vedere toate criteriile de individualizare,

acordându-se eficiența cuvenită atât pericolului social ridicat al faptei

comise cât și circumstanțelor personale ale inculpatului, cunoscut cu antecedente

penale.

Așa fiind, pedeapsa de 3 ani și 6

luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul în cauza de față la care

s-a adăugat o pedeapsă de un an închisoare ca urmare a revocării beneficiului

grațierii condiționate, inculpatul având în final de executat 4 ani și 6 luni

închisoare răspunde cerințelor prevăzute de dispozițiile art. 52 C. pen.,

referitor la scopul pedepselor, astfel că o reducere a acesteia nu se

justifică.

Ca urmare, recursul declarat de

inculpat apare, ca nefondat, și va fi respins, ca atare, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul C.T. împotriva deciziei penale nr. 126/ A din 30 martie

2005 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 160 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

23 septembrie 2005.